Fetița care visa pentru alții (35)

Dimineața a venit ca o binecuvântare, după o noapte tumultuoasă și obositoare pentru toate personajele din sala cea mare a mănăstirii. Soarele se ridica semeț și încrezător la orizont, iar martori la acest fenomen emoționant erau doi îndrăgostiți cu inimile bătând alături și brațele strânse în jurul celuilalt. Stanca și Bogdan priveau fermecați acest răsărit, în timp ce își șopteau cuvinte tandre, numai de ei auzite. Priveliștea părea prea frumoasă ca să mai permită nori sau probleme de orice fel, cel puțin așa li se dădea de înțeles. Și totuși…

Din acel senin perfect, apărură brusc și amenințător două elicoptere militare care se apropiau cu viteză de pașnica așezare creștină. Pentru cei doi martori era clar că urma un asalt în forță, iar acest lucru a fost confirmat imediat ce aparatele au ajuns deasupra lor, iar o voce îi anunța printr-un megafon:

– Voi, cei care țineți ostatici în mănăstire, ieșiți cu mâinile ridicate. Toată lumea afară, altfel intrăm în forță.

Mesajul se repetă de mai multe ori, în timp ce unul din elicoptere își găsi loc de aterizare, iar celălalt dădea târcoale zonei. Zgomotul puternic i-a trezit din amorțeală pe toți locatarii așezării, determinându-i pe cei vizați să iasă pentru a analiza și comenta situația.

– Eu zic că-i mai bine să stăm înăuntru, își dădu cu părerea doamna Popan. În curte suntem prea expuși și s-ar putea să ne împuște la grămadă, dar în sală nu cred că vor avea curajul.

Sfatul era în asentimentul tuturor, astfel că nu au mai stat pe gânduri, ci s-au grupat în apropierea lui Rotaru și însoțitorilor săi. În timp ce dincolo de ușa deschisă se auzea aceeași somație, urmată de comenzi tot mai apropiate, cei din interior treceau prin emoții nemaiîntâlnite și temeri justificate. Intrarea trupelor speciale s-a făcut ca la o descindere într-un cuib de mafioți, cu armele la ochi și amenințări către orice persoană care nu se supunea indicaților:

– Culcat! Toată lumea culcat și cu mâinile la vedere! Nimeni nu mișcă!

Imagini pentru imagini cu trupe de asalt"

Era firesc să-ți înghețe sângele în vine când simți că oricând poți fi ținta unui glonț, doar pentru că nu ai înțeles ce ți se cere sau cum să răspunzi corect ordinului. În câteva secunde, toată lumea se aruncă în genunchi sau pe burtă, având mâinile ridicate în aer sau depărtate de corp, precum niște aripi care se lasă în voia curentului de aer. Grupul celor dintâi, neobedienți întru totul și cu privirile ațintite înainte, era compus tocmai de cei din cauza cărora a fost necesară această desfășurare de forțe: Violeta, Nelu, Bogdan, Stanca, Anița și cei doi băieți, Șoc și Sentimente. Înspre ei erau îndreptate o duzină de puști automate, fiecare dintre ele cu câte un deget hotărât de a declanșa proiectilul ucigaș. În această atmosferă își făcu intrarea o echipă din care se distingea comandantul operațiunii – un bărbat înalt și solid, îmbrăcat într-un costum remarcabil și purtând un barbișon bine îngrijit -, urmat de o fetiță blondă și timorată.

– Poligraf!!!, exclamă doamna Popan la vederea ei.

Bărbatul masiv îi auzi mirarea și se apropie cu pași mari, urmat de suita de subordonați care o încadrau pe copilă. Avea o expresie a feței întunecată și se citea pe el că face eforturi să nu erupă precum un vulcan plin de lavă. Ajuns foarte aproape, o privi pe femeie în ochi și îi spuse răspicat:

– Trebuia să-ți aduc și pruncul, ca să vezi unde te-a dus capul ăsta sec.

– Constantin!!!, strigă din nou Violeta. Unde mi-e copilul?

Omul nu-i mai răspunse, ocupat fiind să-i examineze pe fiecare dintre reținuți în parte. Din marginea grupului se auzi atunci o voce tânguită:

– Șefu’, eu i-am avertizat și uite că n-au mai avut curajul să se opună. Bine că s-a terminat cu bine.

– Taci, Rotarule, că încă nu s-a terminat nici măcar în ce te privește, rosti șeful cu silă.

Apoi, privindu-i cu atenție pe cei doi adolescenți, lăsă să-i scape un zâmbet sarcastic:

– Deci voi sunteți cavaleria, băieții pe cai albi care au venit să o salveze pe prințesă. Tu trebuie să fii copilul care scoate fulgere, arătă el cu degetul către Șoc. Gata? Ți s-au terminat bateriile? Dă-mi un motiv să scap de tine într-o secundă, tinere, că prea mi-ai făcut zile fripte. Uite-o aici pe prietena voastră, adăugă el împingând-o pe Poligraf între ei. Destinația voastră va fi oricum comună și în niciun caz într-un loc plăcut, doar nu am făcut degeaba atâta drum. Hai, dați-vă mâna și plecați într-o lume mai bună pentru voi, una cu cai verzi pe pereți, cu câini care poartă covrigi în coadă și plouă cu lapte și miere. O lume pe care să o conduceți voi, copiii, iar noi, adulții să ne jucăm de-a mama și tata. Hei, tu! Nu lăsa mâna în jos!

Observația îi era făcută lui Sentimente, care încerca să-și sprijine brațul bolnav de Poligraf. Șoc interveni și explică:

– Lăsați-l să-și odihnească mâna, că-i slăbit după operație. Ce-ar putea face cu ea beteagă și fără vreo armă?

va urma