Zilele orașului Seini

În 15-16 iulie 2017, Orașul Seini, Consiliul Local Seini, Casa Orășenească de Cultură Seini, Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Seini în parteneriat cu Consiliul Județean Maramureș organizează ediția a XX-a a ZILELOR ORAȘULUI SEINI – CETATEA ZYNIR.

Imagini pentru poze cu zilele orașului seini

Programul zilei de sâmbătă, 15 iulie, începe la ora 9, pe terenul sintetic de sport, cu meciul tradițional de fotbal Primărie-Profesori. De la ora 10, la restaurantul „Chilli”, va avea loc concursul de șah „Cupa Comja”, ediția a XIX-a. Ora 11, pe terenul de tenis de câmp „Aurel Pop”, va începe turneul „Cupa Seini”, ediția a III-a. De la ora 12, în sala de sport „Gelu Cărăbăț”, se va desfășura turneul de handbal „Cupa Seini”, ediția a IX-a. După-masă, ora 17.00, în sala „Mihai Bălaj” a Casei de Cultură Seini, va avea loc lansarea de carte a preotului-poet Gheorghe Pop – „Neodihna gândului”. De la ora 18, la galeria de artă a Casei de Cultură, va fi vernisată expoziția de pictură semnată de Gabriel Anderco: „Bucuria culorilor”. Ora 19, la sediul Primăriei, va avea loc primirea invitaților – „Primăria, casa seinenilor”. Ora 20.00, la Monumentul Eroilor, depunere de coroane comemorative; NICU MOLDOVAN – 20 de ani. Concertul fanfarei „Stibina” a orașului Tăuții Măgherăuș, dirijor Florin Mătăsaru. Parada participanților și deschiderea oficială. Festivitate de premiere. De la ora 20.30, vor fi prezentate coafuri realizate de Adriana Popescu și Alina Marchiș. Ora 20.45, concertul trupei seinene „Școala de Rock”. Ora 21, „Trupa Lymo”. Ora 21.15, „Trubadurii din Seini”, conduși de Mircea Patovan. Ora 22, concert extraordinar ANTONIA. Ora 23.00, discotecă în aer liber.

Duminică, 16 iulie, programul pe scenă va începe la ora 12, cu un regal folcloric susținut de Ansamblul Folcloric Național „Transilvania” din Baia Mare, Nicolae SABĂU, Anamaria Cardoș și Florin Gherman. Va urma festivitatea de premiere a Nunții de Aur, „50 de ani în armonie și înțelegere”. La ora 16, pe platoul din centrul Seiniului, se va organiza spectacolul interactiv pentru copii „Celebrăm Seiniul, dansând în stradă” și un show cu Mr. NICU. Festivitate de premiere a sportivilor. Ora 19, spectacol cu formații maghiare. Ora 19.45, concerte prezentate de Petrică Mureșan și Talisman. Concert extraordinar HOLOGRAF. În final, spectacol de artificii.

Poftiți la Zilele Orașului Seini!

Sursa „Graiul Maramureșului”

P.S. – Eu voi participa, firește, la concursul de șah „Cupa Comja”. Sper să vin cu vești din cele mai bune!