Când ai mașină scumpă, lucruri frumoase, o casă scumpă și altele legate de statutul social, începi să te simți de parcă prețuiești mai mult și că te ridici cu un nivel mai sus față de cei care nu au toate acestea. Te uiți la vecinul care are o mașină mult mai ieftină și-ți spui: asta e, pentru că sunt mai șmecher și câștig mai bine. El e sărăntoc, dar eu sunt bogat. Te încălzește faptul că vecinul crede despre tine că ești cool, fiindcă ai mașină scumpă. Te simți mai important.
Charles de Montesquieu, filozof și scriitor francez, a spus odată: „Dacă noi, pur și simplu, am vrea să fim fericiți, să atingem fericirea, ar fi ușor, dar noi vrem să fim mai fericiți decât ceilalți oameni, asta e practic imposibil, fiindcă nouă mereu ni se pare că ceilalți sunt mai fericiți decât noi”.
În goana după fericirea artificială, oamenii devin ca și drogați, uitând simțul măsurii. Ei își cumpără telefon nou, își cumpără perechi de pantaloni noi, de dirmă, sau mobilă scumpă în casă, de ochii lumii, ca toți cei din jur să vină în vizită și să vadă în ce lux trăiesc. Dar cum toate acestea costă mult, oamenii împătimiți intră în datorii. Se așază pe „acul” creditului în goana după fericire. Viața lor se transformă în minciună. Îi mint pe cei din jur și pe ei înșiși. Iar când băncile nu mai dau credit, atunci și izvorul de veselie seacă, iar aceștia cad în depresie.
Henry Ford spunea: „Nu am de ce să mă cazez la un hotel scump pentru că nu văd sensul să plătesc suplimentar pentru lucruri inutile. Oriunde aș poposi, eu sunt tot Henry Ford. Și acest palton de pe mine – da, aveți dreptate, l-a purtat tatăl meu, dar asta n-are nicio importanță. Pe mine nu mă preocupă părerea celorlalți oameni, fiindcă îmi cunosc adevărata valoare. Și miliardar am devenit pentru că știu să număr banii și fac diferența dintre valorile adevărate și cele false”.
Sursa: Graiul Maramureșului
racoltapetru6 