Fetița care visa pentru alții (9)

continuare

– Mi se pare mie sau deja ați făcut cunoștință cu noua voastră colegă?, întrebă retoric profesorul, în timp ce ocupă scaunul liber și înainte de a-și netezi halatul de un alb imaculat și a-și depune pe masă mapa cu documente. Ea este Lena și vă rog să o tratați cu delicatețea unor domnișori bine educați și a unei domnișoare inimoase.

– Eu propun să o numim Visătoarea, dacă toți avem câte o poreclă inspirată de ceea ce știu să facă, interveni Poligraf.

– E alegerea voastră, dacă Lena nu are nimic împotrivă, acceptă domnul Bogdan.

– Visătoarea?!, se miră Șoc, pufnind neîncrezător prin cele două găuri care-i mai rămăseseră din nasul topit. Și ce har are această Visătoare? Adoarme la comandă și apoi ne povestește vise frumoase? Sau intră în mintea noastră și ne provoacă anumite coșmaruri?

– Ești pe aproape, dar nu ai ghicit problema care a adus-o printre noi, ținu să-l lămurească profesorul, după care se adresă cu un ton mai moale fetiței. Prietenul și colegul meu, doctorul Oșan, mi-a spus că ai avut câteva vise care s-au împlinit ulterior. Eu am încredere în diagnosticul lui, mai ales că mi-a ajuns la urechi câte ai avut de suferit din cauză că ai făcut cunoscute aceste premoniții onirice. Acum ești printre prieteni, care au, la rândul lor, alte însușiri neînțelese și blamate de oamenii cu prejudecăți.

– Mare brânză!, se intrigă din nou băiatul cu fața topită. A visat și ea ceva și s-a nimerit să se împlinească. Dacă-i internați pe toți, doar pentru mizilicuri de-astea, ar trebui să avem sute de colegi. Inclusiv nepoțelele ghicitoarelor în palmă, în ghioc, în cărți sau în globuri de cristal. Mă dezamăgești, profesore.

– Nu fi impertinent, băiete!, îl apostrofă domnul Bogdan. Nici nu ai ajuns să-ți cunoști colega și deja o desconsideri. Fiecare dintre voi e deosebit și niciunul nu e mai presus ca altul. Doar că nu e suficient să ai un har, dacă nu știi cum să-l dezvolți și să-l folosești în beneficiul tău și al celor din jurul tău.

– La naiba cu cei din jurul meu! Din cauza lor am ajuns o sperietoare, ei m-au determinat să mă urc pe tren, ei mi-au tăiat mâinile și tot ei m-au abandonat. Întâmplarea a făcut să primesc un dar la schimb, iar acesta îl voi folosi doar pentru mine.

– Astăzi trebuia să vorbim despre Lena… sau Visătoarea, după cum a botezat-o Poligraf. Dar văd că, de fiecare dată, vrei să atragi atenția doar la tine și la puterea ta de a pedepsi. Ți-am promis că o să te duc la o clinică din străinătate și o să primești o piele nouă, nas perfect și brațe artificiale cu senzori. Îți cer doar să ai răbdare și să te vindeci întâi sufletește, pentru a suporta intervențiile care te așteaptă.

– Poligraf, confirmă-mi dacă profesorul îmi spune adevărul sau mă duce cu zăhărelul, se adresă Șoc fetiței blonde.

– Nu pot să-mi dau seama, din cauza ochelarilor negri, se scuză aceasta.

– Vezi? Dă-ți jos ochelarii, ca să te poată citi fata, îi ceru băiatul.

– Am motivele mele să nu o fac, deci trebuie să mă crezi pe cuvânt, răspunse răspicat profesorul Bogdan. Să revenim la subiectul zilei, adăugă el, întorcându-se din nou spre Visătoare. Spune-mi ce ai visat azi-noapte.

Fetița ridică pentru câteva clipe ochii, doar pentru a arăta că-i conștientă de întrebare. După o scurtă ezitare, recunoscu:

– N-am putut să dorm toată noaptea. Mi-e dor de casă…

– Sărăcuța, vrea țâță de la mămica, interveni iar cu sarcasm Șoc.

– Hei, ce maniere-s astea?, se revoltă Poligraf. Domnul profesor ne-a cerut să fim respectuoși cu noua noastră colegă, dar tu nu ai pic de înțelegere și educație.

– O să am înțelegere când o să-mi ghicească numerele de la Loto. Dar sunt sigur că nu-i în stare să „viseze” așa ceva, răspunse băiatul-cicatrice cu emfază.

– Terminați cu înțepăturile, le ceru domnul Bogdan. Să vedem cum o putem ajuta astăzi pe Visătoare.

Îi făcu apoi un semn băiețașului cu ochii umezi, care se ridică de pe scaun și veni aproape de Lena. Îi luă mâinile amândouă într-ale lui și o privi în ochii ce se simțeau atrași ca de un magnet. Ca doi magneți de poli opuși li se lipiră și frunțile, iar inima fetiței se încălzi tot mai mult, bătând într-un ritm incontrolabil. Percepea cu toată ființa un val de bine, de fericire inexplicabilă și bucurie nestăvilită, ce o inundau fără să i se poată opune, chiar dacă ar fi avut intenția. Această exaltare inexplicabilă dură câteva minute și atinse punctul culminant printr-un râs zgomotos și nestăvilit, venit din partea Visătoarei. Acest râs nemaiîntâlnit nu se opri imediat, nici după ce contactul dintre frunțile și mâinile lor încetă. Vedea cum profesorul și Poligraf o priveau cu un zâmbet înțelegător și ar fi vrut să-și explice această veselie pe care o resimțea. Dar nu a reușit să gândească limpede decât atunci când ultimul chicotit i-a încheiat isteria atât de benefică. Atunci și-a dat seama de ce i se spunea mezinului Sentimente: tocmai îi transmisese o porție de voie bună.

Imagini pentru imagini cu ochii umezi de copii