Ecouri

Au trecut două săptămâni de la Zilele Orașului Seini și, evident, de la lansarea cărții mele „Versuri pentru suflet și cuget”, însă ecourile nu s-au stins. Mă opresc concitadini pe stradă ori în piață și își exprimă bucuria că au participat la un eveniment atât de frumos sau, după caz, regretul că nu au reușit să fie și ei prezenți. Despre astfel de oameni vreau să scriu acum, să le mulțumesc încă o dată că au contribuit la „cea mai frumoasă lansare de carte pe care am avut-o până acum”, după cum afirmam într-un comentariu de la postarea „Amintiri de la Zilele Orașului Seini”.

Sala Centrului RO-UA a fost plină cu seineni iubitori de literatură dar și cu oaspeți veniți din Ungaria și prezenți la toate evenimentele celor două zile de sărbătoare. Le-am mulțumit cu mare recunoștință atunci și o fac încă o dată acum, chiar dacă au trecut paisprezece zile. În primul rând doamnei primar Gabriela Tulbure, sufletistă și neobosită prin prezența și cuvintele de încurajare, dar și pentru diploma de onoare pe care mi-a oferit-o din partea Primăriei Seini, alături de o orhidee minunată pe care o admir în fiecare zi.

Dar, în spatele fiecărui eveniment cultural există un seinean cu o muncă asiduă pentru ca totul să iasă cât mai bine, iar acesta este devotatul domn Dan Skorka, care face afișele, trimite invitațiile, moderează discursurile și le îmbogățește aducând tineri artiști și recitatori la fiecare lansare de carte. Drept pentru care merită toată aprecierea și recunoștința noastră!

Sunt mulți cei care mi-au bucurat sufletul în acea zi specială de 13 iulie. Știu că nu o să-i pot aminti aici pe toți și îi rog să mă ierte pe aceia omiși, din cauza memoriei care-mi mai joacă feste sau pentru că nu le știu numele complet. Nici fotografiile nu mă ajută prea mult, întotdeauna părându-mi-se că sunt prea puține și nu cuprind tot ce merita văzut. De aceea voi încerca să completez cu poze ale unor invitați fotografiați cu altă ocazie.

Au vorbit foarte sensibil și frumos: doamna primar Gabriela Tulbure, domnul preot paroh, Gheorghe Pop (poet și autor a monografiei Cetății Zynir -Seini, Cetățean de Onoare al Orașului)), doamna profesoară și membră a Uniunii Scriitorilor din România Betty Kirmaier (președintele cenaclului seinean „Mihai Eminescu” și Cetățean de Onoare al Orașului), doamna Kadar Ioana Gabriela (scriitoare și director adjunct al Liceului Tehnologic din Seini), prietena mea de suflet, profesoara Lucia Tămaș (care m-a impresionat recitând versuri pe care încă nu le-am publicat decât pe blog), precum și prietena care m-a încurajat de la începuturile scrierilor mele: Florica Rus.

Au mai luat cuvântul și alți invitați, printre care și oaspeții dragi din Ungaria, iar faptul că au vorbit în limba lor nu a fost un impediment. Dimpotrivă, am observat că suntem uniți în cuget și simțiri, iar darurile pe care mi le-au oferit sunt încă un gest cu ecou în memoria și inima mea. La fel cum a făcut și doamna Ioana Kadar, căreia îi aduc distinse omagii și alese mulțumiri. Un alt cadou, pe care l-am apreciat cu toții, a fost mini-recitalul de vioară oferit de tânăra și talentata elevă Dîrle Mirabela. Pe lângă plăcerea oferită de o fotografie împreună, am citit cu încântare cuvintele frumoase pe care le-a scris despre versurile mele. La fel de frumoasă a fost și compilația de versuri din carte, făcută de d-l Dan Skorka și recitată de un tânăr înzestrat în fața unei tinere minunate care purta o coroană de flori. Le mulțumesc și lor pentru reprezentație, iar ei și pentru coroana pe care mi-a lăsat-o la plecare!

Timpul a trecut repede în această companie, deci era imposibil să ia cuvântul toți cei prezenți, dar le mulțumesc că și-au rupt din timpul lor prețios și au venit alături de mine, alături de alți iubitori de carte. Printre ei s-a numărat și cea mai dragă mătușică, Veronica Moldovan, însoțită de vărul meu Adrian Moldovan și soția lui Daniela. Aleasă plecăciune și neștirbită recunoștință!

Ar fi multe de spus despre această întrunire ale sufletelor, dar nici cuvintele cele mai meșteșugite nu ar putea reda toate sentimentele trăite. Săptămâna trecută am încercat să redau câte ceva prin fotografii, pe considerentul că o poză face cât o mie de cuvinte. Mi-am dat seama că nu-i suficient și am revenit astăzi cu câteva completări. E drept că mi-a trebuit ceva timp până mi-am ales abordarea, dar invoc scuza că sunt ardelean sadea, care gândește încet și acționează la fel. Vă mulțumesc și vă doresc tot binele pe care-l puteți duce!