Pe urmele tatălui (9)

”Nimic nu e întâmplător, iar coincidențele pot deveni oportunități”, rememora Delia din cugetările tatălui ei . O astfel de coincidență plăcută era și revederea fostului partener de serviciu și prietenul cel mai bun al părintelui său. S-a întâmplat la cafeneaua de peste drum, unde polițiștii erau cei mai fideli clienți, nu numai datorită proximității, ci și a gustului foarte apreciat al licorii. Nu-l mai văzuse pe ”bătrânul” polițist de câțiva ani, imediat după ce acesta se pensionase pe caz de invaliditate. Nenorocirea a venit în încăierarea din acea noapte fatidică în care tatăl ei a fost înjunghiat și i s-a sustras pistolul de către criminal. Țiganul l-a împușcat în rotula piciorului drept pe colegul lui, cauzându-i o rană care era cât pe ce să-l coste viața. A scăpat ca prin minune, după o hemoragie masivă, însă piciorul i-a rămas cu sechele, impunându-se ajutorul unui baston pentru deplasare. Toate aceste fapte erau consemnate în dosarul cazului, pe care tânăra îl știa pe de rost.

Nea Matei a văzut-o primul și i-a făcut semn să vină la masa lui din colț, iar chipul Deliei s-a luminat de bucurie. Era singura persoană cu care îi plăcea să depene amintiri din viața edenică, când erau o familie completă, fără să simtă durerea pierderii celui drag, așa cum se întâmpla când vorbea cu mama sa.

– Ce surpriză minunată să vă văd, nea Matei!, exclamă ea în timp ce-l pupa pe obraji și îl îmbrățișa ca pe un tată. Dar când ai venit din Germania și de ce nu mi-ai dat de veste?

– Și eu mă bucur mult să te văd, frumoasa mea agentă, îi răspunse cu același entuziasm fostul polițist. Sunt acasă de vreo trei luni și am crezut că te-a informat Cosmin, doar sunteți colegi apropiați.

Cosmin era unul dintre cei doi fii ai lui Matei, însă Delia a crezut că nu-i necesar să-i spună acum că acesta era bucuros să o șicaneze ori de câte ori avea ocazia.

– Probabil a omis sau n-am fost eu atentă, mai ales de când sunt cu gândul la cazul pe care-l investighez, încercă Delia o justificare.

– Felicitări, draga mea! Am auzit și sunt convins că tatăl tău ar fi tare mândru de tine. Ia loc și bea o cafea cu bătrânul pensionar care te iubește ca pe fiica lui, de care n-a avut parte.

– Desigur, nea Matei, dar nu spune că ești bătrân la jumătatea vieții, îi răspunse zâmbind tânăra. O voi savura pe cea de la mine, bucurându-mă de compania dumitale în loc de cea a dosarelor. Aștept să-mi povestești cum au fost cei șapte ani petrecuți la Robert, în străinătate. Și ce-ți mai face piciorul…

– Șase ani, dar oricum prea mulți și cu mult dor pentru aceste locuri, ținu să menționeze bărbatul, în timp ce sorbi cu eleganță din cafea. Robert al meu e bine, iar piciorul mi-e tot așa, doar inima parcă mi-a întinerit și ar vrea să zburde ca în vremurile de altădată. Am auzit că a ta s-a oprit din zburdat și s-a legat de un tânăr… jandarm, dacă nu mă înșel. Cum vă înțelegeți?

– Bine, în general, dar avem și noi problemele noastre, ca orice cuplu, se destăinui jenată Delia. Încă nu ne-am cununat, deși mama abia așteaptă ziua aceea, ca și cea în care voi deveni mamă. Visul ei…

Nea Matei o privi adânc în ochi, bănuind că adevărul nu vrea să iasă de bunăvoie la iveală nici de această dată.

– Și care-i problema?, o provocă el. Mama ta are dreptate și nu văd de ce nu-i faceți aceste bucurii cât mai repede. Căsătoriți-vă, faceți mulți copii frumoși ca voi și educați-i în spirit românesc. Nu vezi ce vremuri trăim? Vin emigranții, ne ocupă pământurile, ne înlocuiesc limba și obiceiurile, ne iau fetele și le schimbă religia, după care toarnă o droaie de copii musulmani. Țiganii se înmulțesc și ei ca iepurii, iar românii migrează în lumea toată sau se retrag în cercul lor tot mai strâmt, în casele tot mai asaltate de violența fanaticilor, a răufăcătorilor. Ești tânără, sănătoasă, frumoasă și deșteaptă. Viitorul poporului nostru stă în oameni ca tine și ca logodnicul tău. Am văzut ce se întâmplă în alte țări, deci știu ce vorbesc.

Bărbatul vorbea exaltat, de parcă era la o tribună oficială, iar cuvintele îi făcură pe clienții de la alte mese să se întoarcă spre el, curioși sau mirați. Aspectul bine îngrijit și chipul de o hotărâre convingătoare erau argumente importante pentru a da greutate afirmațiilor sale și toleranță în fața auditoriului de ocazie. Urmă o pauză, după care tot el reveni cu un glas șoptit adresat Deliei:

– Sau nu puteți avea copii?! Știi că mie poți să-mi spui orice.

Tânăra simți o oarecare jenă, mai ales că nu-l mai văzuse pe nea Matei de mulți ani. Pe atunci era adolescentă și, într-adevăr, nu avea secrete față de el, dar tânăra din ziua de azi simțea că sunt niște limite în problemele familiale. Și totuși, omul acesta părea că o cunoaște atât de bine de parcă ar fi fost mereu alături de ea. În plus, de ceva vreme simțea nevoia să se descarce în fața unei persoane de încredere, iar acum avea ocazia.

Beți două cești mari de cafea pe zi și nu veți mai avea probleme ...

va urma