Absență

Unde sunt? De ce-s închisă într-un loc străin și rece? Cine sunt oamenii din preajmă și ce vor de la mine? Ei sunt temnicerii? Îmi vorbesc cu zâmbete pe buze, dar nu-mi vor binele. De unde au apărut?

Mă așteaptă casa mea dragă, cu focul duduind în sobă, cu covorul moale și viu colorat, cu flori parfumate la ferestre și pisica drăgăstoasă care să mi se așeze în brațe. Mă așteaptă grădina, ce ar trebui plivită și udată, iar curtea măturată. Dar, mai presus de orice, mă așteaptă bărbatul în prag, cu brațele întinse și dragoste în priviri. Parcă îl aud cum mă cheamă să-l ascult cum i-a trecut ziua de lucru și apoi să-i pun în farfurie mâncarea preferată. O fi flămând tare, dar oamenii ăștia nu mă înțeleg, ci mă țin prizonieră, îmi urmăresc fiecare mișcare și îmi dau o mâncare fără niciun gust. Nici măcar o cafea nu a mai primit de atâta vreme!

Imagini pentru poze cu bătrâni

Trebuie să fug, numai să prind prilejul. Poate acum, când nu-i nimeni prin preajmă, o să mă pot furișa. Nu e timp să-mi găsesc papucii, am să plec în ciorapi, casa nu-mi e departe. Am ieșit cu bine în curte, ajung repede la poartă și ies în drum. Oare încotro e direcția spre casă? Probabil încolo… da, da… încolo se vede ceva… Se aude un claxon puternic, apoi mai multe voci necunoscute care țipă spre mine. Lumea rea caută să mă înconjoare, dar eu merg înainte, trebuie să ajung la casa mea dragă, la omul iubit, la pisica mea pufoasă…

Oamenii se înmulțesc și întind brațe spinoase, brațe dese care mă ating dureros, iar eu mă feresc cât pot. Dar vai! Apar temnicerii cei răi, cu încrâncenare în priviri și mâinile în formă de cătușe. Nu mai am scăpare, mă duc pe sus în celula întunecată, strigând și gesticulând a răzbunare. Știu că voi fi pedepsită, plâng de ciudă că n-am reușit, dar nu voi renunța niciodată. Aud vocea bărbatului care mă tot cheamă, aud porcii cum guiță de foame în coteț, aud și focul ce stă să se stingă în sobă. Trebuie să scap odată, să fiu din nou stăpână pe casa mea, pe grădina încărcată cu flori și legume, să-mi primesc vecinii la o cafea și să povestim până se face seară. Ce frumos ar fi!

Ce vrea să spună femeia asta, de țipă din nou la mine? Cine sunt acești oameni și ce vor?

– Mamă, ți-am spus că-i periculos să ieși pe drum. Te putea călca o mașină. Noroc că ne-au anunțat vecinii, altfel te căutam iar ore în șir. Bea un ceai cald, cafea nu primești, ca să poți dormi la noapte.

Unde sunt? De ce nu vine bărbatul meu să mă elibereze?

Casa părintească

Au trecut aproape trei ani de când m-am mutat, fără tragere de inimă, din casa părintească. Principalul motiv a fost frigul din timpul iernii, cu toate că aveam o sobă de teracotă și ardeam lemne din greu. Construcția e veche de un secol, iar căldura se pierdea prin pereți, geamuri și pe la uși.

De câte ori intru în curte și văd casa părăsită, simt o remușcare pentru că am plecat din locul unde m-am născut și am copilărit. Nici nu se pune problema s-o vând, pentru că ar însemna să-mi înstrăinez amintirile. Dar mi-e jale și când o văd atât de tristă și ponosită, fără niciun suflet în ea. Anul ăsta, însă, mi-a venit gândul cel bun și ideea unei soluții fericite: o voi reabilita. Astfel voi reîncălzi la propriu, dar și la figurat, cuibul din care am plecat și în care s-ar putea să mă întorc oricând, apartamentul în care stau nefiind al meu.

După cum spuneam mai sus, cea mai mare problemă o reprezintă scurgerea căldurii, iar pentru a o combate se impune o renovare masivă. Începând de la izolarea termică a pereților, continuând cu schimbarea geamurilor și ușilor în cele de termopan și, nu în ultimul rând, dotarea cu electronice și electrocasnice cu consum redus și eficiență superioară.

Firește că am primit și critici la această inițiativă, cum că ar fi o lucrare costisitoare și nerentabilă, dar i-am convins pe toți că merită. E o investiție în viitor care întinerește o casă și o face rentabilă dacă va trebui vândută. Felul în care se prezintă acum ar descuraja orice cumpărător sau chiriaș, dar după reabilitare și obținerea unui certificat energetic o să fie cu totul altceva. Și ca aspect, dar mai ales ca și confort, iar asta îmi va fi confirmată de echipa de auditori energetici a companiei Enermed SRL București, formată din experți în certificare energetică, audit energetic și termografie în construcții.

Energia este tot mai prețuită în zilele noastre, iar o casă modernă e aceea care o folosește eficient. Chiar dacă e o construcție veche, cu ambiție și inspirație se poate aduce la nivelul celor ridicate în zilele noastre. Cu atât mai mult cu cât vrei să-ți păstrezi amintirile și să le dai noi valențe prin continuitate și adaptare la prezent. Casa așteaptă, curtea îmi surâde, grădina mă cheamă, iar eu îmi amintesc mereu refrenul melodiei „Casa părintească nu se vinde…” Și nici n-o voi face.

Acest articol participă la competiția SuperBlog Spring 2016

Colțul meu de desfătare

Sunt convins că ați auzit de Diego din Carpați. Nu, nu vă gândiți la Diego Armando Maradona sau la varianta lui mioritică, ”Maradona din Carpați” – alias Hagi -, regele fotbalului românesc. Dar tot despre un rege e vorba: regele amenajărilor interioare din România, dar și din Ungaria și Slovacia. Este aici, printre noi, și nu trebuie decât să-l descoperim pentru a ne face viața mai frumoasă, după cum ne dorim și cât de mult ne duce imaginația.

 

Chiar dacă nu aveți încă o idee despre cum ar trebui să arate interiorul casei tale, locul în care îți petreci cea mai mare parte din viață, lasă-te pe mâna lui și vei fi surprins de ceea ce o să iasă. Eu așa am făcut, iar acum mă simt de parcă trăiesc într-un mic paradis pe care nu mă mai satur să-l admir. Meritul revine angajaților de la DIEGO, care m-au sfătuit în privința designului și a materialelor de care am nevoie.

 

Începând de la parchetul laminat Woodstep și continuând cu covoarele moderne Tulipo, ale căror modele m-au fascinat prin varietatea de culori vesele, prin efectul 3D și al contururilor tunse manual. Am găsit aici, de asemenea, mochetă și covoare PVC, perdele și draperii pentru toate camerele, precum și accesoriile aferente. Inițial, am crezut că-mi voi decora pe rând fiecare cameră, pe măsură ce voi avea banii necesari. De aceea am fost plăcut surprins când mi-am dat seama că-mi pot permite să-mi amenajez tot apartamentul, datorită prețurilor avantajoase și consilierea profesională gratuită venită de la personalul magazinului. De gratuitate am beneficiat și la tăierea pe dimensiuni, tivire și sufilare.

Casa mea nu mai e doar un loc de odihnă și recreere, ci a devenit un prilej de desfătare și mândrie, mai ales când sunt felicitat de prietenii sau vecinii care îmi vin în vizită. Mulți dintre ei au ales să-mi urmeze exemplul și să-și redecoreze locuințele, mai ales când au aflat cât de simplu este dacă apelezi la cei mai buni. Le place camera albastră, dar și cea roșie, iar culorile le insuflă stări de spirit benefice, ca și mie de altfel.

Acest articol participă la competiția Spring SuperBlog 2016

Reţetă originală de mititei adevăraţi

Ştii cum se preparau micii în urmă cu aproape 100 de ani? Fă-ţi mititei după reţeta originală!

Bucătarul de la Carul cu Bere, localul vecin, dezvăluii, pe la 1920, într-o scrisoare, reţeta secretă a mititeilor. El spune că micii sunt originali din Balcani, mai exact din Serbia. Redăm în continuare conţinutul scrisorii, aşa cum se păstrează ea la Biblioteca Academiei din Capitală. Cei care vor să-şi prepare mititei ca pe vremuri, trebuie să ştie că aceştia au un gust diferit faţă de cel actual, că sunt mult mai aromaţi, cu gust foarte puternic.

Iată conţinutul scrisorii:

Reţeta de mititei de la Restaurantul  CARUL CU BERE. Bucureşti, la 16 Iunie 1920.

Onorate Domnule Ofiţer!

Pentru căci fiecare vizită a Domniei voastre, ca şi cu 20 ani în urmă cele ale tatălui Domniei voastre, dimpreună cu cinstitul Conu Iancu Caragiale este, pe lângă onoare, şi un deosebit eveniment pentru localul nostru, vroiesc să dau la rându-mi dovadă de cavalerism, împărtăşindu-vă la dorinţa onoratei  Dumneavoastră soţii, Doamna Măriuţa Baciu, reţetarul de preparare ai mititeilor noştri, care, după cum bine ştiţi sunt cei mai lăudaţi din tot Bucureştiul. Astfel dau dovadă de încredere în Domnia voastră spre a nu trăda nicidecum secretul delicioşilor noştri mititei, secret pe care la rândul meu l-am primit de la Marele Gastronom D-l Tică Preoteanu, antemergătorul meu la conducerea bucătăriei Carului. Adresez aceiaşi rugăciune şi onoratei Dumneavoastră soţii, Doamnei Măriuţa, celei mai desăvârşite amfitrioane pe care sunt bucuros să o fi cunoscut. Perfecţiunea seratelor de cină din casa Domniilor voastre, la care, mulţumesc lui Dumnezeu, am fost poftit, mi-au determinat hotărârea să vă divulg taina celui mai de preţ preparat culinar care ne cinsteşte numele în capitală, în ţara întreagă şi în străinătate.

Mititeii sunt un produs culinar din carne de vită, în stare finită de şapte până la opt centimetri şi la o grosime de cam trei centimetri, ce se servesc ca o gustare între mese la o halbă de bere, ori ca entree, ori ca fel de mâncare de sine stătătoru. Ei îşi au originea în Balkan, provenind din Serbia, dar se întâlnesc şi în Grecia şi Turcia, de unde au fost preluaţi de bucătăria românească. Cum le spune şi numele, sunt nişte rulouri mici, fiind şi numiţi astfel: mici, în Regat, din carne cu mirodenii, având menirea să încânte gustul mesenilor. Se servesc numai proaspăt prăjiţi pe grătar de jar, fie cu tacâm, ori la o scobitoare sub formă de gustare. Se ia cărniţă de vacă de la gât, fără a se îndepărta grăsimea şi se dă de două ori prin maşină, pentru a se mărunţi cât mai bine şi cât mai uniform. Dacă va fi carnea prea slabă, se va adăuga ceva seu de vacă sau din lipsa acestuia chiar de oaie, ca la 100 până la 150 de grame pe fiecare kilogram cântărit de carne. Nu se va lua în nici un caz slăninuţă, costiţă sau carne de porc, care nu fac decât să strice gustul şi să ia din minunata savoare a mititeilor. Se fierbe o zeamă din oase de vacă cu măduvă, care se scade bine, din 500 grame de oase la fiecare kilogram de carne. Se pregătesc pentru fiecare kilogram de carne mirodenii şi condimente după cum urmează:

* 8 grame de piper proaspăt pisat mărunt

* 12 grame de cimbru uscat cât mai proaspăt pisat mărunt

* 4 grame de enibahar pisat mărunt

* 2 grame de coriandru pisat mărunt

* 2 grame de chimion turcesc pisat mărunt

* 1 gram de anis stelat pisat mărunt

* 8 grame de bicarbonat de sodiu

* 1 linguriţă de zeamă de lămâie

* 1 lingură de untdelemn

* 1 căpăţână bună de usturoi aromat şi nu din cel iute

La cantităţi mai mari de cinci kilograme, se va adăuga pentru fiecare cinci kilograme de carne, câte o măsură mai mult din mirodeniile pomenite. 

Se frământă carnea într-un vas pe măsură timp de un ceas, adăugând la început bicarbonatul de sodiu, care se stinge cu zeama de lămâie. Jumătate din zeama de oase şi toate celelalte condimente, afară de usturoi, se adaugă treptat, uniform şi puţin câte puţin. Amestecul se acoperă şi se dă la gheţar o zi şi o noapte, după care se scoate, se lasă câteva ceasuri la dezmorţit şi se mai frământă o dată preţ de o jumătate de ceas cu restul de zeamă de oase dezmorţită. Se face un mujdei de usturoi cu apă călduţă dintr-o căpăţână pentru fiecare kilogram de carne, care se lasă la tras o jumătate de ceas. Se stoarce mujdeiul de usturoi într-un tifon, se adaugă sucul de mujdei şi se mai frământă odată amestecul preţ de un sfert de ceas.

Se dă din nou la gheţar până a doua zi. Preţ de trei ceasuri înainte de a fi prăjiţi şi serviţi mititeii, se scoate amestecul din gheţar, pentru a se încălzi şi muia; după trei ceasuri sau când s-a dezmorţit amestecul, se formează mititeii ca de un deget mare lungime şi ca de două degete grosime, se ung cu untdelemn pe toate părţile şi la capete şi se lasă să stea la zvântat un ceas. Se prăjesc pe jar iute de lemne sau cărbune, ungându-se din când în când cu mujdei, aşa ca să prindă o crustă rumenă de jur împrejur. Gratargii noştri întorc fiecare mititel doar de trei ori până este prăjit. Nu se lasă să se pătrundă, ca să nu se usuce sucul care conţine savoarea condimentelor. Dacă se prăjesc la foc prea mic, mititeii scad prea tare, se usucă, leapădă tot sucul aromat şi devin seci.

Se servesc alături de chifle proaspete ori felii de franzelă, cu Mutard de Dijon sau muştar picant şi aromat, după preferinţă şi cu sare şi ciuşca. Doar şi numai aşa veţi obţine mititei savuroşi cum se zice că numai la noi sunt. 

Cunosc mulţi din aşa numiţii gastronomi prin birturi şi bodegi mai ales prin mahalale, care din neştiinţă ori din spirit de falsă economie înmulţesc aluatul de mititei cu alte soiuri de carne de porc, cal ori oaie. Afară că scad mai puţin la prăjit decât ca cei de carne de vacă, nu au pe departe gustul şi savoarea mititeilor adevăraţi. O greşeală mare mai este şi zgârcenia la condimente, mai ales la usturoiu şi piperu. Mai cu seamă usturoiul este partea dominantă a gustului atât de specific al mititeilor.

Sunt fericit să dezvălui Doamnei Măriuţa acest mic secret, pe care ştiu că nu îl va da mai departe, aşa cum nici eu nu-l voi dezvălui decât urmaşului meu Maitre Cuisiner când îmi va lua locul la Caru’ cu Bere! Mititeii preparaţi de Dânsa sunt extrem de gustoşi, dar simţul meu gustativ mi-a dezvăluit imediat lipsa coriandrului, a anisului stelat şi a chimionului turcesc. Cu aceste mirodenii, mititeii Doamnei Măriuţa vor fi inegalabili!

Vă aştept luna viitoare când vă întoarceţi cu regimentul din manevre, dimpreună cu Domnii Ofiţeri Dinu şi Vatache spre a savura o tavă de mititei şi câteva halbe împreună!

Dorindu-vă sănătate, voie bună şi noroc, vă rog a-i transmite umile sărutări de mâini Doamnei Măruţa, cea mai desăvârşită gospodină şi Doamnă din înalta societate! Dumnezeu să vă ajute!

Semnătură indescifrabilă