Banii (XVII): Care pe care

– Parcă voiai să-mi arăți că ești un gentlemen, spre deosebire de mine, dar nu mi-ai dat ocazia să-mi aleg băutura, se văzu Liviu nevoit să încerce această abordare, doar-doar o să iasă ceva.

– Ți-am oferit cel mai bun whisky, ce ai putea dori mai bun?, se miră Virgil.

– Nu obișnuiesc să beau tării după ce mănânc, dar un vin bun mi-ar face digestia mai ușoară. Desigur, dacă ai ceva de calitate.

– De calitate?! Am cele mai bune vinuri din țară și printre cele mai alese din lume!, se agită omul cu revolverul. Uite-l pe acesta: un vin primit de la Guvernatorul Băncii Naționale, fost prim-ministru. E dintr-o recoltă foarte bună și are un gust sublim. Ia desfă tu sticla, că eu trebuie să țin jucăria asta în mână. Poftim tirbușonul… pahar… și să-mi spui ce părere ai.

Oaspetele luă toate lucrurile puse la îndemână și le aduse pe masa de sticlă. Introduse tirbușonul și scoase încet dopul, în timp ce cu coada ochilor căuta mereu posibilul rost al fiecărui obiect din jur și combinațiile la care puteau duce. Își turnă apoi în paharul pântecos, respectând toate regulile unei degustări.

– Eeei…?, Sunt sigur că n-ai băut în viața ta o asemenea licoare, rosti Virgil cu emfază.

Răspunsul nu mai apucă să vină, fiindcă la ușă apăru unul dintre gealații chemați de gazdă.

– Gicule, condu-l pe domnul la subsol. Vin și eu imediat, însoțit de Rodica, firește, zise el încrucișându-și brațele și izbucnind în râs.

Răbdarea lui Liviu ajunsese la limită. Nu putea permite ca iubita să-i fie batjocorită de acea lepădătură, iar pentru asta trebuia să se dezlănțuie cu orice risc. Matahala se apropie și-l luă de mână ca pe un copil, doar că el nu avea intenția să fie cuminte. Se răsuci fulgerător pe lângă trupul lui și ajunse în spate, cu mâna stângă strânsă în jurul gâtului, iar cu cea dreptă ținând tirbușonul în dreptul ochiului.

– Ți-aș recomanda să nu te miști, dacă nu vrei să-ți intre această spirală până în creier, se răsti el cu toată hotărârea unui om disperat.

– Nu fi prost, băiete!, strigă de după bar Virgil, căutând să ochească ce se vedea de după trupul ce ținea loc de scut. Dacă trag în Gicu, nu-l mai poți ține și rămâi expus. Mai bine ieși și îți promit că te las în viață.

– Nici nu mă gândesc. Eu propun să-mi dai arma și apoi să discutăm. E tot o promisiune.

– Ok, văd că mă obligi să-mi pătez casa cu sânge.

– Vă rog, nu trageți, domnule Virgil!, se tângui Gicu.

Dar glonțul porni și-i intră în umărul drept, chiar lângă mâna tânărului care-l ținea.

Aoleau, m-ați nimerit pe mine!, zbieră namila.

– Ce să fac, dacă te-ai mișcat?

Altă încercare, de data asta în piciorul de pe aceeași parte. Alt strigăt de durere și vaiete prelungite.

– La naiba! Lasă-te jos, până nu te ciuruiesc, măi Gicule.

– Nu pot, că intru cu ochiu-n tirbușon. Vă rooog, domnu’ Virgil!

În vânzoleala dintre cei doi înlănțuiți, atinseră vaza chinezească, care se dezechilibră și căzu, spărgându-se.

– Asta-i prea de tot!, răcni nervos Virgil. Ai să mi-o plătești pe loc, imbecilule!, și trase patru focuri consecutive.

Trei îl nimeriră pe Gicu, care se prăbuși inconștient, iar al patrulea pătrunse în antebrațul stâng al lui Liviu. Dar acesta n-avea timp să simtă durerea, căci fiecare secundă putea fi decisivă. Apucă rapid sticla cu vin de pe masă și o aruncă în vitrina cu trofee. În timp ce Virgil se convingea că nu mai are gloanțe, se repezi la bâta de baseball și o luă în posesie, cu toată dragostea. Dar și adversarul găsi imediat o sabie, tot din aceeași vitrină. A urmat o luptă crâncenă, în care fiecare se ferea și căuta lovitura de grație, doar că o bună bucată de timp au nimerit și distrus cea mai mare parte din obiectele de lux. Iar gazda suspina la fiecare pierdere, de parcă el ar fi fost atins. Când aproape totul din jur era făcut praf, puterile și judecata le scăzuse și lor, iar multe lovituri erau haotice. Pe lângă plaga împușcată, Liviu avea și câteva tăieturi de sabie, sângerând din belșug. Virgil simțea că victoria e aproape și rânjea după fiecare atac parat de bâta adversarului. Până când, la ultimul, sabia a cedat, rupându-se în două. Uluirea lui a fost atât de mare, încât a uitat că trebuie să se apere. Lovitura de bâtă a venit ca un trăsnet neiertător, chiar în tâmplă, care a cedat precum coaja unui ou scăpat pe podea. Creierul amestecat cu sânge s-a împrăștiat pe perete și peste cioburile risipite în jur. Liviu n-avea cum să se îngrozească de scenă. Își pusese ultimele puteri în lovitura de grație, iar acum se prăbuși, aproape leșinat, alături de cadavrul gazdei.

Imagini pentru poze cu bâtă de baseball

Așa l-a găsit Rodica, după câteva minute. Atunci a sunat după Ambulanță și Poliție, care l-au cules și pe Toni din apropiere. Firește că dacă cel de-al doilea bodyguard n-ar fi întârziat, altfel s-ar fi sfârșit această confruntare.

 

Advertisements