Copilul mării (17): Atac disperat

Ziua plecării a sosit cu emoții pentru fiecare dintre cele cinci personaje. Turcul Hassan era nerăbdător să revină printre oamenii normali, care-i apreciază calitățile de bucătar și îl răsplătesc cu vorbe de duh și veselie. Comisarului Bud i se vindecase rana și era dornic de mișcare pe uscat, unde se simțea în largul lui. Marin se gândea adesea la Lavinia și aștepta cu nerăbdare ocazia să o reîntâlnească, iar Doina știa că urmează o perioadă efervescentă de acomodare ca viitoare mamă și soție, într-un oraș mai mare și prea puțin cunoscut. Doar Paul regreta sfârșitul acestei luni minunate și își rezerva dreptul să fie mai puțin optimist în ceea ce privește viitorul lui printre oameni.

„Temerarul” a pornit la drum deodată cu un imaculat răsărit de soare, când vântul îi îndemna să ridice velele și să le lase în voia lui. Ziua toată a fost ca o festivitate luminoasă, în care vasul lor părea un car alegoric acvatic, continuat de o trenă lungă de vietăți marine ce săltau cu voioșie în urma lor. Nici noaptea nu s-a lăsat mai prejos, încoronându-i cu podoabele ei specifice, parcă mai multe și mai strălucitoare. Doar dimineață, când mai aveau câteva ore până în portul Constanța, Doina a reușit să-l contacteze telefonic pe Ghiță și să-l anunțe de venirea lor. Desigur că prietenul lor a fost în culmea fericirii, mai ales că nu avusese nicio veste de la plecarea lor în căutarea Insulei Nopții. Evenimentele s-au precipitat imediat după această convorbire.

Bud era în cabina de comandă, Hassan trebăluia prin bucătărie, Paul privea orizontul dinspre proră, în timp ce Doina și Marin se înveseleau de acrobațiile făcute de prietenii marini în siajul de la pupa vasului. Omul-scoică a sesizat primul pata întunecată care venea dinspre vest, mărindu-se vertiginos înainte de a-și da seama că e un pericol. Pe când s-a dumirit că-i elicopterul doctorului T, gloanțele au început deja să se împrăștie pe punțile iahtului, printre pânzele fluturânde, prin geamul cabinei de comandă, și pe trupul lui. A reacționat cât a putut de repede, îndreptându-se în fugă spre persoanele cele mai dragi, pentru a le pune la adăpost. Doina și Marin scăpaseră nevătămați după primul raid, dar era de bănuit că acesta fusese doar începutul.

Aeronava s-a întors cu o nouă salvă de mitralieră, de la o înălțime mai mică și cu stricăciuni mai evidente. Bud a ieșit în fugă de la timonă înjurând de mama focului și strigându-l pe Hassan. Turcul și-a scos doar capul afară, îngrozit de vacarmul din jur, după care a dispărut din nou. A treia survolare a venit la pachet cu o rachetă care a aruncat în aer o parte din proră, provocând un incendiu major. Era clar că doctorul voia răzbunare cu orice preț, iar pierderea mândrului său vas nu mai conta pentru el. Turcul a apărut din nou cu teamă și agitând un aruncător de grenade, dar comisarul nu-l putea prelua, fiind înconjurat de flăcări și căutat de gloanțele din elicopter. Doar Paul putea să înfrunte aceste pericole, dar nu înainte de a-i pune la adăpost, pe cât posibil, pe băiat și pe Doina.

Apoi, într-o cursă contra cronometru pentru viață, a alergat să ia aruncătorul și grenadele din mâna turcului ce tremura în spatele ușii. Nu mai trăsese cu o astfel de armă, iar asta făcea ca misiunea lui să se complice. Ferind în palme muniția și ignorând rafalele care-l vizau acum pe el, își luă un elan puternic și sări peste zona cuprinsă de flăcări. Comisarul, rănit la un picior și înfocat cumplit de focul mistuitor, primi cu satisfacție speranța unei replici la iadul care-i fusese destinat. Numai că tot doctorul lovi înainte, cu o altă rachetă, destinată chiar loculului unde se adăpostea Hassan. Bud nu se lăsă intimidat, ci își încărcă meticulos arma, după care ținti cerul, în așteptare.

Temerarul era distrus aproape în întregime, iar cei din elicopter savurau minutele dinaintea scufundării sale. De jos, se putea vedea chipul satisfăcut al doctorului și al asistentului Cazimir, în timp ce făceau ultimele ture în jurul torței ce avea să se scufunde curând. Probabil că acea trecere, mai lentă și la foarte joasă înălțime, trebuia să fie ultima, când s-a ivit marea surpriză. Din spatele perdelei de foc s-a ițit un proiectil fatal, care a lovit partea de sus a navei și a smuls efectiv elicea. Elicopterul s-a smucit dureros, a gemut a neputință și apoi s-a prăbușit greoi în flăcările de pe iaht. În aceste ultime secunde, ura și deznădejdea au fost cele care au luat locul bucuriei de pe figura Doctorului Teroare.

Clipele erau numărate și pentru supraviețuitorii de pe vas. Paul l-a apucat hotărât pe comisar și l-a aruncat cu putere peste bord. După care, din câțiva pași, a ajuns la locul unde-i lăsase pe Doina și Marin. Au sărit deodată în apa mării, cu două secunde înainte de a se auzi cum explodează aeronava. Temerarul se stingea rapid între valurile care-l îmbălsămau.

Imagini pentru imagini cu nave în flăcări

 

Advertisements

Copilul mării (14): Puterea dragostei

Un întrerupător făcu lumina să inunde dintr-o dată încăperea, alungând cu brutalitate orice urmă de întuneric și îndoieli. Până și marea și-a încetat mugetul, pentru a nu pierde nimic din acțiunea explozivă care se anunța. Calitate confirmată de la început prin câteva focuri de armă, trase de doctorul Tibor în containerul cilindric.

– După cum vedeți, pereții sunt bine blindați, le spuse acesta cu mândrie. Iar eu v-am anticipat din nou mișcările. Așadar: Bine ați venit pe ”Temerarul”! Păcat că am rămas fără căpitan, dar nu puteam să le am pe toate, nu-i așa? Totuși, sunt curios să știu cine ești dumneata și ce rol joci în această poveste, domnule Mircea… Hei, tu, băiete! Stai cuminte dacă nu vrei să te rănesc!

Avertismentul îi era adresat lui Marin, băiatul nud ce nu avea răbdare să stea într-un loc.

– Mă bucur că ni te-ai alăturat, dar ai răbdare până îți vine rândul. Deocamdată, vorbeam cu fostul căpitan…

– Comisar de poliție Bud, îi satisfăcu curiozitatea cel vizat. În această calitate, te anunț că ești arestat și îți cer să predai toate armele.

– Ia te uite cu cine avem onoarea! Permite-mi, însă, să am ceva rezerve, având în vedere că te-ai strecurat cu acte fictive pe această navă. La fel ca doamna ce te însoțește, despre care spuneai că-i retardată. O fi tot de la poliție?

– Nu tocmai!, răspunse femeia cu iritare în glas și arătând spre prizonierul acvatic. El este iubitul meu și am venit să-i fiu alături.

– Iubitul tău?! Fii serioasă, cucoană! Doar n-o să faci dragoste cu un monstru marin capabil să sperie orice om. E ceva pervers, nu crezi?

– Dumneata vorbești de ciudățenii?, continuă femeia, care nu era alta decât Doina. Am auzit eu ce monstruozități creezi în laboratoarele din spital, fără autorizații sau cunoștința autorităților.

– Destul cu vorba, că nu am timp și răbdare să vă lămuresc. Luați-i pe toți trei și puneți-i sub pază. Misiunea e îndeplinită și putem să ne întoarcem pe uscat. Poate că insula aceea nici nu există.

Cele două matahale îi luară în vizor pe comisar și pe Doina, în timp ce Cazimir se apropie de băiat. Doar că Bud nu era omul care să cedeze atât de ușor, astfel că, nu se știe de unde, îi apăru în mână un pistol. A fost doar o iluzie, spulberată scurt de doctorul care l-a dezarmat cu un glonț țintit în brațul drept. Momentul de panică a fost folosit de paznici pentru a pune mâna intruși și a-i imobiliza, în ciuda împotrivirilor ce au urmat. Ba tocmai această opunere i-a făcut să apeleze la măsuri mai dureroase, iar în cazul femeii, se vedea cum bărbatului îi face plăcere s-o siluiască.

Între zgomotele acestei confruntări era cam greu să fie auzit și un sunet mai slab, dar constant, ce venea dinspre bazinul transparent. Și totuși, unul câte unul, toți cei prezenți au ajuns să vadă cum Paul încerca să fisureze geamul cel gros, folosindu-se de tăișul dur al scoicilor ce-i înveleau mâinile. Se făcu tăcere, fiecare fiind curios să vadă dacă această idee va avea vreun rezultat sau era doar o încercare disperată, fără sorți de izbândă. Marginea sidefie aluneca lin pe suprafața netedă, precum un diamant pe sticlă, lăsând o zgârietură ce părea neînsemnată la o asemenea grosime. Dar omul-scoică nu părea descurajat, ci continuă până reuși să unească linia ce desena un cerc la baza recipientului. După care, se întinse pe spate, se sprijini cu mâinile de partea opusă și împinse cu picioarele interiorul cercului. O dată, de două ori, de trei ori… Nimic.

Doctorul răsuflă ușurat și zâmbi bucuros, în timp ce prietenii lui Paul se arătau dezamăgiți. Dar tocmai când se pregăteau să revină la problemele lor, se auzi o bufnitură eliberatoare, după care apa țâșni cu putere peste pardoseaua fină a cabinei. În câteva secunde, bazinul era complet gol, iar trupul masiv al lui Paul se înălța amenințător pentru oamenii doctorului. Gloanțele au început să șuiere, ricoșând în diferite direcții din trupul impenetrabil al bestiei și provocând panică printre trăgători. Doar doctorul își păstra calmul și încerca zadarnic să-i încurajeze. După ce au încasat câteva lovituri dureroase, și-au dat seama că lupta devenise inegală și au bătut în retragere. Șeful lor mai avea, însă, un as în mânecă: pistolul cu electroșocuri, de puterea căruia era sigur.

Stând pe scara ce dădea în cabină, descărcă cu satisfacție prima serie de curent paralizant, dar, spre dezamăgirea lui, efectul nu a fost cel scontat. Monstrul tresări, îngenunche câteva clipe și gemu prelung. Atunci se auzi vocea Doinei:

– Paul! Fii tare, dragul meu! Te iubesc!

Urmă o nouă tresărire, urmată de un spasm, ca de deșteptare. Namila se ridică încet, dar hotărâtă, privind cu mânie spre doctor. Acesta aplică alt șoc, apoi altul, dar parcă ființa devenise imună. Abia atunci și-a dat seama Tibor că lupta e pierdută și se impune să-și scape pielea. A ieșit în fugă, împreună cu Cazimir, și a apelat la planul de fugă, în caz de urgență. În timp ce Paul era copleșit de revederea iubitei și cu toții își făceau griji pentru rana comisarului, de afară se auzi zgomotul unui elicopter care se ridica. La scurt timp, furtuna își reluă intensitatea.

Imagini pentru poze cu elicoptere mici