Eunucul: Răzbunare cu preaviz (V)

Au intrat înăuntru cu precauțiuni, ca niște profesioniști, îndrumați de un expert în astfel de descinderi. Cu armele pregătite și cu degetul pe trăgaci, erau pregătiți să tragă în orice s-ar fi mișcat sau li s-ar fi părut nelalocul lui. În schimb, au găsit o masă încărcată cu mâncăruri din cele mai îmbietoare, calde și diverse, parcă făcute pe gustul fiecăruia dintre ei. De la mistreț tânăr abia scos din cuptor, umplutură de pasăre, gulaș secuiesc, căprioară înăbușită, pâine de casă, legume proaspăt preparate, până la prăjituri, un tort și băuturi pentru toate gusturile. Iar în capătul mesei, cu un zâmbet jovial și cu mâinile ridicate, ieșea în evidență amfitrionul. Lângă el adăsta un câine care nu părea la fel de bucuros de oaspeți.

– Bine ați venit în umila mea locuință. Vă așteptam de ceva vreme și mă bucur că ați ajuns. Doar suntem prieteni vechi, nu-i așa, Tatuatule?, îi întâmpină astfel tânărul bărbat, îmbrăcat galant și îngrijit. Nu sunt înarmat, după cum puteți verifica.

– Pe el, băieți! Aveți mare grijă, că-i persoana căutată, i-a mobilizat Dragoș.

Feli și Radu s-au conformat și au trecut imediat la percheziție. N-au găsit nimic periculos și au scos cătușele, așteptând aprobarea șefului.

– Da’ nu fiți așa grăbiți, măi băieți. Eu vă aștept cu masa pusă și vă promit că nu am intenții rele. Precis că sunteți flămânzi, iar noaptea deja s-a instalat. Luați de vă ospătați, iar dimineață plecăm împreună omenește. Doar sunteți trei și nu vă temeți de un om fără apărare.

– Legați-l, că-i mai sigur, decise Dragoș, cercetând cu atenție încăperea. Dar aveți grijă și de câine. Dacă-i agresiv, împușcați-l fără reținere.

Subalternii executară imediat ordinul, după care privirile le rămaseră țintite la bunătățile plăcut mirositoare care le excitau simțurile.

– Hai, măi Dragoș, chiar așa am ajuns? Nu mai putem să bem un pahar împreună, ca pe vremuri? Doar vezi că sunt docil și cooperez cu autoritățile, și mai ales cu tine. Dacă vrei, totuși, să-mi faci felul, ai tot timpul până dimineață, că nu ți-aș recomanda să te întorci noaptea prin pădurea asta.

Amândoi polițiștii din preajmă îi dădeau dreptate, se vedea clar din priviri.

– Ok, se hotărî Dragoș, după câteva clipe de gândire. Legați-i mâinile în față și să guste el primul. Poate a pus ceva în mâncare sau băutură, că-i cunosc eu trucurile.

Băieții se supuseră bucuros, cu gândul la festinul ce-i aștepta. Apoi, după ce fiecare fel a fost testat, au trecut la un ospăț pe cinste. Bucatele erau gustoase, iar băutura îi ungea la suflet după atâtea temeri prin care au trecut. Încătușatul nu părea flămând, ci se mulțumea să-și privească oaspeții. Uneori, mai gusta câte un pahar de vin și îi cerceta cu calm. A așteptat răbdător să se sature fiecare, după care l-a întrebat pe Dragoș:

– Ei, spune-mi drept, ce ai de gând cu mine? Mă arestezi sau mă omori aici?

– Eu nu fac treburi de astea, spre deosebire de tine. Te duc în Baia Mare și vei fi judecat pentru faptele tale, asta mi-e datoria.

– Care fapte, partenere? Doar eram parteneri de joc și nu țin minte să fi făcut vreo ilegalitate.

– Măi băieți, ia ieșiți puțin afară și luați o gură de aer, că am ceva de discutat cu împricinatul.

– Afară, șefu’?! Păi e întuneric și pădurea-i dată dracului, se plânse Radu.

– Vă trimit eu la dracu’ imediat, dacă nu mă ascultați!, se răsti nervos șeful lor.

Feli și Radu se supuseră docili, luând cu ei o sticlă de vin, proaspăt desfăcută. Dragoș, în schimb, își puse pistolul aproape, hotărât să supravegheze orice mișcare a interlocutorului său.

– Deci tu ești Eunucul?, întrebă el în bășcălie, după ce rămaseră singuri. Cum de ai scăpat?

– Bănuiesc că sunt norocos, cel puțin până acum. Vrei să îndrepți greșeala, nu?

– Am și eu o misiune, altfel nu ajung primar. Aș putea spune că nu-i nimic personal, dar eeee, măi băiete! Știi prea multe și nici nu-mi placi.

– Și cum vrei s-o faci? Mă vei împușca aici, legat, alături de colegii tăi inocenți? Ești sigur că nu va transpira nimic?

– Găsesc eu o soluție, nu-ți face griji.

– Poate îți dau eu o idee, că oricum m-am săturat de viața asta nenorocită.

Dragoș îl privi cu mirare, încercând să-i ghicească sinceritatea.

– Serios? Și la ce te-ai gândit tu, Romică?, zâmbi neîncrezător polițistul.

– La ceva ce ne place amândurora. Suntem jucători de cărți și învățați cu riscul. Ce zici de o ruletă româno-rusească?

– Ha, ha, ha! Crezi că mă fraierești? Nu risc nimic cu tine. Pot să te împușc chiar acum și să spun că m-ai atacat.

– Nu ți-aș recomanda, prietene. În această încăpere sunt instalate camere de vederi ascunse, și nu cred că le vei găsi pe toate. Dar dacă mă împușc eu, nimeni n-o să le mai caute, iar tu vei fi exonerat de orice bănuială.

– Să te împuști tu? De ce ai face-o?… și cum?

– Tocmai asta vreau să-ți povestesc.

Eunucul: Răzbunare cu preaviz (II)

– Astăzi vom fi din nou patru la masa de joc, anunță cu emfază Calup, în timp ce își făceau intrarea Dragoș și Bombonel.

– Numai de cărți nu-mi mai arde mie, se plânse imediat cel din urmă. Tu nu ai înțeles gravitatea situației? Doar ți-am explicat totul la telefon, deși nu cred că a fost un lucru înțelept. Poate suntem ascultați…

– Mai termină odată cu paranoia asta!, interveni agentul Dragoș. Vă temeți de un coate-goale, care nici nu-i sigur că mai trăiește. Ia să se arate, că-i facem felul și a doua oară.

– Și tu vii cu aberații d-astea, Tatuatule?, interveni nervos Calup. Omul ăsta e mort și îngropat, iar scorneala cu nu știu ce Eunuc vine de la târfa de Angela. Vă temeți de o stafie, de parcă a-ți fi copii.

– Nevastă-mea n-avea de unde să știe anumite lucruri, decât de la Romi, nu se lăsă mai prejos primarul.

– Poate c-ai vorbit prin somn și ea a fost pe fază. Sau poate ai fost beat și te-ai scăpat, așa cum îți stă în obicei. Hai că mă scoți din sărite cu fanteziile tale! Mai bine faceți cunoștință cu Rita, noua mea comoară.

O blondă înaltă și foarte frumoasă tocmai intrase în încăpere, făcându-l pe Dragoș să scoată un oftat de surprindere, iar pe Bombonel să rămână nemișcat pentru un timp. Părul ondulat cu talent, ochii de un albastru pătrunzător, îmbrăcămintea pretențioasă și aerul de doamnă aleasă, o recomandau de la sine.

– Să nu credeți că numai aspectul e de ea. Femeia asta joacă pocher la fel de bine ca și voi. Tocmai a venit din Italia și îmi pun mari speranțe în această investiție, care n-a fost deloc mică.

Calup râse cu poftă și o invită pe Rita să se așeze la masă.

– Să înțeleg că tu o sponsorizezi și la cărți?, întrebă Dragoș. Nu prea e corect…

– Ascultă! Îi dau o sumă de pornire, iar ea mi-i înapoiază cu dobânda corectă. În rest, nu avem niciun amestec unul cu celălat. N-aveți decât să fiți cu ochii pe ea, iar dacă trișează, o omor cu mâna mea. Nu-i așa, iubi?

– Nu-mi plac oamenii care înșeală la cărți și nu am făcut-o niciodată, se auzi glasul melodios al frumoasei, după care au împărțit cărțile.

Calup avusese dreptate, ba mai mult, Rita câștiga aproape la fiecare pot mai mare, în timp ce Bombonel o privea tot mai răutăcios. Nici Dragoș n-avea gânduri de admirație pentru necunoscută, doar grăsanul zâmbea mulțumit și admirativ. În cele din urmă, tot primarul fu acela care explodă:

– Asta e prea de tot! Pe mine nu mă duci de nas, doamnă, sau să-ți spun „domnule”? Cunosc eu stilul acesta de joc. Cine ești, de fapt?

– Ce vreți să spuneți, domnule?, se apără femeia, scandalizată.

– Chiar așa, ce te-a apucat, Bombonel?, întrebă și Calup.

– Nu vă dați seama cu cine avem de-a face? E o deghizare, dar pe mine nu mă înșeală. Este chiar El!

– Care el, omule?, se miră iar grăsanul.

– Eunucul! El este!, și sări cu mâinile la podoaba capilară a Ritei, începând să tragă cu toată puterea de păr.

Femeia zbiera de durere, încercând în zadar să se elibereze de trupul și strânsoarea bărbatului. Văzând că presupusa perucă nu vrea să se desprindă, Bombonel încercă să-i smulgă sânii și să-i care pumni peste față, de parcă înnebunise. Degeaba încercau ceilalți doi să-l oprească prin cuvinte și apoi prin forță, nu aveau puterea necesară, iar femeia era tot mai maltratată. Văzând că nu-i chip să-și apere investiția, Calup își scoase cuțitul și îl înfipse în spatele lui Bombonel.

– Numai eu am dreptul să-mi bat femeile!, se justifică el în fața uluită a lui Dragoș. Cine o mai dorește cu fața și corpul pline de vânătăi?

Corpul primarului se destinse tot mai mult, alunecând de pe Rita, pe podea. În ochii larg deschiși se putea citi mirarea și ciuda, în egală măsură, neștiind de ce îl lasă puterile, iar „podoabele” Eunucului nu vor să se desprindă, cu toată insistența. Femeia se trase într-un colț, plângând și tremurând toată. Părea că nici ea nu-și dă seama ce se întâmplase și îi privea încă temătoare pe ceilalți.

– Bănuiesc că nu mai e cazul să chemăm Salvarea, reflectă Dragoș. Asta e a doua crimă la care mă faci părtaș, măi Calup. Iar acum nu-i vorba doar de un om obișnuit, ci de un primar. Pe ăsta cum îl mai ascunzi?

Grăsanul se așeză pe scaun, epuizat de efortul fizic și psihic.

– A fost legitimă apărare, după cum ai văzut. Dacă nu interveneam, o omora pe Rita, și cine îmi plătea paguba? Că oricum mi-era dator vândut.

– Lasă că te plătea el în felul lui. Câte contracte ai primit prin primărie…

– Termină! Trebuie să găsim o soluție. Că și tu ai fost călare pe el, deci ești complice.

– O, nu, nu! De data asta nu mă mai convingi. Tu l-ai înjunghiat, tu să te descurci. Eu mă spăl pe mâini.