Haiducii de astăzi

Au mai trecut niște alegeri, pentru unii ca o furtună, pentru alții precum o adiere abia perceptibilă. Chiar dacă mulți dintre noi nu suntem afectați de microbul politicii, nu înseamnă să trecem prea ușor cu vederea ceea ce s-a întâmplat duminică. E vorba de o opțiune care ne afectează pe fiecare dintre noi și n-ar fi normal să ne fie indiferent cine ne conduce în efortul de modernizare, civilizare și prosperitate. Dincolo de partide și grupuri de interese, trebuia să alegem un OM, în care să ne punem încrederea și speranțele. Dar s-a văzut iarăși că majoritatea dintre români nu mai au încredere în nimeni sau sunt prea comozi să mai facă un drum până la secția de vot. Crâșmele și cafenelele sunt mai aproape și nici nu ți se cere buletinul. Pentru că și a avea actul de identitate la tine poate să fie o mare problemă, după cum a demonstrat copreședintele PNL, Alina Gorghiu, sau candidatul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.

O altă trăsătură nocivă care se perpetuează, ba chiar se amplifică, e alegerea multor primari condamnați sau cercetați de instanță. Și nu numai în localități mici, ci chiar în orașe mari, cum ar fi Craiova, Brașov, Botoșani, Baia Mare. Într-un sfert din primăriile marilor metropole au fost aleși primari penali! Ciudată e situația din Baia Mare, unde a fost ales Cătălin Cherecheș, deși e în pușcărie și nu-și poate ocupa postul chiar dacă e eliberat. De unde vine această simpatie pentru corupți? E o recunoaștere a faptului că toți am face la fel dacă am fi în locul lor? Sau suntem atât de naivi încât credem că totul e o înscenare, iar primarul prins în fragrant e de fapt nevinovat, mai ales că a făcut atâtea pentru urbe?

Necunoscute sunt mințile alegătorilor, mai ales a celor care sunt consecvenți să aleagă și pentru noi, profitând și impunându-ne niște oameni pe care nu i-am vrea, dar nu suntem în stare să facem niște alegeri. Pe vremuri, haiducii erau cei admirați de popor, pentru că-și riscau viața jefuind-i pe cei avuți și mai dădeau și săracilor din pradă. Astăzi, probabil că în ochii multora primarii corupți sunt asemeni haiducilor ce iau de la statul cel hain și de la milionarii oportuniști, aruncând câțiva galbeni pentru a-și atrage electoratul. Mai o clădire impresionantă, mai un cartier de locuințe pentru săraci, mai câte o pungă cu alimente, mai niște discursuri bine ticluite și nu mai e nevoie de flintă. Arma haiducului român s-a schimbat, potera e DNA-ul, iar poporul nu suportă potera. Mai ales că ea face parte din instituțiile statului, care, la rândul lui, ne jefuiește mereu prin taxe, cerșitul de donații sau prin birocrație.

Eu mi-am făcut datoria de cetățean, votând duminică. Nu sunt sigur că am făcut cea mai bună alegere, dar măcar am arătat că îmi pasă. Nici la loto nu poți câștiga dacă nu-ți iei un bilet, deși unii ar fi tentați s-o facă, chiar dacă ar încălca legea. Nu aș alege un condamnat, chiar dacă mi-ar fi frate și aș fi sigur că-i nevinovat. Justiția e mai presus de jurăminte și simțăminte. E arma cea mai eficace pentru curățirea societății.

Electorală

Stresat de responsabilităţi, de campania electorală, de înjurăturile primite după triplarea taxelor şi de o căsnicie care s-a prelungit deja peste măsură, primul ministru caută o curvă de meserie, să se mai relaxeze şi el un pic. Prietenii din SPP îi găsesc trei exemplare: o blondă, o brunetă şi o roşcată. Primul ministru îi spune roşcatei:

– Sunt Prim Ministru al ţării şi Preşedintele Partidului… Cât ar costa să faci sex cu mine?

Roşcata îi răspunde:

– Sunt o damă de lux şi lucrez cu 100 de Euro pe oră.

Primul ministru o întreabă acelaşi lucru şi pe brunetă, care îi răspunde:

– Sunt o brunetă focoasă şi lucrez tot cu 100 de Euro pe oră.

În fine, ajunge şi la blondă, care-i răspunde:

– Domnule Prim Ministru, dacă reuşiţi să-mi ridicaţi fusta la nivelul preţurilor actuale, să-mi coborâţi chiloţii la nivelul contului meu din bancă, să-mi prezentaţi o sculă la fel de dură ca timpurile pe care le trăim şi ridicată la nivelul costurilor gigacaloriei şi, mai ales, dacă puteţi să mă faceţi din vorbe, aşa cum îi faceţi pe alegători, atunci pe cuvânt că nu vă iau nici un ban!

——————————————————————————————-

Ce gândesc politicienii, la alegeri

Hai la vot,

Nu fii netot,

Că, oricum,

O iei în bot!