Fetița care visa pentru alții (32)

continuare

Unda de bucurie de pe chipurile celor trei ascultători a fost atât de vizibilă, încât până și bătrânul cioban a sesizat-o, făcându-l să-și exprime curiozitatea:

– Ați auzit și domniile voastre de acest înger? De aceea ați venit la mănăstirea noastră, să-l căutați?

– Îngerul acela este fiica…, încercă Nelu să-i răspundă.

– E Fiica Cerului, îl întrerupse Stanca. Sigur că am auzit și tare am vrea să vedem pentru că numai ea ne poate ajuta. Știi cumva unde a fost dusă?

– Cum ar putea un biet păcătos să știe vrerea celor sfinți?, rosti ușor dojenitor oierul, aranjându-și mai bine căciula pe vârful capului. Dar s-ar putea să aflați mai multe de la maica stareță…

– Hoașca aia…, de data asta Anița a fost cea întreruptă.

– Nu am vrea să le deranjăm de la rugăciune pe măicuțe, interveni jurnalista. Dar dacă am merge deodată cu dumneata, n-ar trebui să deschidă poarta de două ori. Când ai de dus brânză?

– Le duc aproape în fiecare zi, dar astăzi n-am apucat încă, zise ciobanul cu vioiciune. Dacă așteptați până las turma nepotului și pun în desagă cașul, mergem împreună. Cred că se vor bucura de vizitatori ca dumneavoastră.

Cei din autoturism încuviințară cu dragă inimă, iar bătrânul își grăbi oile către stâna de pe dealul cel mai apropiat. Pășea tinerește, de parcă anii nu-i afectaseră picioarele, ci doar pielea și părul.

– V-aș ruga să-mi urmați planul de reintrare în mănăstire, îi sfătui Stanca, privind cum câinele Ursu își urmează stăpânul. Bătrânul nu trebuie să știe cine suntem și ce vrem cu adevărat.

– Cu alte cuvinte, vrei să mințim în continuare, concluzionă domnul Oșan.

– Păcatele tale să fie, adăugă Anița, mai în glumă, mai în serios.

– Un jurnalist bun ajunge la adevăr doar dacă se pricepe să mintă, le spuse Stanca. Nelule, sun-o pe Violeta și spune-i că Lena a fost văzută aici. Sunt sigură că se va bucura mult.

Sugestia era bine-venită, iar convorbirea cu doamna Popan s-a întins pe tot restul timpului de așteptare a ciobanului. Acesta s-a prezentat la fel de energic, purtând pe spate desaga generoasă din care răzbătea un miros îmbietor. După ce a intrat cu evidentă satisfacție pe bancheta din spate, a scos din bagajul său o bucată frumoasă de caș și l-a întins spre Anița:

– Acesta-i pentru dumneavoastră, să gustați cu toți din cel mai bun caș ce se poate găsi.

– Ești prea darnic, badeee…, îi arătă bătrâna recunoștința.

– Pavel mi-e numele dat de mama, se prezentă oierul, făcându-și de lucru cu căciula pe care și-o luase de pe cap, altfel n-ar fi încăput într-o mașină atât de mică.

– …bade Pavel. Să-ți dea Dumnezeu sănătate.

– Tot așa vă doresc și eu, zise el, după care se adresă celor din față. Puteți ajunge cu motorul până în fața porții.

– Eu zic să o lăsăm mai deoparte, ca să ne plimbăm un pic până la intrare, propuse Stanca, întorcând capul cu un zâmbet amabil. Uite, oprim aici și mergi matale înainte, iar noi te ajungem pe când vine cineva să deschidă.

Drumul n-a fost lung, dar badea Pavel s-a bucurat de fiecare clipă, precum un copil de o jucărie nouă. Nu s-a arătat deranjat că trebuie să meargă vreo trei sute de metri pe jos, de unul singur, iar cu pasul lui vioi ajunse repede în fața soneriei. Măicuța Veronica s-a ivit în câteva minute, dar s-a arătat neplăcut surprinsă când au apărut ca din pământ ceilalți vizitatori.

– Maica stareță nu-mi mai dă voie să vă las înăuntru, le spuse ea, încercând să-l strecoare doar pe cioban.

– Îmi dau seama, dar o să-i spui că n-ai putut să ne oprești, răspunse Stanca în timp ce o împiedica să închidă poarta. Avem o întrebare la care maica Filofteia trebuie să răspundă.

Cu această explicație, s-au strecurat ușor forțat pe lângă tânăra măicuță, pășind apoi în urma bătrânului cioban. Acesta își exprimă nedumerirea:

– Înțeleg că ați mai fost pe aici, dar ați uitat să-mi spuneți. Cine sunteți, de fapt?

– E o poveste lungă, bade, căută să-l liniștească Anița. Ți-o voi spune pe îndelete când ieșim de aici, dar acum avem ceva de lămurit.

Maica stareță îi întâmpină repezită și hotărâtă să-i scoată cât mai repede din incintă.

– Tocmai am dat un telefon autorităților. Vă sfătuiesc să plecați înainte de venirea lor, pentru a evita o situație stânjenitoare, având în vedere că suntem într-un lăcaș sfânt.

– Într-un lăcaș sfânt nu au ce căuta minciunile, mai ales cele care vin din partea unei măicuțe, replică Stanca. Acest om a văzut-o pe fata noastră plecând de aici, deci nu puteți nega acest fapt.

Filofteia s-a arătat încurcată un moment, dar își reveni printr-o izbucnire verbală violentă:

– Copila a fost aici pentru tratament. Era posedată de Diavol, iar părintele Ieremia a făcut tot posibilul să o tămăduiască.

Ciobanul a lăsat desaga jos, exprimându-și marea uimire:

– Maică Filofteia, doar nu vorbești pe bune! Dacă-i vorba de îngerul acela alb care ni s-a arătat pe uliță, înseamnă că nu-i ceva în regulă. Ne-a ajutat să-l găsim pe Victoraș, iar eu știu că Diavolul nu face fapte bune.

Imagini pentru imagini cu călugărițe

va urma