Cometa umoristică

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* – Mă cunoașteți doar de zece minute și vreți să vă căsătoriți cu mine? – îi reproșează o tânără unui funcționar de la bancă.
– Da, dar eu administrez contul dvs. de mai mulți ani.

* – Dragă, cum se numea hotelul unde am fost anul trecut în concediu?
– Nu mai țin minte, dar stai să mă uit pe prosoape.

* Fericit că a reușit, în sfârșit, să primească creditul, bărbatul se adresează funcționarului băncii:
– Vă mulțumesc din suflet! Vă rămân îndatorat toată viața…

Imagine similară

* O blondă și o brunetă stau pe o bancă în parc.
– Uite o pasăre moartă, zice bruneta.
– Unde?, zice blonda uitându-se spre cer.

* În troleibuz, o tânără se întoarce spre bărbatul aflat în spatele ei și-i spune furioasă:
– Domnule, de un sfert de oră mă tot atingi pe fund…
– Și, deodată nu-ți mai place?!…

* Un preot primește de la un binevoitor un cec cu o sumă importantă de bani. Preotul mulțumește, dar observă că cecul nu este semnat. Îi spune asta binevoitorului, iar acesta îi răspunde:
– Da, înțeleg părinte, dar vreau să rămân anonim.

* Răzbunarea perfectă.
Spune-i că de-abia aștepți să-i porți numele și mărită-te cu fratele lui.

* Popescu se duce la poștă, cere un formular, îl completează și-l dă funcționarului de la ghișeu. Acesta ia formularul, îl citește cu atenție și spune:
– Aici lipsește un punct pe i.
– Puneți-l dvs., dacă se poate.
– Nu se poate, că nu e scrisul meu.

* Într-un vechi cimitir irlandez se găsesc cinci pietre de mormânt identice, pe care sunt încrustate, succesiv, următoarele texte:
”Aici odihnește soția lui Henry Banks”, ”Aici odihnește cea de-a doua soție a lui Henry Banks”, ”Aici odihnește cea de-a treia soție a lui Henry Banks”, ”Aici odihnește a patra soție a lui Henry Banks”.
În fine, pe cea de-a cincea piatră, aflată mai la distanță, scrie: ”Aici odihnește, în sfârșit, Henry Banks!”

* Popa merge pe la Ion acasă și-l vede mâncând carne.
– Bă, Ioane, tu mănânci carne miercurea?
– Am crezut că-i vineri!

* – De ce nu poate o blondă să scrie numărul 11?
– Pentru că nu știe pe care 1 să-l pună în față.

* Badea Ion ajunge în ultimul moment la gară, numai cât să vadă cum îi pleacă trenul de sub nas. Necăjit, zvârle căciula pe peron și exclamă cu năduf:
– No, vezi ce-nsamnă să n-ai lucru’ tău?!

* Doamne, te implor, dacă nu mă ajuți să slăbesc, ajută-i pe prietenii mei să se îngrașe!

* Ziua de luni e ca și soacra. Știe că n-o placi, dar face pe șmechera și apare o dată pe săptămână.

* Bulă la școală, ora de engleză.
Vine profa și zice:
– Copii, cine-mi spune cum se zice la pisică în engleză are un 10!
Se ridică unu’ și spune:
– ZĂ CAT!
– Bravooo, ai un zece! Dar celui care știe cum se zice la cățel îi dau doi de 10.
– ZĂ DOG, răspunde altul.
– Bravo, ai doi de zece.
Da’ măi copii, cine știe cum se zice la căldură are media 10 pe anu’ ăsta.
Bulă se ridică și falnic răspunde:
– ZĂ DUF!

* Candidatul la sinucidere:
– Rosalindo, dacă nu-mi cedezi, mă arunc în fața acceleratului care trece la 4!
– Pentru Dumnezeu, Costel, dă-mi un timp de gândire! Mai trece un accelerat la 7 și jumătate…

* Tic profesional.
Prietena: – Cum o duci cu căsnicia?
Actrița: – Ca și în teatru: scenă după scenă!

* Pentru că memoria este de genul feminin, mă mai înșeală uneori!

* Un tip, la doctor:
– Dom’ doctor, cum e cu impotența asta, se instalează așa deodată?
– Ei, nu chiar deodată, te face de râs de vreo două-trei ori până să se instaleze definitiv.

* Pe stradă trecea un cortegiu funerar. Un pieton constată cu uimire că sicriul era ținut pe-o parte. Așa că îl întreabă pe un om din apropiere cine este mort. Omul îi răspunde că e soacra lui.
– Dar de ce nu țineți normal sicriul?
– Păi, dacă o întoarcem pe spate, începe să sforăie.

Advertisements