Cum să cucerești o florăreasă

Să nu mă întrebi ce m-a atras spre tine, încă din primele momente când te-am văzut. N-aș ști să-ți răspund sau m-aș pierde în detalii nesemnificative. Acum, dacă stau bine și mă gândesc, mi-ai atras atenția prin mersul tău grăbit, de parcă timpul te trăgea mereu de mână. Vântul îți sălta părul lung când treceai vioi pe lângă mine, lăsând totuși să se simtă o boare plăcută de parfum misterios. Privirea ta se încăpățâna să rămână concentrată asupra drumului, fără a binecuvânta pe cineva cu o căutare. Graba, seriozitatea și frumusețea ta mă intrigau și atrăgeau totodată, mai ales că te vedeam mereu singură.

De câteva ori, aveai la tine câte un buchet de flori, și am dedus că sufletul ți-e sensibil și, probabil, deschis unei relații frumoase. A fost semmnalul care mi-a dat curajul să te abordez cu o floare, pe care am pretins stângaci că ai scăpat-o. Ai surâs cu subânțeles și ai luat-o din politețe, spunându-mi cu dojană blândă:

– E un trandafir de la florăria „Primăvară mereu”. Mulțumesc, dar nu trebuia…

De unde știai?! Era un mister care m-a stârnit și mai mult, dar și surâsul tău m-a făcut să mă simt încurajat. A doua oară ți-am oferit o zambilă, iar replica ta a fost pe același ton:

– Asta ați luat-o de la tanti Veta! De ce vă deranjați?

– Pentru că meritați, am șoptit eu zâmbind. Și pentru că sunteți deosebită.

Ai roșit, mulțumindu-mi cu același surâs politicos, după care ai plecat la fel de grăbită. Trebuia să te surprind cu ceva nou, cu o floare care să nu fie etichetată atât de rece, care să poarte doar amprenta mea, măcar în ochii tăi. Am căutat o florărie de la periferia orașului, dar acolo am fost foarte surprins când te-am văzut vânzând flori. Așadar, de aici venea înzestrarea ta de a ghici proveniența florilor din oraș! M-am simțit dezarmat, până în momentul în care mi-a venit ideea salvatoare: Internetul.

Esti minunată

După îndelungi căutări, am ales florăria online Olla.ro, de unde am comandat un buchet de flori din cele mai exotice. Alegerea mea a fost influențată de varietatea florilor și a aranjamentelor florale, dar și de faptul că Olla este furnizor al Casei Regale a României, semn că nu puteam da greș în încercarea mea de a o impresiona pe cea care aș vrea să devină regina sufletului meu. Abia așteptam să te surprind cu florile primite, dar exclamația ta m-a făcut să îngheț:

Casa de Piatra, aranjament floral de nunta

– Ola-laaaa!!!

Am crezut că iar ai ghicit proveniența, dar apoi mi-am dat seama că tu erai de fapt de-a dreptul încântată… și mi-am revenit. De data asta ai zâmbit cu adevărat, iar ochii tăi m-au învăluit cu căldură. Mă bucur că n-ai întrebat de unde le am, fiindcă n-aș fi vrut să-mi deconspir prețioasa mea sursă, din care am continuat să te surprind zilnic cu câte o floare. O fac și astăzi, chiar dacă am devenit apropiați, cu gândul la o nuntă frumoasă. La care, chiar dacă ești o florăreasă pricepută, tot la florăria online București vom apela. Atunci vei afla și tu cum am reușit să te cuceresc.

olla_mic

Scris cu plăcere pentru SuperBlog 2016