Transfer

mi-am adunat toate amintirile
le-am înșiruit între coperți
poate vor rămâne peste veacuri
pentru cel care le caută

mi-am strâns toate gândurile
ce am considerat că mă definesc
în fraze și versuri succinte
să nu se piardă în abisul uitării

mi-am împărtășit toate speranțele
în articole din lumea virtuală
și le-am trimis în eter
botezându-le cu câte un link

dacă există reîncarnare
sunt șanse să le regăsesc
să fac un transfer de date
și să-mi regăsesc spiritul

Imagine similară

 

 

Advertisements

Constatări excepționale; bune de luat în seamă

  1. Oamenii sunt mai fericiți atunci când sunt ocupați. Acest lucru îi ajută să rămână fericiți.
  2. Fericirea, supărarea, tristețea, frica, repulsia și uimirea sunt singurele șase emoții care se pot exprima universal, peste tot în lume.
  3. Consumul de ciocolată eliberează în organism aceleași substanțe chimice care se secretă atunci când suntem îndrăgostiți.
  4. Oamenii sunt mai sinceri atunci când sunt obosiți.
  5. O îmbrățișare scurtă, de numai 25 de secunde, eliberează în corp substanțe chimice care sporesc încrederea în persoana pe care o iei în brațe.
  6. Studiile arată că pierderea telefonului mobil generează o panică similară cu cea provocată de o experiență care pune viața în pericol.
  7. Atunci când gândesc în altă limbă, oamenii au tendința să fie mai logici.
  8. Nicio persoană oarbă nu a fost diagnosticată vreodată cu schizofrenie.
  9. Elevii de liceu din ziua de azi suferă de același nivel de anxietate ca pacenții medicilor psihiatri din anii ’50.
  10. Creierul înregistrează respingerea drept durere.
  11. Cam 30% din timp, gândurile ne zboară aiurea.
  12. Cele mai clare amintiri pe care le avem sunt probabil greșite.
  13. Chiar și iluzia progresului îi motivează pe oameni.
  14. Dependența de Internet a fost declarată boală mintală.
  15. Nu există adevăr multi-multitasking.
  16. Inconștientul nostru este cel care știe și decide primul.
  17. Oamenii pot lega relații apropiate, autentice cu aproximativ 150 de persoane.
  18. Când ne amintim un eveniment din trecut, ne amintim de fapt ultima oară când ne-am amintit de el. Nu ne amintim evenimentul în sine, ci amintirea lui.
  19. Cantități mai mici de informații sunt mai ușor de reținut.
  20. Amintirile se distorsionează în timp, fiecare om ajungând să aibă cel puțin o amintire falsă.
  21. Oamenii cu un scăzut respect de sine sunt în general violenți.
  22. 80% din conversațiile oamenilor sunt despre nemulțumiri.
  23. Oamenii care fac voluntariat sunt mai mulțumiți de viața lor.
  24. Creierul uman este mai creativ atunci când e obosit.
  25. Relațiile interumane sunt mai benefice pentru sănătate decât sportul.

Sursa: e-mail

Femeie, ești frumoasă!

Ești frumoasă când ești tristă,
Ești frumoasă când zâmbești,
Când verși lacrimi în batistă
Și atunci frumoasă ești.

Ești frumoasă când ești goală,
Ești frumoasă îmbrăcată,
Ești, când stai la mine-n poală,
Frumoasă ca niciodată.

Ești frumoasă dimineața,
Ești frumoasă când visezi,
Chiar și când te lupți cu viața
Ești frumoasă, dar nu vezi.

Ești frumoasă când îți pasă,
Ești frumoasă când mă cerți
Nici nu știi cât de frumoasă
Poți să fii atunci când ierți.

Ești frumoasă când vorbești,
Ești frumoasă când respiri
Doamne, ce frumoasă ești
Când mi-alergi prin amintiri.

Ești frumoasă-n vis, în gânduri,
A mea inimă ți-e casă,
Te aștern în aceste rânduri,
Să rămâi mereu frumoasă!

Autor: Elena Braga