Pe urmele tatălui (18)

83 Best Pole dance images | Dans la bară, Citate gimnastică, Fitness pentru  femei

La clubul ”Amore”, amorurile se înfiripau cât ai bate din palme, cu condiția ca palma solicitantului să conțină o sumă consistentă, semn de prețuită recunoștință. Fetele erau una mai frumoasă decât cealaltă, iar dansurile lor lascive atrăgeau clienți din toate zonele țării, însă tot cei din străinătate erau favoriți. Când reprezentația uneia se termina, de obicei părăsea localul la braț cu acela care o închiriase pentru câteva ore sau o noapte întreagă. Fiecare dintre dame avea o locuință în apropiere, cu chiria plătită de patron, adică de cel pe care toți îl știau sub temutul nume de ”Jucătorul”. Firește că, în schimbul întreținerii, lui i se livra toată suma încasată de prestatoare, iar el le premia după cum socotea de cuviință. Acest bordel mascat funcționa nestingherit sub privirile îngăduitoare ale polițiștilor, interesați și ei ca tradiția să nu aibă de suferit.

Era către miezul nopții, oră de vârf în localul bine păzit de ochii oamenilor de rând, iar prezența Șefului la balcon stimula și mai mult muzica, îmboldind-o să curgă întruna, în timp ce corpurile divine ale dansatoarelor se unduiau pe barele sclipitoare, sfidând gravitația și ochii pofticioșilor. Printre mesele pline, se strecură un bărbat într-o haină lungă de piele, ochelari de soare și o pălărie cu boruri largi. Puțini l-au băgat în seamă, chiar dacă făcea notă discordantă cu cei în costume spilcuite sau blugi de firmă, numai Jucătorul nu scăpa din vedere niciun amănunt.

– La ce naiba ai apărut aici în costum de mafiot?, se răsti la el, în momentul când s-a așezat la masă. Sub costumația asta mai încape încă unul ca tine, Lupule.

– Păi tocmai asta e ideea, Șefu, îi răspunse individul după ce-și scoase ochelarii și pălăria. Nu-i așa că arăt ca Steven Seagal, care-i căsăpește pe toți doar cu mâinile, însă eu am și un pușcoci dedesubt. Mi-ați spus să mă deghizez pentru întâlnirea cu Cârtița, iar eu așa am înțeles că-i mai eficient…

– Lasă asta și spune-mi cum a decurs întrevederea, îi tăie din avânt interlocutorul.

După care trimise la plimbare cele două tinere agățate de gâtul lui.

– Știu curcanii cine l-a mătrășit pe Piciu? Ai fost discret când i-ai dat pachetul?

– Am procedat exact ca la carte, răspunse Lupu, mândru de el. Nimeni n-a văzut ceva și nici n-a auzit ce-am discutat cu omul nostru. E cam tânăr, însă are mai mulți colegi în spate, deci putem sta liniștiți în ce-l privește. Cu moartea lui Piciu e mai problematic, pentru că-s habarniști și de data asta. A intrat pe fir o polițistă tânără, una Iuga, dar nici ea n-are cum să descurce ițele. Eu cred că pensionarul acela s-a răzbunat fiindcă am încercat să-i șterpelim mașina.

– Iuga, zici? Ți-a spus cum arată tipa?, se interesă gânditor Jucătorul.

– O blondă cu ochi albaștri, tocmai bună să danseze aici, râse individul. N-am prea vorbit despre ea, dar am primit mai multă gumă de mestecat, iar cum eu nu-s cu dulciurile, vi le-am adus.

Și scoase un pumn de bile colorate, pe care le așeză pe masă, ca pe un lest de care voia să scape. Șefu’ a tresărit la vederea lor și a luat una să o examineze cu atenție.

– Exact tipul de gumă pe care puștoaica aceea cu tupeu a mestecat-o în fața mea, rosti el ca o revelație. Știam eu că-i ceva în neregulă, de aceea am lăsat-o să plece.

– Adică, vreți să spuneți că…

– E polițistă… și s-a dat drept prostituată. Mi-a zis Lili că i s-a părut ceva cunoscut la ea.

– Șerpoaica!, izbucni Lupu. Dați-mi voie să-i fac felul, că prea s-a băgat în treburile noastre.

– Nicidecum, băiete! Avem nevoie de o inocentă ca ea, poate tulbură apele polițiștilor și află lucruri ce se vor ieșite la lumină. Doar dacă-și mai bagă nasul pe aici, vom lua măsuri. Ea e ”regina” de pe tabla de șah pe care mă bazez, însă nu uita că eu sunt regele. O sacrificăm doar când trebuie să câștigăm partida.

Lupu nu înțelegea ce legătură are șahul cu asta și nici cum îi poate ajuta un polițist necorupt, dar socoti că un pahar de coniac i-ar mai limpezi mintea. Îl goli fără reținere și trecu la un alt subiect care-i stătea pe suflet:

– Măcar pe pensionarul acela lăsați-mă să-l trimit pe lumea ailaltă. Simt că-mi ies din mână dacă nu omor pe cineva, o dată pe lună.

Jucătorul îl fixă cu degetul arătător și îi explică precum unui școlar:

– O să vină vremea ta, terminatorule, dar omul acesta rămâne un polițist, chiar și în pensie. Dacă-l omoară careva dintre noi, devine un martir, deci i-am făcut un bine. Dar dacă-l prinde unul din ”curcanii” lui în flagrant și îl ucide, toată onoarea cu care se fălește se transformă în rușine. După cum ți-am spus, noi trebuie să acționăm din umbră și să creăm condițiile pentru o confruntare între ei. Când doi se bat…

– … al treilea câștigă, replică bucuros Lupu. Dar cu Vipera cum rămâne, Șefu?

– Păi, despre cine crezi am vorbit până acum?