Banii (IX): La pândă

Viața e o înșiruire de evenimente bune și rele, de plusuri și minusuri, ghinioane și noroace care se pot succeda uneori la grămadă. E bine să fii pregătit pentru oricare din feluri și, mai ales, să nădăjduiești că există un final pentru fiecare serie. Astfel se gândea Rodica atunci când a găsit o coincidență fericită, după atâtea dezamăgiri ce au lovit-o consecutiv. Vestea a venit tot de la Vera, căreia i-a povestit gândul de a face o călătorie prin nordul țării. Fata s-a arătat dispusă să o însoțească, mai ales că se născuse în Maramureș, unde îi trăia încă bunica, cea care o crescuse în ultimii ani de școală. Pentru job nu își făcea probleme, mai ales că avea trei săptămâni de concediu, iar apoi fie ce-o fi, că tot era plătită prea puțin pentru câtă treabă făcea.

Potrivirea asta îi ușura mult misiunea Rodicăi de a-și găsi binefăcătorul, doar Vera îl văzuse și l-ar fi putut recunoaște dacă era cazul. În plus, o călătorie de una singură nu părea deloc atractivă, așa că bătură palma în câteva minute. Picolița era bucuroasă că va conduce și ea Loganul noii sale partenere, mai ales că nu prea a avut ocazia să șofeze de când și-a luat permisul. Au pornit dimineața devreme, pentru a ajunge liniștite până spre seară și a găsi o cameră confortabilă. Fata a fost cea care s-a ocupat de cazare, alegând hotelul Minerul, tocmai în buricul centrului vechi al orașului Baia Mare. Era un avantaj important, pentru că în apropiere se afla agenția nr. 24, cea la care se jucase biletul buclucaș. Noaptea a trecut ca un generator de idei pentru Rodica, în timp ce Vera adormi ca un copil obosit după cină.

Funcționara de la ghișeu, o brunetă cu părul tuns băiețește, le-a întâmpinat în primele minute de la deschidere, dar, din păcate, nu au reușit să obțină mare lucru de la ea. Știa de biletul cu pricina, dar câștigătorul nu se prezentase la agenție și nu știa despre cine ar putea fi vorba. Chiar dacă Vera îl descrise în cele mai mici amănunte, care se schimbau ușor de la o relatare la alta. Li s-a propus să încerce la colega din schimbul doi, poate că ea știe mai multe.

Aveau timp să ia micul dejun și să-și bea cafeaua peste care au sărit în acea dimineață. În imediata apropiere era un mic restaurant cu mese aranjate afară, un loc bun pentru a ține sub supraveghere agenția. Cine știe, se gândea Rodica, poate omul ei preferă același loc, cum fac jucătorii împătimiți. De aceea își instrui colega să fie mereu cu ochii pe intrarea în cauză, iar uneori să dea câte o raită printre mesele dinăuntru. Ca să nu pară suspecte pentru cheneri, au alternat mâncarea cu cafelele, sucurile și plimbările prin apropiere, până la ora două după amiază, când a intrat în tură cealaltă funcționară.

De data asta aveau în față o blondă cochetă cu părul lung și priviri ce alunecau adesea spre clienții chipeși. Pe ele le-au tratat însă cu răceală și suspiciune, mai ales după ce au aflat ce doreau.

– În ce calitate cereți aceste informații? Nu cunosc pe nimeni cu această înfățișare. Și chiar dacă aș cunoaște, vă dați seama că nu am voie să-i divulg identitatea. Vreți să-mi pierd postul? Dacă omul a vrut să rămână anonim, asta e. Vă rog să nu mai insistați…

Era clar că nu le rămânea decât să stea la pândă, în speranța că individul o să apară. Dacă nu cumva jucase din întâmplare o singură dată sau se lăsase după ce-și văzuse toate numerele câștigătoare. Se mai putea să fi pățit ceva sau să se fi mutat în altă parte. Erau atâția de dacă încât pe Rodica o lua iar cu dureri de cap. Timp de cinci zile au stat la pândă și au patrulat pe lângă agenție, tresărind uneori când Verei i se părea că-l recunoaște pe omul mult așteptat. În timpul acesta și-au stors creierii, căutând alte idei de abordare, dar toate picau, rând pe rând. Au rezistat eroic privirilor bănuitoare ale localnicilor care nu-și explicau ce hram poartă două tinere drăguțe și fără altă ocupație, refuzând amabil orice bărbat care voia să le invite în altă parte. Răbdarea și speranțele lor aveau, totuși, o limită.

Măcar au avut timp să vorbească tot ce le trecea prin cap și să se cunoască bine. E drept că Vera avea încă unele secrete despre care nu-i plăcea să vorbească. Cum ar fi părinții ei, un subiect dureros, la abordarea căruia fata se închidea în sine. În ceea ce o privește pe bunică, Rodica a înțeles că nu se despărțiseră într-un mod plăcut, având în vedere că Vera abandonase liceul și fugise în București pentru promisiunile unui tânăr cunoscut pe facebook. După ce și-a dat seama că a fost păcălită, nu a mai avut curajul să dea ochii cu cea căreia îi înșelase așteptările. Acum îi lipsea probabil un imbold, iar Rodica i l-a dat, mai ales că nu aveau de făcut decât vreo 30 de kilometri până în Seini, localitatea ei natală. Oricum, agenția era închisă a doua zi.

Zile trepidante

Săptămâna aceasta este ieșită cu totul din comun pentru mine. Mâine, la ora 10.00, am lansarea cărții „Povestirile unui maramureșean”, la librăria Cartea Românească cea mai mare și bine aprovizionată din Baia Mare (în Piața Revoluției, lângă Platoul din Centrul Nou). Îi invit, pe această cale, pe toți prietenii și cunoscuții din municipiu sau din împrejurimi să ne întâlnim și să facem poze împreună.

De asemenea, mulțumesc conducerii MARALIBRIS pentru găzduire, și în special doamnei Elisabeta Moldovan, care a dat dovadă de o amabilitate deosebită. Și nu în ultimul rând, îi sunt recunoscător d-lui Nicolae Goja, scriitor, jurnalist și redactor șef la „Graiul Maramureșului”, un sprijin hotărâtor pentru promovarea cărții în paginile ziarului.

Ieri și azi am avut ceva de lucru cu invitații, telefoane și alte pregătiri, iar mâine e din nou o zi a emoțiilor. Sper să fie o reușită, așa cum a fost și lansarea din Seini. Săptămâna se va termina cu o altă încercare: zilele orașului, cu nelipsitul campionat de șah. Sunt zile trepidante, cu „examene” de dat și un titlu de apărat.

Vă doresc numai bine și zile pe placul vostru!

E-mail

Nu-mi place, și nici nu cred că se cuvine, să scriu un articol înainte de a răspunde la comentariile precedente sau la postările pe care le apreciez cel mai mult. Uite că am ajuns în situația jenantă în care vine seara și nu o să-mi fac datoria, așa cum sunt obișnuit. Mai ales că o foarte bună prietenă mă asemăna cu un ceas, care nu e chiar elvețian, și se poate strica uneori.

Am avut niște vise cu iepurași drăguți, iar asta m-a făcut să cred că ziua n-o să-mi fie perfectă, pentru că ce e bun și frumos în vis, nu e de bun augur în realitate. S-a dovedit de dimineață, când nu am reușit să intru pe adresa de e-mail, după aproape o oră de încercări. Degeaba am încercat să schimb parola și chiar să resetez programul, parcă eram un necunoscut și încercam să intru prin efracție.

Desigur că m-am gândit la ce-i mai rău, am închis laptopul și am plecat în Baia Mare să-mi scot biletul pentru Băile Tușnad. Am ajuns în ultimele minute, dar măcar aici am avut noroc. Soarta are două fețe, și e bine să lași să se întoarcă amândouă. Mai ales că am petrecut o zi bună cu soră-mea și vărul meu, savurând câte o cafea macchiato și câte un cheese-burger la McDonald-ul din Baia Mare. Pentru mine, era ceva nou, mai ales că am făcut comanda din mașină și tot așa am fost servit, ca-n filmele americane.

Surpriza cea mai plăcută îmi era rezervată acasă, când am constatat că-mi merge iarăși e-mailul! Nu știu ce s-a întâmplat, dar m-am bucurat enorm și am încercat să răspund la cât mai multe mesaje, de pe blog sau de oriunde. N-o să reușesc să fac față, dar promit că mâine recuperez. Pe cuvânt de blogger cu vechime! Nu spun câtă, până la aniversare! 🙂

Eunucul: Iza (IV)

Reacțiile bărbatului s-au manifestat în mai multe etape, iar Iza se temuse de ce-i mai rău. La început a fost neputința, redată prin lacrimi și suspine, precum ale unui copil care și-a pierdut jucăria cea mai de preț. Femeia încercă să-l mângâie și să-i șteargă lacrimile, dar fu respinsă brutal. Atunci se gândi că poate ar fi mai bine să-l lase singur, evitând eventuala jenă pe care ar fi posibil să o simtă din cauza slăbiciunii arătate. De aceea a ieșit afară și s-a postat atentă în spatele ușii.

Câteva sunete suspecte au făcut-o să revină în grabă. Romi devenise violent și reușise să se dezvelească printr-un efort deosebit în mobilizarea brațelor. Își pipăia porțiuni ale corpului și, în special, în zona intimă. A fost nevoie de intervenția hotărâta a Izei, pentru a-l împiedica să-și facă rău.

– De ce m-ai adus aici?, se răsti bărbatul înfuriat. Nu vezi că nu mai sunt om? Am ajuns o ciudățenie de râsul lumii! Cine ar mai putea să trăiască în starea asta?

Se părea că faza asta violentă era cea mai periculoasă, dar femeia îl înfrunta cu răbdare. Nu știa că depresia ce va urma, îi va pune probleme mai mari. Omul obosi repede și își schimbă tonul.

– Te iert, că nu ai cum să înțelegi, îi vorbi uitându-se rugător la ea. Ești femeie și nu știi ce-i în capul unui bărbat. Îți dau, însă, prilejul să repari răul făcut. Trebuie să mă ajuți!

– Fac orice-mi stă în putință, răspunse Iza cu speranță.

– Văd că ai tot felul de ierburi pe aici. Sigur cunoști și din alea otrăvitoare. Dă-mi-o pe cea mai tare și-ți voi fi recunoscător!

Femeia oftă dezamăgită, dar apoi zise răspicat:

– Ascultă la mine! Te-am cărat cu greu, de era să-mi dau sufletul. Te-am pansat și te-am îngrijit zile la rând, iar acum, când, printr-un miracol ai revenit la viață, vrei să dau cu piciorul la tot și să mă transform într-o criminală? Niciodată! Taci și te adaptează la noua situație, că au mai fost bărbați tineri fără sculă între picioare și au trăit fericiți până la bătrânețe. Bine că poți să te piși.

– Nu mă cunoști, Iza! Eu am trăit doar ca să iubesc femeile, ăsta a fost scopul vieții mele. Cum să o mai fac de acum înainte?

– Schimbă-ți prioritățile, asta să faci! Nu ai de plătit niște polițe?

Romi încercă să asimileze sfatul femeii și își opri jeluirea, în timp ce aceasta realiză că asta-i calea pe care trebuie să marșeze.

– Sunt sigură că nu ești un om care se lasă călcat în picioare fără să reacționeze. Cei care ți-au făcut asta, trebuie să plătească. Te cred mort și ai tot timpul să-ți pregătești răzbunarea. Eu am să fiu alături de tine, pentru că știu prin ce ai trecut. Cu adevărat îți spun: viața mi-a fost o tragedie cumplită și nici nu pot să dau vina pe cineva. Mi-am făcut-o singură și merit să fiu o paria a societății.

Privirea Izei era tulburată de amintiri, iar Romi se simți atras de povestea ei. După un oftat prelung, femeia continuă:

– Am fugit de acasă de cum am terminat liceul, lăsându-mi părinții îndurerați și fără vreo explicație. Eram fascinată de libertate, de dorința de a mă descurca pe cont propriu, fără să-mi spună ai mei ce trebuie să fac, mai ales că eram unicul copil dintr-o familie respectabilă. Șase ani m-am depravat prin bordelurile din Italia, culcându-mă cu tot felul de oameni, fiind umilită și bătută de traficanții de carne vie. Degeaba încercam să adun bani și să mă întorc ca o învingătoare. De fiecare dată intervenea ceva neprevăzut și ajungeam iar lefteră. Am rămas însărcinată de mai multe ori și am avortat. O singură dată am născut și am vrut să păstrez copilul, dar mi-a fost răpit după naștere, ca să nu am probleme la produs. În cele din urmă, cineva m-a ajutat să revin în țară, cu condiția să-i rămân printre sclavele lui sexuale. Am acceptat, doar n-aveam nimic de pierdut.

Încă un oftat și o pauză de reculegere.

– Viața mea nu s-a schimbat în mai bine, ci doar clienții erau alții. Am încercat să fug din Baia Mare, unde mă ținea peștele. Îmi era dor de ai mei și voiam să le cer iertare. Ajunsă în Sighet, am aflat că mama murise de inimă rea, iar tata se împușcase apoi cu pistolul din dotare, că era polițist. Îi am pe conștiință și nu mi-o pot ierta. Mi-a fost rușine să-mi deconspir identitatea și totuși oamenii peștelui meu m-au găsit. A urmat bătaia obișnuită și promisiunea că a doua oară mă omoară cu mâna lui. Dar mie îmi era totuna, așa că am fugit din nou. Nu mai suportam societatea, iar retragerea în mijlocul pădurii mi s-a părut cea mai bună soluție. Măcar să mor într-un loc liniștit și frumos, departe de ispitele lumii.

Metamorfoza (XIV)

S-a trezit odihnită, după un somn lung şi plin de vise ciudate. Scaunul lui Ghiţă era gol şi din bucătărie răzbătea un miros de prăjeală. Ceasul arăta ora nouă şi bărbatul nu a trezit-o! Tocmai voia să-i reproşeze, când acesta i-a venit în întâmpinare cu o farfurie ce afişa două ochiuri româneşti:

– Mi-a fost milă să-ţi întrerup odihna, când am văzut ce bine dormi. Oricum, o făceam acum, pentru că ţi-am pregătit un mic dejun specific burlacilor. E ceea ce ştiu eu să fac mai bine, în afară de cartofi pai cu friptură. Ia până nu se răceşte!

Doina se ridică din pat şi se scuză:

– Trebuie să fac întâi un duş. Se poate?

– Absolut. Stai să-ţi aduc un prosop.

În timp ce fata se delecta sub un jet de apă fierbinte, a sunat telefonul. Era Mafaldea, care-l anunţa că trebuie să sosească poliţistul đin Baia Mare şi să-l aştepte acasă, de unde o va prelua pe fată. I-a spus şi Doinei, după ce a ieşit din baie şi în timp ce mâncau ouăle răcite, apoi au continuat să se contrazică pe marginea modului în care vor acţiona mai departe. Fiecare avea ideea lui şi nu voia să facă niciun compromis. Pe la amiază, s-a auzit soneria de la uşa, iar în pragul ei era nu era nimeni altul decât comisarul Bud, însoţit de un poliţist. A intrat tăcut, dar se vedea pe el că avea multe de zis. Cu primele cuvinte l-a prezentat pe agentul de lângă el:

– Dumnealui e agentul de serviciu Butnaru Ion şi l-am luat din maşina care vă supraveghea. Nu are rost să stea afară şi nu ar refuza o cafea, dacă aveţi.

Ghiţă îi pofti pe scaune şi se grăbi să pună în ceşti. Bud a luat loc, a scos o ţigară şi a aprins-o în tăcere. După care, scărpinându-se în creştetul capului, s-a adresat cu un calm forţat fetei:

– Numai de asta n-aveam nevoie acum! E sfârşit de săptămână şi în loc să mă bucur şi eu de odihnă, ca tot omul, trebuie să călătoresc toată noaptea cu trenul până la celălalt capăt al ţării. Nu înţeleg de ce nu te-au închis dracului aici şi să ne scutească pe noi de cheltuieli şi timp pierdut! Toate astea pentru ce? Merit asta la vârsta mea? De ce nu puteai să fii şi tu ca ceilalţi oameni? De ce toate astea?

Doina arăta spăşită ,cu capul plecat şi aruncându-i câte o privire scurtă. Zise încet:

– Pentru că îl iubesc…

– Asta e scuza ta? Pentru asta întorci două judeţe pe dos şi pui lumea pe drumuri? De aceea a trebuit să încalci legea de nenumărate ori? Uite ce e domnişoară: şi alţii se iubesc, şi alţii au probleme, dar pentru asta nu comit fărădelegi precum dumneata!

Comisarul nu se mai controla şi ţipa gesticulând larg, cu mâinile lungi ca nişte tentacule. Era roşu la faţă şi nervos. Se opri puţin ca să bea o gură de cafea şi să mai aprindă o ţigară. Apoi continuă cu acelaşi ton o bună bucată de vreme şi termină cu indicaţiile:

– Agentul Butnaru o să te aducă la gară. La ora 18.30 avem tren spre Bucureşti, iar de acolo legătură spre Baia Mare. Eu o să fiu acolo cu biletele. Acum trebuie să merg la comisarul Stănescu pentru a completa nişte hârtii şi a semna de preluare. Ioane, ţi-o las în primire, dar ai grijă să n-o pierzi din ochi.

Tânărul agent se ridică zâmbind, odată cu comisarul, şi îl salută la plecare. L-a condus până la uşă, asigurându-l că totul va fi în regulă. Apoi a revenit tăcut la cafeaua lui. Până la şase mai aveau câteva ore şi căutau să omoare timpul făcând conversaţie. Agentul, mai reţinut, răspundea succint la întrebările care-l vizau. Era în primul lui an de activitate şi nu era căsătorit. Poate tocmai de aceea a fost ales pentru această misiune plictisitoare, mai ales că era weekend. Fiind moldovean de origine, ca şi Ghiţă, au început să-şi amintească împreună peisajele mirifice ale acestui străvechi meleag. Doina îi privea, dar mintea ei era ocupată cu un subiect mai complicat.

Pe la ora patru i-a întrerupt întrebându-i dacă nu le e foame și adăugând:

– De la ochiurile de dimineaţă mi s-au lungit urechile, iar stomacul macină în gol.

– Mă duc să i-au ceva la pachet!, a propus Ghiţă.

Fata se oţărî:

– Iară mâncare nesănătoasă! Aş mânca o ciorbă, o salată de creveţi. Să mergem la un restaurant. Fac eu cinste.

Ghiţă se uită bănuitor la ea şi apoi la agent. Acesta nu era de acord, dar Doina plusă:

– Haide, Ionică, doar nu crezi că am să fug! Vrem să mâncăm şi noi ceva, căci burlacul ăsta nu are nimic pe acasă şi ieri m-a înfundat de pizza. O să stau la masă lângă tine, să nu mă scapi din ochi.

Nevrând să pară prea suspicios sau neajutorat, tânărul cedă, dar îi ceru promisiunea că nu va încerca să-i facă probleme. A primit cuvântul fetei şi au pornit spre maşina de supraveghere a poliţistului. Doina a insistat ca Ghiţă să vină cu maşina lui, să nu trebuiască să se întoarcă pe jos acasă. Au găsit un restaurant pe placul fetei şi o masă mai ferită. Tânăra a comandat trei feluri de mâncare şi i-a îndemnat pe bărbaţi să aleagă ce le place, fără să se uite la preţ. Le era foame la toţi trei şi o asemenea ofertă era binevenită. Au gustat şi un vin bun, iar atmosfera era destinsă.Înainte de desert, Doina s-a scuzat că trebuia să meargă la toaletă, ceva firesc după o masă ca aceea. Agentul nu a avut nimic de obiectat şi a continuat dialogul cu Ghiţă. S-au scurs vreo 20 de minute şi fata nu mai apărea. Când şi-a dat seama, poliţistul s-a făcut alb la faţă, a sărit de pe scaun, căutând toaleta femeilor și intrând acolo fără jenă, însă nu era nimeni. A ieşit val-vârtej afară şi a văzut că maşina lui Ghiţă lipsea. Omul era lângă el şi se căuta prin buzunare. Zise cu părere de rău:

– Nu ştiu cum sa-ntâmplat, dar mi-a subtilizat cheile. Crede-mă că nu am ştiut nimic!

– Am pus-o de mămăligă!, se plângea tânărul. Cred că o să mă dea afară! Ce mi-ai făcut tu, fato!? Şi mi-ai promis…

– Lasă că şi eu sunt de vină. Să mergem la gară şi să-l informăm pe comisar, apoi vedem noi ce e de făcut. Haide…