Pe urmele tatălui (27)

”Nota autorului. Azi, nu mi-am băut cafeaua planificată. Sper să nu se simtă prea tare”

Mare agitație în biroul Marelui Mic, de la prima oră de lucru. Se auzea cum tună vocea barosanului, de câte ori intra sau ieșea vreunul din ghinioniștii chemați la raport. Primul a fost Cosmin cu partenerul său, Chiuzbăian. Au urmat Ivanciuc și Labo, iar la puțin timp a fost poftită și Delia printre cei care se înghesuiau în încăperea prea strâmtă pentru atâtea persoane. Tânăra s-a văzut nevoită să rămână în picioare, toate scaunele fiind ocupate. Șeful era atât de nervos, încât nici toate gumele de mestecat din bol nu ar fi putut să-l tempereze, dar asta nu o intimidă deloc. Și ea era nemulțumită de multe, iar acum poate venise timpul să se aducă unele lămuriri și schimbări. Șeful a luat-o tare, imediat când a intrat:

– Agent Delia, cu ce ți-ai ocupat timpul în ultimele săptămâni?, i se adresă cu reproș.

– Nimic important, din păcate, răspunse ea cu calm. Am fost îngropată din nou în dosare cu raporturi, sesizări mărunte și audieri ale unor borfași de duzină.

– ”Nimic important”, în timp ce cazuri importante cad pe capul meu ca o avalanșă, strigă Marele Mic. Am vrut să vă am pe toți în față, pentru că sunt dezamăgit de fiecare. Iar tu, arătă șeful către ea, ești cea care a lucrat la fiecare dintre aceste dosare nesoluționate.

– Da, dar…

– Fără niciun ”dar”, din partea nimănui. Trebuia să-mi veniți cu rezolvări, dovezi și vinovați. În schimb, ce văd? Cazul cu inseminările tergiversează. La fel și cel cu furtul unui cadavru de la morgă sau moartea colegului vostru.

– Dacă îmi dați voie…, se ridică Ivanciuc. Criminalul este deja încarcerat și așteptăm doar judecata.

– Ești sigur, omule? Tot tu mi-ai spus că și-a recunoscut fapta, iar acum aud că se declară nevinovat. În timp ce te bazezi doar pe telefonul găsit asupra lui. Stai jos și fă-ți treaba până la capăt. În schimb, ridică-te tu, Cosmine!

Tânărul se supuse în silă, afișând o figură mirată.

– Ce lămuriri ai adus în cazul preluat de la Delia?, îl iscodi barosanul, ducând simbolic palma deschisă în spatele urechii, ca o antenă. Să nu-mi spui aceeași poveste cu cai verzi pe pereți!

– Nu e nicio poveste, deși unele doamne și domnișoare inventează tot felul de bazaconii. Acele așa zise inseminări sunt scorneli pentru a-și justifica sarcinile accidentale. După câteva investigații amănunțite, bănuielile mele, și nu numai, au fost confirmate, iar alte cazuri nu au mai apărut.

Marele Mic se ridică, la rândul lui, în picioare, dând impresia că-i gata să explodeze. Avea în mână un teanc de hârtii pe care le aruncă înspre Cosmin.

– N-au apărut alte cazuri?!, urlă el din nou. Dar astea ce mama dracului sunt? Două femei care au născut deja câte un bastard cu aceeași grupă sanguină, diferită de cele ale părinților. Alte trei fete reclamă că au rămas însărcinate în același fel, una dintre ele murind în timpul chiuretajului. Astea nu ți se par cazuri relevante, băiete?

Barosanul încercă să se potolească, prea multă tensiune nu i-ar face deloc bine. Își întinse mâna dreaptă, luă un tablou de pe perete și îl arătă tânărului.

– Vezi această fotografie?, întrebă el cu o voce mai domoală. A fost făcută anul trecut, când ai luat diploma de Polițistul Anului, după ce l-ai capturat pe Dulău, împreună cu cele aproape o sută de kilograme de heroină. Atunci mi-am zis că pășești pe urmele tatălui tău, te-am felicitat cu toții, iar eu m-am gândit de pe atunci că-mi vei lua locul, când mă voi retrage. Sunt sigur că și tu te mândrești cu acest titlu, cu realizările de până acum, dar dacă nu o ții pe același drum, ești uitat și surclasat de alții, mai ambițioși și consecvenți. Uită-te bine la poză și admiră-te pentru ce ai fost. Crezi că mai poți fi și anul ăsta la fel?

Marele Mic întinse tabloul, însă Delia a fost cea care l-a preluat, oferindu-l celui vizat. Tânărul aruncă o privire, fără să-l atingă, dădu din cap a înțelegere și spuse:

– Dați-mi o săptămână să aprofundez cazurile și promit că le voi rezolva pe toate.

– Ar fi bine, pentru că altfel vin cei din Capitală și multe capete vor cădea, îl asigură șeful.

Delia a rămas un timp cu fotografia în mână, privind pentru prima dată mai atent la polițistul al cărui chip radia de bucurie. Arăta impecabil în uniforma nou-nouță, cu ochii sclipind de fericire de sub chipiu, mâinile țineau deasupra centurii diploma de merit, iar de mijloc îi erau expuse o parte din dotările profesiei: pistolul, bastonul de cauciuc, stația de emisie-recepție și legătura de chei. Dintre acestea din urmă ieșea în evidență un breloc albastru în formă de… delfin. Cum de i-a scăpat până acum?, se întreba tânăra, în timp ce-și mută privirea către cheile care atârnau acum de centura lui Cosmin. Fără niciun breloc! Nu putea să creadă că-i doar o coincidență, iar bănuiala îi pătrundea tot mai adânc în minte, făcând-o să-și piardă controlul simțurilor și să scape din mână tabloul. Sticla se sparse în zeci de cioburi, însă nu putea spera că ar fi un semn de noroc.

Mobila pentru bucataria: Ce inseamna cioburi sparte