Eunucul: Răzbunare cu preaviz(VII)

– Vă rog să luați loc la noi. Eu sunt comisarul Vlad Scutaru și am fost detașat temporar în acest oraș.

Bărbatul din fața lui Calup era mai degrabă tânăr, înalt, îmbrăcat impecabil și cu un zâmbet care-l deranja cel mai mult pe invitat. Dar se așeză instantaneu, cu o figură mirată:

– Nu înțeleg ce se întâmplă. Unde-i Dragoș?

Vlad rămase în picioare, făcând ture scurte în spatele biroului și fixându-l mereu cu privirea.

– Ce fel de om era Dragoș? Erați apropiați?, au fost primele întrebări menite să-l macine Calup.

– Mai beam și noi câte o bere, după servici. Cum adică „era”?, îi pică fisa omului.

– Adică nu mai este… sau e mort, cum vrei să-i spui. De aceea te întreb, ce fel de om era? Avea dușmani?

Calup își trecu mâna peste frunte, simțind că-l trec transpirațiile.

– Da’ de unde? Toată lumea îl plăcea pe Tatuatu, că așa îi ziceam noi. Era un om cinstit, d-le comisar.

– De Eunucu ai auzit?

– Ha, încercă să râdă matahala. Sigur că am auzit. Erau paznicii haremurilor la sultani.

– Eu mă gândeam la unul anume, din zilele noastre, răspunse Vlad iritat.

– Or fi și în zilele noastre, dar eu nu cunosc niciunul.

– Uite care-i treaba: Dragoș, împreună cu doi colegi de-ai lui, mi-au cerut informații despre unul Romi sau Romică, pe motiv că a încălcat legea. Eu i-am dat unele date, pentru a-l localiza și aduce în Baia Mare. Cei doi subalterni au fost găsiți a doua zi, unul pe jumătate nebun, iar celălalt fiind foarte speriat. Apoi l-am descoperit și pe Dragoș, împușcat în cap. Ce zici de asta?

– Aaaa, dacă-i vorba de Romică, e cu totul altceva. E clar că el l-a omorât pe Dragoș. Avea boală pe el, de la jocul de cărți.

– Îmi garantezi că prietenul tău era un om de cuvânt? Putem avea încredere în el?, întrebă răspicat comisarul.

– Absolut! Aș băga mâna în foc.

– Buuun! Ia să vedem noi ce avem aici… zise Vlad, apăsând butonul unei telecomenzi.

Pe ecranul televizorului din birou, urmă un filmuleț care-l făcu pe Calup să transpire din abundență, schimbându-și de două ori batista. Spre final, nu mai rezistă și izbucni:

– Ce e toată șarada asta? Nu poate fi adevărat!

– Totul este autentic, iar ce am găsit la locul faptei corespunde cu cele filmate. Doar Eunucul nu mai era de față.

Vlad scoase dintr-un sertar o armă și o puse pe masă.

– Acesta este pistolul cu care s-a jucat ruleta filmată. A fost cercetat cu atenție de experții noștri, și ghici ce au găsit? Arma e „măsluită”, dacă se poate spune așa. E reglată în așa fel încât, de fiecare dată când apeși pe trăgaci, butoiașul se rotește astfel încât mereu același lăcaș se oprește în dreptul țevii. Acesta e însemnat discret cu o liniuță, observabilă doar de cel avizat. Eunucul i-a pus glonțul lui Dragoș tocmai în acea gaură.

– Așadar l-a ucis, așa cum am zis eu.

– Vinovăția lui trebuie dovedită de judecători. Noi îl căutăm pentru a-l da pe mâna justiției. Pentru că, vezi matale, nu el a apăsat pe trăgaci. E drept că a trișat, dar cine l-a pus pe Dragoș să accepte un astfel de joc, oricum ilegal? De ce a făcut-o? Răspunsul vine în mărturisirile de la final, iar acestea te condamnă pe dumneata și pe Bombonel.

– Doar nu credeți așa ceva?! Sunt doar vorbe luate de pe un film.

– E drept, dar filmul e original. Iar despre omul care le spune ai numai cuvinte de apreciere, după cum mi-ai spus de la început. Ești acuzat de tentativă de omor, precum și omor.

– Omor?! Pe cine am omorât?

– Pe primar. Femeia aia… Rita… și-a modificat declarația și a arătat că a fost obligată să ia asupra ei crima. Chiar credeai că o să fie atât de simplu? Doar era cuțitul tău, iar femeii nu-i era ușor să te dezarmeze și apoi să-l împlânte cu atâta putere în spatele omului.

– Domnule comisar, vă dați seama cine sunt eu în acest oraș? Sunt susținut de toți oamenii importanți, iar fără mine totul s-ar duce de râpă. Așa că, vă sfătuiesc, ba nu, vă avertizez, că o să dați de dracu’ dacă vă legați de mine!

Calup se ridică în picioare, gesticulând și amenințând. Comisarul îl privea zâmbind în continuare și așteptând momentul în care ar mai putea interveni. Doar că acesta nu se produse și se văzu nevoit să-și cheme oamenii cu cătușe. Abia atunci și-a schimbat matahala tonul, cerând înțelegere pe motiv că are diabet, tensiune mărită și că nu ar putea suporta încarcerarea.

Calup a fost arestat pentru 24 de ore, apoi pentru o lună. Nu a rezistat mai mult de opt zile. Unii zic că s-ar fi sinucis, alții că a fost otrăvit, iar oamenii lui că a murit de inimă rea. Cei din urmă au ajuns și ei după gratii, cu reduceri de pedeapsă, în funcție de cât au „ciripit” la judecată.

Eunucul: Răzbunare cu preaviz (II)

– Astăzi vom fi din nou patru la masa de joc, anunță cu emfază Calup, în timp ce își făceau intrarea Dragoș și Bombonel.

– Numai de cărți nu-mi mai arde mie, se plânse imediat cel din urmă. Tu nu ai înțeles gravitatea situației? Doar ți-am explicat totul la telefon, deși nu cred că a fost un lucru înțelept. Poate suntem ascultați…

– Mai termină odată cu paranoia asta!, interveni agentul Dragoș. Vă temeți de un coate-goale, care nici nu-i sigur că mai trăiește. Ia să se arate, că-i facem felul și a doua oară.

– Și tu vii cu aberații d-astea, Tatuatule?, interveni nervos Calup. Omul ăsta e mort și îngropat, iar scorneala cu nu știu ce Eunuc vine de la târfa de Angela. Vă temeți de o stafie, de parcă a-ți fi copii.

– Nevastă-mea n-avea de unde să știe anumite lucruri, decât de la Romi, nu se lăsă mai prejos primarul.

– Poate c-ai vorbit prin somn și ea a fost pe fază. Sau poate ai fost beat și te-ai scăpat, așa cum îți stă în obicei. Hai că mă scoți din sărite cu fanteziile tale! Mai bine faceți cunoștință cu Rita, noua mea comoară.

O blondă înaltă și foarte frumoasă tocmai intrase în încăpere, făcându-l pe Dragoș să scoată un oftat de surprindere, iar pe Bombonel să rămână nemișcat pentru un timp. Părul ondulat cu talent, ochii de un albastru pătrunzător, îmbrăcămintea pretențioasă și aerul de doamnă aleasă, o recomandau de la sine.

– Să nu credeți că numai aspectul e de ea. Femeia asta joacă pocher la fel de bine ca și voi. Tocmai a venit din Italia și îmi pun mari speranțe în această investiție, care n-a fost deloc mică.

Calup râse cu poftă și o invită pe Rita să se așeze la masă.

– Să înțeleg că tu o sponsorizezi și la cărți?, întrebă Dragoș. Nu prea e corect…

– Ascultă! Îi dau o sumă de pornire, iar ea mi-i înapoiază cu dobânda corectă. În rest, nu avem niciun amestec unul cu celălat. N-aveți decât să fiți cu ochii pe ea, iar dacă trișează, o omor cu mâna mea. Nu-i așa, iubi?

– Nu-mi plac oamenii care înșeală la cărți și nu am făcut-o niciodată, se auzi glasul melodios al frumoasei, după care au împărțit cărțile.

Calup avusese dreptate, ba mai mult, Rita câștiga aproape la fiecare pot mai mare, în timp ce Bombonel o privea tot mai răutăcios. Nici Dragoș n-avea gânduri de admirație pentru necunoscută, doar grăsanul zâmbea mulțumit și admirativ. În cele din urmă, tot primarul fu acela care explodă:

– Asta e prea de tot! Pe mine nu mă duci de nas, doamnă, sau să-ți spun „domnule”? Cunosc eu stilul acesta de joc. Cine ești, de fapt?

– Ce vreți să spuneți, domnule?, se apără femeia, scandalizată.

– Chiar așa, ce te-a apucat, Bombonel?, întrebă și Calup.

– Nu vă dați seama cu cine avem de-a face? E o deghizare, dar pe mine nu mă înșeală. Este chiar El!

– Care el, omule?, se miră iar grăsanul.

– Eunucul! El este!, și sări cu mâinile la podoaba capilară a Ritei, începând să tragă cu toată puterea de păr.

Femeia zbiera de durere, încercând în zadar să se elibereze de trupul și strânsoarea bărbatului. Văzând că presupusa perucă nu vrea să se desprindă, Bombonel încercă să-i smulgă sânii și să-i care pumni peste față, de parcă înnebunise. Degeaba încercau ceilalți doi să-l oprească prin cuvinte și apoi prin forță, nu aveau puterea necesară, iar femeia era tot mai maltratată. Văzând că nu-i chip să-și apere investiția, Calup își scoase cuțitul și îl înfipse în spatele lui Bombonel.

– Numai eu am dreptul să-mi bat femeile!, se justifică el în fața uluită a lui Dragoș. Cine o mai dorește cu fața și corpul pline de vânătăi?

Corpul primarului se destinse tot mai mult, alunecând de pe Rita, pe podea. În ochii larg deschiși se putea citi mirarea și ciuda, în egală măsură, neștiind de ce îl lasă puterile, iar „podoabele” Eunucului nu vor să se desprindă, cu toată insistența. Femeia se trase într-un colț, plângând și tremurând toată. Părea că nici ea nu-și dă seama ce se întâmplase și îi privea încă temătoare pe ceilalți.

– Bănuiesc că nu mai e cazul să chemăm Salvarea, reflectă Dragoș. Asta e a doua crimă la care mă faci părtaș, măi Calup. Iar acum nu-i vorba doar de un om obișnuit, ci de un primar. Pe ăsta cum îl mai ascunzi?

Grăsanul se așeză pe scaun, epuizat de efortul fizic și psihic.

– A fost legitimă apărare, după cum ai văzut. Dacă nu interveneam, o omora pe Rita, și cine îmi plătea paguba? Că oricum mi-era dator vândut.

– Lasă că te plătea el în felul lui. Câte contracte ai primit prin primărie…

– Termină! Trebuie să găsim o soluție. Că și tu ai fost călare pe el, deci ești complice.

– O, nu, nu! De data asta nu mă mai convingi. Tu l-ai înjunghiat, tu să te descurci. Eu mă spăl pe mâini.

Eunucul

– Patru valeți!, strigă victorios Calup, aruncând cele patru cărți pe masă. Te-am luat de data asta, Romeo!

Matahala râdea cu gura larg deschisă, iar brațele-i butucănoase erau gata să adune movila de bancnote din centrul mesei. Dar tânărul căruia i se adresase nu părea afectat de bucuria partenerului de joc. Schiță doar un zâmbet în colțul gurii și ridică brațul drept, cerând răbdare. Lui Calup îi îngheță râsul pe chip, pierzându-și instantaneu partea sonoră. Asistă astfel la etalarea celor patru dame, pe care Romeo o derulă liniștit în fața lui.

– Nu se poate, băiete!, strigă matahala enervată. Ai trișat! Știam eu că e ceva necurat la tine.

– Sunt mai norocos, asta e. Sigur că, atunci când pierzi o sumă atât de mare, e mai greu să recunoști, răspunse tânărul cu același zâmbet incitant.

– Daaa? Dar ce zici de cartea asta?, întrebă Calup întorcându-și cea de-a cincea carte.

Era încă o damă, cea de-a cincea. Ceilalți doi parteneri rămaseră cu ochii căscați de uimire. Agentul de poliție, Dragoș, zis și Tatuatu, simțea că va urma o cafteală pe cinste, și duse instinctiv mâna spre buzunar. Primarul Ruha, cu numele de alint Bombonel, își trase scaunul mai deoparte, pentru a se feri de eventualele lovituri scăpate de sub control. Romeo, de fapt Romi sau Romică, se înroși puțin, iar zâmbetul îi dispăru complet.

– De când jucăm cu cinci dame, băiete?, urlă Calup prinzându-l de mâini și ațintindu-l de aproape cu privirea. Nu poți să ai noroc și la cărți, și în dragoste!

– Jur că nu-i adevărat! Tu ai scos încă un as!, ripostă Romeo, vrând să-i convingă și pe ceilalți doi.

Apoi se smulse cu iuțeală din strâmtoarea matahalei și se ridică în picioare. Exemplul lui îl urmară imediat și ceilalți jucători.

– Măi Romică, eu zic să recunoști că ai pierdut și să lași banii. Altfel s-ar putea să iasă rău, interveni împăciuitor Dragoș.

– Ok! Să fie ai lui, că nu m-au făcut pe mine 12.000 de lei, cedă tânărul.

– S-o crezi tu!, veni răspunsul răspicat al matahalei, care nu se mai putea controla. Aruncă masa ce-i despărțea, iar hârtiile se împrăștiară plutind prin toată încăperea.

– Nu e prima dată când îmi furi banii, doar că de data asta te-am prins. Ai să-mi plătești acum și pentru dinții pe care mi i-ai scos anul trecut în încăierare. Și pentru fetele pe care mi le-ai momit în patul tău. Ești mare cuceritor, nu-i așa? Nu ierți nimic, că-i fată mare sau nevastă cu bărbat acasă. Știți și voi, Bombonel și Dragoș, la ce mă refer.

Spunând astea, Calup se avântă să-l zdrobească pe acuzat. Doar că, la dimensiunile lui, viteza de atac era mai mică decât reacția tânărului, care se pare că știa ceva arte marțiale. Astfel că, după câteva eschivări și lovituri scurte, matahala era țintită la pământ, făcând spume la gură printre înjurături. Probabil că sesizase lipsa altor doi dinți de aur, cu care se fălea de obicei la fiecare rânjet.

– Ți-am spus să stai blând, măi calup de grăsime. Nu te interesează pe tine cu cine mă culc, că ai destule fete care lucrează pentru tine. Eu nu m-am băgat în treburile tale, nici în ale lui Bombonel sau Tatuatu. Ia-ți banii de azi și lasă-mă în pace, altfel data viitoare îți tai boașele. Ai înțeles?

Dar o lovitură cu patul pistolului, primită de Romeo în moalele capului, îl doborî pe acesta la pământ, lăsându-l fără cunoștință.

– Mi-a ajuns și mie, zise Dragoș în timp ce-și băga arma înapoi. Credeți că nu știam de escapadele lui cu nevastă-mea? Ce te uiți, Bombonel? Să nu-mi spui că tu erai atât de naiv! I-o trăgea și Angelei tale de-i zburau fulgii.

Bombonel înghiți în sec, în timp ce Calup se ridică suflând ca un taur în călduri.

– Ce facem cu el?, îl întrebă Dragoș.

– Îl mătrășim, o dată pentru totdeauna, răspunse matahala dându-i o lovitură de picior în burtă.

– Fiți serioși!, se sperie primarul. Nu mă băgați într-o crimă, că eu sunt cel mai expus.

– Nu ai de ales, Bombonel. Oricum ți-a pus coarne de râde tot orașul de tine. Arată că ești bărbat și răzbună-te!

– Nu pot să-l omor, n-am omorât nici măcar o găină!, se plânse iar primarul.

– Nu vei fi singur. Uite că îl avem aici și pe reprezentantul legii, care ne dă binecuvântarea. El are pistol, ție îți împrumut cuțitul meu, dar numai după ce-l operez puțin. Va fi doar o formalitate pentru tine.

– Și cum scăpăm de cadavru?, se interesă calm Dragoș.

– Îl băgăm în portbagajul mașinii mele și-l duc într-un loc unde nu-l mai găsește nimeni. Doar noi trei vom ști ce sa întâmplat, iar secretul ăsta ne va uni și mai mult. De acord?, întrebă Calup.

Polițistul nu se codi, iar în cele din urmă se hotărî și primarul. Matahala scoase un cuțit lucios, în timp ce chipul îi exalta de satisfacție.