Pe urmele tatălui (10)

Oră de vârf în circulația rutieră din oraș, iar asta se putea vedea și în intersecții, prin cozi lungi de mașini nerăbdătoare. Cele mai nervoase erau taxiurile, care se manifestau prin vocea șoferilor revoltați de orice li se părea lor că le fură câteva secunde din timpul lor prețios. Această stare se putea vedea și la semaforul de pe Bulevardul București, unde mai atrăgeau atenția doi bărbați care se strecurau printre coloanele de mașini, examinând-le în grabă pe fiecare taxi în parte. Unul din ei era gras și se ținea cu greu după celălalt, cu mult mai subțirel și vioi. Cel din urmă tocmai i-a făcut un semn că a găsit ce căutau, când culoarea semaforului a permis șirului să se pună în mișcare. A urmat o cursă și mai obositoare, dar norocul a fost de partea lor și coloana s-a oprit din nou, înainte de a ajunge la intersecția așteptată. Firește că pirpiriul a fost primul care s-a proptit în fața portierei, zâmbindu-le cu satisfacție șoferului de taxi și pasagerului încremenit.

– Șpiluleee, mă faci să fug atâta după tine, îi reproșă el individului din spate, un bărbat durduliu care strângea la piept o geantă.

Între timp, a ajuns și grasul în dreptul mașinii, proptindu-se în portiera șoferului. Sufla din greu, iar această stare nu era de bun augur pentru cei vizați.

– Vă rog să nu mă băgați în treburile voastre, i se adresă cel de la volan. Luați-l de aici și lăsați-mă să-mi văd de necazurile mele.

– Auzi ce zice domnu’, i se adresă subțirelul din nou celui cu geanta. Hai, că te așteaptă șefu’.

– Păi… la el mă duceam acum, Lupule, răspunse durduliul cu o voce tremurândă și cu fața tot mai umezită de transpirație.

– Ok, atunci suntem toți norocoși. Jucătoru’ e aici, în parcare, n-avem mult de mers, dar întâi plătește cursa, ca un domn ce ești.

Cel numit Șpilu scoase cu mâna fremătând o bancnotă de o sută, o atinse șoferului și, fără să mai aștepte restul, se prelinse pe ușa larg deschisă de Lupu. Pășea ca pe spini printre mașinile care vor fi libere să zburde în curând, în timp ce el era împins din spate de două umbre prevestitoare de rău. SUV-ul care-i aștepta în apropiere i se păru bietului om mai negru ca niciodată, iar invitația de a lua loc în spate, lângă Jucător, ca un prim pas spre abator. Nici tonul glumeț cu care acesta l-a întâmpinat nu a fost menit să-i reducă transpirația:

Top 10 SUV-uri second hand cu un pret de sub 10.000 euro

– Care mai e șpilu’, Șpilule? Uite cum se adeverește zicerea că ”dacă nu vine Mahomed la munte, vine muntele la Mahomed”… sau cam așa ceva. Tu ești Mahomed, în cazul de față, iar eu mă întreb de ce ai ocolit muntele.

– Nu te-am ocolit, Maestre, doar că am tot amânat. Știi… afacerea nu merge așa cum am prevăzut… și tot am așteptat să se îndrepte.

Durduliul se tot căuta cu o mână prin buzunare, reușind în cele din urmă să dea de o batistă cu care să-și șteargă fața și gâtul. Nu îndrăznea să-și privească interlocutorul în ochi, ferindu-se de ochii lui, precum face actorul cu camera de filmat în timp ce-și joacă rolul din film.

– Poate că te-aș crede, dar nici prin telefon nu ai mai fost de găsit. Uite ce e: nu cred în predestinarea oamenilor în funcție de numele sau porecla lor, dar al tău chiar se potrivește. La fel cum se potrivesc și cele ale hăitașilor mei, Ursu și Lupu. Primul e mare și puternic, iar al doilea zvelt și feroce. Nu trebuia să am încredere în tine și să-ți dau o sarcină atât de importantă.

– Maestre, te asigur că…

– Destul cu asigurările!, i-o reteză Jucătorul cu o voce schimbată. Unde sunt banii pe care mi-i datorezi? Ai ceva de ascuns acolo? Ia să văd…

Împotrivirea a fost mai mult formală, pentru că geanta a fost smulsă din brațele lui Șpil și apoi golită în spațiul care-i separa. Mai multe teancuri de bani în valută, bijuterii, câteva lingouri de aur și două pașapoarte s-au revărsat ca din Cornul Abundenței. Durduliul oftă din greu, în timp ce Jucătorul își exprima mirarea:

– Tu chiar crezi că poți să mă prostești?! Voiai să fugi din țară cu… asta… Cora, una din fetele mele? Și cu banii mei?, se enervă Jucătorul în timp ce cerceta pașapoartele.

– Nu e ceea ce crezi, Maestre!, încercă durduliul să îndulcească evidența.

– Nu mă mai lua cu zăhărelul, că mai mult rău îți faci. Unde este Cora? Unde sunt celelalte fete? Erai șeful, dar stăpânul sunt eu, sau ai uitat?

Șpil se mai șterse o dată cu batista deja umedă, apoi încercă să fie cât mai cursiv în exprimare:

– Am pierdut controlul asupra lor, șefule. Doar cu Cora am mai putut să mă înțeleg, după ce i-am promis că mergem în Italia și ne căsătorim. Celelalte au ajuns sub influența unei tipe noi, pe care am găsit-o de curând și m-am gândit că o să ne aducă bani frumoși, la cum arată. Dar le-a sucit mintea și nu am putut face nimic, pentru că fata cea nouă știe să se bată al dracului de bine. Uite… mi-a scos un dinte, iar pe Chișu l-a băgat în spital.

va urma