Fetița care visa pentru alții (16)

Castelul în care o să intrăm astăzi nu o să-l găsiți pe hărțile turistice și, aproape sigur, nici pe altele. În primul rând, pentru că a fost construit recent și în mare taină. Iar asta a fost posibil tocmai pentru cea de-a doua calitate care a facilitat această discreție: e situat pe un vârf de deal greu accesibil, format din roci solide, fără o vegetație ce ar putea încuraja o cățărare. Niciun drum sau măcar o potecă spre noua construcție nu era de văzut, iar de la poale nu se putea distinge vreun semn de viață în preajma zidurilor înalte. Sătenii cei mai apropiați se hrăneau cu zvonuri din cele mai contradictorii și fanteziste, pe care le transmiteau mai departe turiștilor curioși, incitându-le imaginația. Unii povesteau că acea construcție impresionantă a fost ridicată de un mare miliardar american, alții că e un sediu secret al spionilor spanioli, dar se auzeau și voci șoptite ce susțineau că acolo trăiește însuși Contele Dracula.

Imagini pentru imagini cu dealuri din piatra

Voi, dragi cititori, aveți puterea oferită de povestitor în a escalada cu ușurință acest deal provocator, în a ajunge pe platoul generos unde se întinde castelul misterios și de a intra dincolo de porțile înalte, bine zăvorâte, păzite de câini fioroși, oameni înarmați și camere de luat vederi. Veți fi uimiți de grădina nesfârșită și peste tot înfloritoare, de izvoarele care o brăzdează și formează pe alocuri cascade înviorătoare ce se avântă în mici ochiuri de apă. O să puteți zăbovi pe câte o bancă, privind peștii multicolori ce se oglindesc în apa pură, admirând viețuitoarele sălbatice care vin să se adape fără teamă și bucurându-vă de umbra arborilor exotici. Apoi, vă voi îndemna să mergem mai departe, fiindcă că un astfel de paradis trebuie să aibă și un centru, pentru acei care îl administrează și se bucură zilnic de beneficiile lui.

Așa cum era de așteptat, vom da de un palat de basm, cu trepte de marmură de un alb strălucitor și balustradă din argint masiv. Ușa e din lemn nobil și dens, încrustată cu simboluri enigmatice și figuri preluate parcă din desenele rupestre, toate din aur. Intrăm într-o clădire vastă, cu nenumărate uși și multe suflete care-și trăiesc viața departe de lumea obișnuită. Cea mai reprezentativă dintre încăperi este sufrageria spațioasă, cu o masă rotundă, acoperită de mătase și încărcată cu douăzecișipatru de platouri, tot aurite, firește. Pe cele două scaune ocupate, vom vedea întâi o persoană cel puțin interesantă, mică de statură, cu o calviție lucie, dar cu o barbă bogată, care-i acoperea tot chipul, cu excepția ochilor semi-închiși. Mâinile mici și fremătătoare, își găseau mereu ceva de făcut: ba să-și mângâie barba lungă cu ele, ba să-și scoată batista și să se șteargă la ochi, ba să-și pipăie pielea netedă a capului, ba să-i atingă brațul celui din dreapta lui.

Acesta era o altă figură exotică, în primul rând pentru că purta o rasă neagră cu o glugă care-i acoperea capul și aproape tot chipul. Doar nasul cârn, o mică parte din ten și vocea-i pițigăiată lăsa să i se ghicească vârsta foarte înaintată. Tot în preajma primului personaj, lâncezând de o parte și de alta a fotoliului său, puteau fi admirați doi lei, maiestuoși prin mărimea lor, dar și a coamei pe care o etalau. Păreau că sunt indiferenți la tot ce se întâmplă în jur, dar tresăreau în unison la fiecare zgomot sau mișcare mai puțin obișnuită. Cum a fost, de pildă, intrarea unui valet pe ușa de la celălalt capăt al încăperii:

– M-ați chemat, stăpâne?, rosti acesta în spaniolă, făcând o plecăciune.

– Tu ce părere ai, că am sunat din greșeală?, se răsti cel cu barbă. Cheamă-mi repede pupilul, că mâncarea-i gata imediat.

Valetul dispăru în mare grabă și nu dură mult până când deschise iar ușa, pentru a face loc unui tânăr chipeș și dezinvolt.

– Hai la tata!, îl întâmpină cu entuziasm același personaj. Nu știai că-i ora mesei? Doar n-o să lipsești de la cea mai importantă întâlnire din zi, Nino.

Tânărul se apropie și luă loc în stânga celui care-i făcuse invitația. Apoi zise cu reproș:

– Nu-mi place să vin fără prietenul meu. De ce nu-l accepți și pe el?

Bărbosul îl luă de după umăr, simulând o strângere în brațe.

– Tu ești fiul meu adoptiv, ești brațul meu războinic, viitorul erou al lumii. Cu celălalt nu mă pot înțelege, că-i mut și eu nu-i cunosc semnele, iar dacă întreb ceva, vreau să mi se răspundă. E drept că ai avut nevoie de el înainte de deveni complet, dar acum nu văd ce folos mai are.

– Eu văd, răspunse hotărât tânărul. El e singurul prieten pe care-l mai am, cel care-mi dă puterea interioară.

– Dar mă ai pe mine, dragul meu. Și îl mai ai pe Pablo, reprezentantul zeilor și trimisul zeiței Cuatlicue să ne ajute în renașterea lumii și pacea ei eternă, spuse bărbosul, arătând către omul tăcut și cu chipul ascuns. De aceea numele de Montezuma e binecuvântat, însemnând Zeul Muntelui, de unde vine puterea și toate darurile Pământului. Iar eu am fost reîncarnat pentru a îndeplini voința celor care ne veghează.

va urma