Șeful

Ultimul meu șef era tare ambițios. Desigur că e o calitate utilă celor ce vor să ajungă cât mai sus, dar la el depășea orice măsură. Ne-am dat seama de asta la câteva zile după ce ne-a fost impus ca șef de echipă, deși nici măcar nu cunoștea meseria noastră și nici pe noi nu ne știa. Mic de statură, dar cu o privire ce te sfredelea până la creier, și-a început mandatul cu o ședință în care noi ne-am prezentat, iar el ne-a expus planurile pe care le are. A se citi „ambițiile”.

Din primele zile s-a pus serios pe treabă, fiind foarte atent la fazele de lucru și încercând să asimileze cât mai multe. Iar străduința lui a dat roade într-un timp foarte scurt. Pe lângă coordonarea lucrărilor, completarea și contabilizarea comenzilor, calculul salariilor, își făcea timp pentru exersarea și apoi practicarea meseriei, luându-se la întrecere cu cei mai buni. Asta până când a crezut de cuviință că ne-a demostrat destul și nu mai are ce învăța de la noi. Atunci, a încetat să fie și muncitor, rezumându-se la biroul lui, proaspăt făcut și bine dotat. Dar ambițiile lui răbufneau de fiecare dată când avea ocazia să-și demonstreze performanțele.

Se întâmpla uneori să nu avem comenzi, dar era obligatoriu să fim prezenți la locul de muncă. Atunci pierdeam vremea jucând câte o partidă de șah, table, canastă… Nimeni nu avea curajul să-l bată pe șef. Doar eu am făcut greșeala să câștig la șah, fiind cu mult superior lui în acest joc. După câteva partide pierdute, s-a enervat și a promis că-și ia revanșa la jocul de table, fiind campion de cartier, după cum se lăuda. Având în vedere acest titlu, am fost impulsionat să-l înving în continuare, și am reușit. Spre îngrijorarea colegilor care îmi tot făceau semne s-o las mai moale. Șeful n-a rezistat mult: s-a ridicat, a luat tabla și piesele de joc și le-a aruncat pe foc, decretând:

– În acest atelier, nimeni nu mai joacă șah sau table!

Nu am mai jucat decât canastă, cu mare grijă ca șeful să câștige întotdeauna.

O altă ambiție de-a șefului, era să ne scoată pe toți bărbații la câte o bere. Spunea el: „Trebuie să fim ca o familie, ca niște buni prieteni, iar asta nu se poate decât dacă bem și mâncăm la aceeași masă”. Era vai de acela care îndrăznea să lipsească la o astfel de întrunire, ce putea să dureze câteva ore. Îmi închipui ce probleme puteau să aibă colegii ai căror neveste îi așteptau acasă. O dată ne-a invitat în pivnița lui, bine aprovizionată cu afumături și băuturi de tot felul: vin de coacăze, de struguri, de măcieșe; țuică de prune, de mere, de pere pădurețe. Paharele se goleau la comanda șefului, iar după fiecare rând, rupeam câte o bucată din cârnații care spânzurau deasupra capetelor noastre. Îmi amintesc că am ținut-o așa până dimineață, evadând cu greu din adâncuri după ce gazda a adormit cu capul pe un butoi.

Venea apoi câte o perioadă în care șefului i se năzărea să intre la dietă sau în vreo altă ciudățenie. Pentru a fi mai distractiv, insista să facă rămășag cu cât mai mulți dintre noi. Când a promis că nu se va mai bărbieri timp de trei luni, am fost câțiva care am făcut la fel. Eu n-am rezistat decât o lună, iar el s-a bucurat că a câștigat pariul: o ladă de bere. În alt trimestru ne-a făcut să jurăm că nu ne atingem deloc de băuturi alcoolice. Chiar el umbla pe la casele fiecăruia și îi punea să sufle în fiolă. Așa m-am trezit cu el la ușă, într-o seară, înainte de culcare. Tocmai băusem un suc de zmeură, preparat acasă, din sirop și sifon. Am suflat cu încredere, dar fiola a prins ceva culoare. Șeful a exultat de fericire și se aștepta să-și primească premiul. Eu am insistat să mergem la analiză, știind că n-am pus gura pe alcool. Nu a vrut, iar eu nu i-am oferit satisfacție.

Multă vreme a ținut supărare, dar de atunci n-am mai făcut niciun pariu cu el. Ambițiile șefului au continuat să ne afecteze până în ziua în care echipa s-a dizolvat. Doar amintirile au rămas închegate într-un colțișor al minții, emanând uneori o mireasmă abia sesizabilă de nostalgie.

Fără CAFT – Misiune îndeplinită

Am promis, la începutul dietei, că voi reveni cu informații despre capacitatea mea de a trece peste dieta fără cafea, alcool, ”femei” și tutun. Ei bine, astăzi s-a împlinit o lună de când am intrat în acest regim, pe care l-am urmat în toată regula. E drept că am băut o cafea cu trei zile înainte, pentru a nu intra dintr-o dată în toate drogurile, și trebuie să recunosc că atunci a fost cea mai plăcută licoare de care-mi amintesc! Doar după ce faci o pauză îndelungată, îți dai seama ce bun e un lucru de la care te-ai abținut. De aceea vă recomand să încercați și voi această abstinență.

Azi, am băut din nou pălincă, iar efectul ei a fost mai exagerat ca de obicei. Mai mult: după ce am mâncat, șampania cu care am sărbătorit (și de ziua nepoatei, care a fost cu două zile înainte), mi-a pus capac și a fost musai să dorm o oră. Dar măcar m-am întors în obicei și o să mă obișnuiesc curând, așa cum am făcut-o în fiecare an. Fără exagerări și fără frustrări, că am primit și unele reproșuri atunci când am intrat în dietă.

Măcar am dovedit că nu-s dependent de niciun viciu, iar corpul a eliminat toxinele de genul celor la care am renunțat. Acum, pot să intru în normalitatea mea și să vă salut cu mai mult entuziasm. Chiar și vecinul meu, Ștefan, o să fie mai bucuros fiindcă o să-și recapete un client bun pentru a-și vinde pălinca. E drept că mi-o dă pe cea mai bună, fără să știe nevastă-sa. 😉

De aceea am întârziat cu postarea pe astăzi și cred că o să observați diferența de exprimare. E vorba de câteva pahare bune de pălincă! Pe care vi le doresc și vouă! 🙂

Dieta fără CAFT

În fiecare an, după ce trec sărbătorile de iarnă, intru în perioada de dietă, pe care mi-am impus-o singur. Durează între 30 și 45 de zile și am botezat-o ”Dieta fără CAFT”. Nu, nu vine de la cafteala morală pe care mi-o aplic de câte ori e cazul, fără menajamente. Și nici de cea fizică, ce o primesc involuntar atunci când îmi dau singur cu ciocanul peste degete, mă tai cu cuțitul sau îmi mai luxez câte o gleznă sau un genunche. Așadar, cafteala de acest gen mi-e permisă mereu, iar uneori mi-o primesc la calup. CAFT reprezintă, de fapt, inițialele celor trei droguri de care mă lipsesc total pe timpul dietei. Cafeaua, alcoolul, femeile și tutunul.

Deși nu sunt mare băutor  de cafea, savurez aproape în fiecare zi câte o ceașcă mică, alături de o țigară. Simt cum mă revigorează, dar mai ales, în timp ce o savurez liniștit și de unul singur, îmi dă ceva idei despre un nou subiecte de postat pe blog, ori chiar în rezolvarea unor probleme din viața cotidiană. În consecință, să nu vă mirați dacă în acest răstimp, voi fi și mai puțin inspirat, voi aborda subiecte mai insipide, iar rimele le voi găsi cu mare greutate. 😉

Voi simți și lipsa totală de alcool, care avea și el o contribuție substanțială la starea mea de voie bună, dar mai ales un rol de muză nesecată, chiar dacă cele mai multe idei erau niște copilării. Tot rămânea ceva demn de băgat în seamă, iar creierul avea momentele lui de destindere prin imaginație stimulată.

Cât despre femei, să nu vă faceți idei, că oricum nu am niciuna. Doar că îmi place să le admir pe îndelete, să le fac complimente și să visez la ele. Ei bine, în această perioadă, și astfel de ”drog” îmi este interzis cu de la mine putere și decizie. Un fel de post, menit să-mi curețe trupul și sufletul de elementele toxice acumulate de-a lungul unui an. Deși mintea și inima nu se prea bucură de aceste restricții, tot ele sunt cele care beneficiază de pe urma lor.

Anul acesta, numărătoarea a început de marți, și mai am 28 de zile. Sunt convins că voi reuși, așa cum am făcut-o și în ultimele nouă sezoane.

Soluțiile creative vin mai ușor dacă bei alcool?

Nu este vorba de o scuză pentru a-ți turna încă un pahar, ci de un nou studiu care susține că alcoolul ne ajută să găsim soluții creative.

hepta-674402

Studiul realizat de cercetătorii de la Universitatea din Illinois, SUA, a scos la iveală faptul că oamenii care se relaxează consumând alcool se descurcă mai bine în rezolvarea problemelor de inteligență, decât cei care nu au acest obicei. În urma cercetării, s-a constatat că cei care consumau alcool au răspuns corect la mai multe întrebări și într-un timp mai scurt, comparativ cu restul participanților.

Studiul a fost realizat pe un eșantion de 40 de bărbați. Toți au fost supuși acelorași probe, doar că jumătate dintre participanți au consumat două halbe de bere înainte de teste. Rezultatele au arătat că cei din grupul care consumase alcool au rezolvat cu aproape 40% mai multe probleme decât ceilalți, având o medie de 12 secunde pentru fiecare întrebare, comparativ cu 15,5 secunde cât le-a trebuit celorlalți pentru a rezolva fiecare problemă.

Specialiștii consideră că alcoolul împiedică gândirea analitică, permițându-le gândurilor creative să preia comanda. În acest mod, oamenii pot găsi rapid soluții inovatoare la problemele date. Oamenii de știință au declarat că în timpul cercetării s-a constatat că o astfel de gândire este declanșată de aproximativ două halbe de bere sau două pahare medii de vin. Cu toate acestea, ei au insistat asupra faptului că alcoolul nu trebuie consumat excesiv. În cantități mici, totuși, alcoolul ajută la atingerea unei stări mai flexibile ce stimulează creativitatea.

Sursa: Daily Mail

Pescari abstinenți

Poate că pescarii profesioniști trăiesc altfel, dar eu am fost și sunt un amator dintre cei mai amatori, astfel încât voi vorbi doar din această perspectivă. Tot din această poziție am învățat că trebuie neapărat să ai un partener atunci când vrei să te bucuri de o astfel de ieșire. Pe lângă că va fi martor de netăgăduit la bucuriile sau ghinioanele pescărești de care vei avea parte, mai poate să-ți fie de mare ajutor la scoaterea capturii mult visate sau, Doamne ferește, la prevenirea ori anunțarea unui accident.

Partenerul meu a fost aproape întotdeauna Mitru, și ne cunoșteau toți marii pescari din județ când ne afișam pe malurile apelor din Maramureș sau din alte meleaguri apropiate. E drept că el era cel care dădea tonul: unde să mergem, a cui mașină să o folosim, cât să stăm și ce să ducem. De asemenea, trebuia să respect regula de bază: fără alcool!

Cam ciudat pentru mine, dar îi apreciam compania și eram profund recunoscător pentru boala incurabilă pe care mi-a transmis-o. Pur și simplu m-a vrăjit cu capturile frumoase, locurile pe care le propunea să le vizităm pentru a le sonda în dotările lor piscicole și chiar cu nodurile pescărești pe care le făcea cu îndemânare.

Țin minte, când am fost odată la lacurile de la Odoreu, cum am auzit vorbind alături niște pescari împătimiți, mai tineri și mai exuberanți decât noi. Ziceau aceia, în prag de seară, că nu există pescar adevărat care să meargă pe malul apei fără niscaiva tărie, iar eu m-am rușinat simțindu-mă cu musca pe căciulă.

Mitru, în schimb, zâmbea cu înțelepciune, deși se anunța o noapte rece, iar alcoolul părea modul cel mai firesc de a combate acest neajuns. Mă gândeam ce vitregiți suntem noi, din moment ce nu ne-am gândit să ne aducem măcar o jumătate de pălincă, în timp ce vecinii de baltă se distrau de minune cu băutură, slănină friptă pe jăratic, după care săreau chiar și în apă să înoate.

A doua zi dimineață eram plini de frig și, din cauza tremuratului, cu greu am reușit să băgăm cheia în contactul mașinii. Dar mai mult sufereau vecinii care băuseră aseară, iar acum se rugau în gura mare astrului ceresc: „Răsai, Soare, răsai, dacă vrei să ne mai ai!”

Mitru zâmbea iar cu un înțeles pe care l-am tradus după cum m-a dus mintea. Noi am dovedit că există și pescari care nu beau alcool pe malul apei. E drept că nu mai erau mulți de acest fel.