Banii (VI): Dezamăgiri

Vestea cea mare a fost împărtășită cu o explozie de bucurie și entuziasm, în care Virgil o îmbrățișa ridicând-o în aer și rotind-o într-un carusel al iubirii. Se oprea doar ca să o sărute cu migală, pornind de la gură și urmând o linie cunoscută până la lobul urechilor, după care o strângea din nou puternic și continua să o învârtă ca pe o păpușă delicată. În cele din urmă s-au oprit să-și tragă sufletul, iar bărbatul ținu să vadă încă o dată hârtia care le provocase această izbucnire.

– Două milioane și jumătate!, citi el cu mirare. E o adevărată avere, care pică într-un moment cum nu se poate mai potrivit. Ești o fată norocoasă, iar eu sunt norocos că te-am întâlnit. Oare cu cât ți-au impozitat ăștia câștigul?

– Nu știu, dragule. Bănuiesc că au reținut vreo 30%, plus ce am scos și eu pentru operație.

– Da, da… Or fi fost vreo patru milioane. Oricum, ne ajunge să trăim pe picior mare.

– Ooo, de parcă se poate și mai bine!, râse Rodica în timp ce-și trecu brațul din nou pe după gâtul lui. Promit că o să-mi găsesc un serviciu, imediat după luna de miere. La ce ne-ar mai ajuta banii ăștia?

– Ce vrei să spui?, întrebă Virgil făcând un pas înapoi.

– Vreau să zic că avem tot ce ne trebuie, iar iubirea e cea mai importantă, nu?

– E adevărat, dar întotdeauna se poate și mai bine. O cabană la munte, un apartament la mare, un mic iaht, vacanțe în cele mai exotice locuri…

– Nu cred că ar fi drept, iubitule. Banii ăștia au picat ca din cer. Poate există un Dumnezeu sau așa mi-a fost soarta: să fiu salvată în ultima clipă. Ei bine, am supraviețuit datorită acestui câștig. Ce fac eu pentru a fi recunoscătoare?

– Te rogi și pui în cutia milei câte o bancnotă mare. E tot ce trebuie să faci.

– Rugăciunile mamei nu m-au ajutat, nici suma pe care o avea tata în bancă nu era suficientă. Știu că ar fi rămas pe drumuri, dacă nu-i era ipotecat apartamentul. Pentru a ajuta cu adevărat, e nevoie de ceva concret, pe lângă rugăciuni și bunăvoință. Trebuie să mă revanșez față de soartă, să dau mai departe așa cum am primit. Până azi nu am dat nimănui nimic și nici nu am așteptat să primesc, dar acum nu vreau să rămân datoare.

– Și cât ai vrea să donezi?, se interesă Virgil.

– Tot.

– Tot?! Cred că operația ți-a afectat luciditatea. Ar fi bine să te consulte un psihiatru, fără supărare.

– Poate că boala mi-a afectat modul de a gândi, deși mi-e străin zbuciumul din acea perioadă. Dar, știind cât de aproape am fost de moarte, am ajuns să apreciez mai mult viața. A mea și a altora care trec prin așa ceva. Ce poate fi rău în asta?

– Viața ta e mai importantă pentru mine, ar trebui să fie și pentru tine. La naiba cu ceilalți! Nu-i poți salva pe toți, nu ești Dumnezeu să alegi care merită sau nu să trăiască. Ești un simplu om, care a avut șansa să scape de moarte, iar pentru suferința ta ai primit un bonus. Așa trebuie să gândești, iubito.

Cu aceasta, Virgil o trase din nou în brațele lui și o sărută pătimaș.

– Promiți că nu vei face vreo nebunie?, o alintă el drăgăstos.

– Nu pot promite nimic, Virgil. Trebuie să-mi urmez inima, altfel aș avea mereu remușcări. Te rog să mă înțelegi!

Bărbatul oftă și o împinse ușor, după care se îndreptă spre garderobă. Rodica rămase cu hârtia cu extractul de cont în mână și cu chipul întristat.

– Am plecat la o întâlnire de afaceri, îi spuse înainte de a ieși. O să mai discutăm problema, dar nu exclude câteva consultații la psiholog. Putem merge împreună, dacă vrei.

– Desigur, dacă vrei tu…, murmură ea privindu-i ținuta elegantă.

Imagini pentru poze cu oameni ingandurati

Singurătatea care s-a lăsat în jur era dintr-o dată prea sufocantă. Permitea gândurilor negre să-i invadeze mintea, generând noi întrebări și îndoieli. Oare a făcut bine să-i pună iubirea la încercare, tocmai când trebuiau să se preocupe de pregătirile pentru cununie? Poate chiar era paranoică și avea nevoie de ajutor. Simțea că o cuprinde un atac de panică, o durere de cap și o transpirație rece. Trebuia să găsească o preocupare care să întrerupă acest dialog cu sine. O comandă pentru mâncare chinezească părea o idee bună. Virgil era mare amator al acestor preparate. Până când venea curierul, o să bea o cafea tare și o să fumeze câteva țigări. De mult nu mai aprinsese, sperând că se va lăsa complet, dar acum era o situație de forță majoră. Mâncarea sosi relativ repede, doar că băiatul nu putu accepta să-i țină companie la masă. Păcat, pentru că ar fi avut nevoie de un suflet care să-i țină de urât.

Virgil nu a venit nici până dimineață, iar ea s-a perpelit, nereușind să închidă ochii. Degeaba l-a apelat, mobilul era închis. La ivirea zorilor, Rodica simțea că-i epuizată, având nevoie de o încărcare dacă voia să funcționeze. Tocmai când căuta modalitatea, a sunat telefonul. Era Stela, o fostă colegă de muncă și confidentă, care o invita la cafeneaua lor obișnuită. Părea ideea cea mai potrivită.

Va urma