Cum s-a reînnodat o prietenie

– Cum de nu m-ai căutat de vreo doi ani încoace, Pavele?

– Să-ți spun drept, nici azi nu-ți acceptam invitația dacă nu mă împingea din spate nevasta. Mi-a zis: „Du-te, omule, și vezi ce mai învârte fostul tău prieten, Petru!”

– Fostul prieten?! Dar cu ce te-am supărat? Nu am fost noi ca frații, de când ne știm? Nu suntem noi botezați cu numele Petru și Pavel, tocmai pentru că ne-am născut în aceeași zi de sărbătoare creștină, la doar un an diferență? Nu am făcut împreună aceleași școli, iar apoi ne-am angajat în aceeași instituție? Chiar și nevestele noastre sunt colege de muncă.

– Păi… tocmai asta e. Avem aceeași slujbă, femeile noastre la fel, dar tu ai început să trăiești pe picior mare de vreo trei ani încoace. Mai întâi ți-ai schimbat mașina cu una mult mai scumpă, apoi i-ai făcut o nuntă opulentă fetei, care sunt sigur că te-a costat foarte mult; iar acum ți-ai izolat termic apartamentul și ți-ai cumpărat o centrală foarte performantă. Învârtești tu ceva, că altfel nu se explică. Nu cumva te-ai dat bine pe lângă șefi și ți-au mărit salariul pe ascuns?

– Aaaa, deci asta era! Nu știam de ce nu mă mai saluți, de multe ori. Era mai simplu să mă întrebi de la început, iar eu îți răspundeam, doar n-am nimic de ascuns. Nu câștigăm mai mult ca voi și nici nu facem afaceri dubioase. Pur și simplu am luat niște credite foarte avantajoase și le-am folosit înțelept.

– Nu pot să cred. Doar ai văzut cât e de riscant să te împrumuți în ziua de azi. Nu ți-e teamă că nu vei putea restitui banii la timp? Poate intervine ghinionul…

– Chiar deloc, măi Pavele. Asta pentru că am apelat la brokeri de credite AVBS, care sunt ași în domeniul financiar-bancar. Ei mi-au sugerat gratuit cele mai bune soluții de finanțare și mi-au întocmit dosarul de fiecare dată pentru câte un credit rapid. Prima creditare a fost când mi-am luat mașina nouă. Astfel, nu a trebuit să mă grăbesc cu vânzarea celeilalte, ci am apucat să o recondiționez, s-o vopsesc, iar prețul obținut a fost mult mai bun. La fel și cu nunta: am făcut un împrumut, iar după nuntă am avut bani să-l restituim fără greutate. Trebuie doar să te gândești, cum zice și sloganul „Un credit bine gândit, / E oricând binevenit!” Fără să-ți fie teamă că O Pisică Neagră îți aduce ghinion dacă-ți taie calea. Dimpotrivă!

– Deci asta era! Pot să fac și eu la fel?

– Sigur că da! Compania AVBS Credit are peste 70 de francize în toată țara. Poți să-ți iei un credit gratuit sau un credit fără dobândă, dar mai sunt multe alternative, în funcție de ce dorești să faci. O să primești sfaturile potrivite, chiar de la brokeri. Mă mir cum nu ai auzit de ei, știind că te uiți mereu la TVR și asculți adesea RadioLynx în mașină.  Din publicitatea făcută acolo am aflat și eu, apoi am trecut la fapte.

AVBS CREDIT

– Uuuf! Mi-ai luat o piatră de pe inimă. Te rog să mă ierți și să fim din nou cei mai buni prieteni. De acord?

– Cu mare bucurie, Pavele. Doar ți-am dus lipsa atâta vreme.

 

Am dat mâna și apoi ne-am îmbrățișat cu vigoare. Ce bine e când îți recâștigi un vechi prieten, după atâția ani în care l-ai considerat pierdut pentru totdeauna. Și totul dintr-o neînțelegere, o lipsă de comunicare și informare.

Articol scris pentru ultima probă a competiției SuperBlog 2016

Credit pe încredere

Nu mi-a fost deloc ușor și nici nu mă așteptam să fie. Dar am perseverat să demonstrez că se poate investi în mine, că merit încrederea de care aveam nevoie ca de aer. Și am început să respir mai ușor, pe măsură ce creditorii mei se convingeau de capacitatea mea. Recunosc că am avut șansa să apelez la cei mai buni intermediari de credite bancare din România. E vorba de experții financiari de la AVBS, care mi-au oferit gratuit cele mai bune soluții de creditare pe termen mediu și lung.

AVBS CREDIT

AVBS m-a ajutat nu numai pe mine, ci și pe mulți alți solicitanți de credite pentru nevoi personale, credit ipotecar, credit IMM sau card de credit. Pentru că, așa cum bine spune Valentin Anghel, fondatorul și directorul general al companiei, ”A avea brokerul TĂU de credite este un LUX, un LUX care NU COSTĂ! De acum ți-l permiți și tu pentru că ne-am întâlnit!” Un credit sau o refinanțare bine gândită, poate să-ți schimbe total viața printr-un nou bussines în domeniul financiar, de exemplu. Nu trebuie decât să profiți de seriozitatea și profesionalismul companiei de brokeraj bancar AVBS, care îți va îndeplini promt și personalizat cerințele.

De-ar fi fost atât de simplu și în mediul online! Țin minte cum am făcut primii pași timizi cu patru bloguri paralele, din care doar acesta mai „trăiește”, astăzi. Scriam din ce în ce mai mult, cerând în surdină credit cititorilor. Dar neglijam regula de bază: „ca să primești, trebuie să oferi întâi!”. Așa-i când n-ai specialiști care să te sfătuiască. Doi ani au trecut, până mi-am dat singur seama, după care orizontul mi s-a deschis și blogosfera a devenit minunată, populată de tot mai mulți prieteni. Pe unii îi vizitez, îi admir și îi citesc în tăcere, fără să-i deranjez cu opiniile mele. Cum ar fi Cristina Lincu – ocupanta locului I în SuperBlog 2014 – sau Dana Lalici – locul I în SuperBlog 2013. Îi urmăresc și caut să învăț câte ceva de la fiecare, pentru a mă perfecționa din mers. Le dau creditul meu și sunt convins că încrederea investită se va transforma în încredere primită.

parteneri

Competițiile SuperBlog sunt ocaziile cele mai potrivite de a întâlni bloggeri de pe diferite platforme, de a învăța lucruri noi și a lega prietenii virtuale. E unul din motivele pentru care spun mereu „prezent” și nu regret niciodată participarea, indiferent de locul ocupat în final. De fiecare dată, simt că primesc un nou credit, precum un aer proaspăt și benefic.

Acest articol participă la ultima etapă a competiției SuperBlog Spring 2016