De ce ne vine să plângem de fericire?

Pentru psihologul Oriana Aragon, de la Universitatea Yale, motivul pentru care oamenii plâng uneori de fericire era un mare mister. Acum însă ea înțelege mai bine ce se întâmplă în asemenea momente.

lacrimi

Aragon a realizat o cercetare mai amplă, care a fost publicată în revista Psychological Science. Ea spune că plângând atunci când suntem fericiți, oamenii își regăsesc echilibrul emoțional.

O emoție puternică, indiferent dacă este pozitivă sau negativă, are un impact copleșitor, iar această formă de descărcare îi ajută pe oameni să-și revină mai repede, să regăsească echilibrul.

Sunt multe exemple de acest fel, de răspunsuri negative la experiențe pozitive. Cercetătorii au observat că persoanele care au reacții de acest fel își controlează mai eficient emoțiile.

Persoanele care, de exemplu, se emoționează când văd bebeluși și le place să-i ciupească de obraz sunt cei care vor și plânge când vor primi o veste bună sau când asistă la nunta copiilor.

Un mecanism similar funcționează și în cazul opus, când emoții negative duc la manifestări pozitive. De exemplu, râsul nervos, care apare în situații dificile, sau zâmbetul forțat al celor care trec prin momente foarte triste.

Sursa: Science Daily

Lansare de carte (II)

Ieri nu am reușit să zăbovesc mai mult de o oră pe bloguri, fiind Ziua cea Mare, pe care am așteptat-o cu o emoție profundă și cu temerea că lansarea de carte va trece fără să fie observată de mulți concitadini. Dar, spre marea mea surprindere și bucurie, sala de la parter a Casei De Cultură din Seini a fost plină cu oameni de toate vârstele, plus doi fotografi care au imortalizat toate momentele frumoase. Și nu au fost puține.

În deschidere, a luat cuvântul domnul Dan Skorka, directorul Casei de Cultură și omul care a muncit cel mai mult pentru reușita acestui eveniment. Dânsul a fost printre primii care a lecturat „Povestirile unui maramureșean”, iar prezentarea pe care a făcut-o m-a impresionat profund. Apoi, a luat cuvântul doamna Kadar Ioana Gabriela, directoare a Liceului Tehnologic Agricol „Alexiu Berinde” din Seini, care m-a susținut încă de la lansarea cărții pentru copii, „Revolta din ogradă”. Firește că și cuvintele dumneaei mi-au mers la suflet, fiind elogioase și încurajatoare. În continuare, am ascultat cu sfințenie cuvintele preotului paroh Pop Gheorghe, un poet și scriitor cu experiență, care a realizat monografia orașului Seini, și este cetățean de onoare al localității. Deși intrase doar ieri în posesia cărții și a citit doar câteva fragmente, părerea domniei sale era foarte importantă pentru mine. Și de data asta m-am bucurat de cuvinte elogioase.

Prietena, și cea mai critică dintre cititorii mei, Pop Crina, m-a menajat de data asta și mi-a dat câteva sugestii pentru o viitoare carte. Toată lumea prezentă a așteptat cu nerăbdare să vorbească doamna primar, Gabriela Tulbure. Acesta a fost punctul culminant al evenimentului, în care inima îmi bătea cu putere. Mai ales când am auzit că va înainta spre aprobare propunerea să devin cetățean de onoare al orașului! Nici în cele mai îndrăznețe visuri nu mi-am imaginat o asemenea cinste. După acest minunat discurs și o astfel de veste, a trebuit să iau și eu cuvântul. Doar că emoțiile m-au învins și n-am reușit decât să le mulțumesc tuturor pentru că au făcut posibilă această zi de neuitat.

A urmat partea mai puțin solicitantă, în care ne-am ospătat cu gogoși de casă, brânzoaice gustoase, sărățele, și am gustat din pălincă, bere și sucuri. Așa s-a desfășurat lansarea povestirilor mele. Eu nu am făcut poze, dar s-ar putea să apară pe facebook câteva, precum și în ziarul „Graiul Maramureșului”, făcute de profesioniști, nu de amatori ca mine. 🙂

Mâine voi lipsi iarăși de pe blog, deoarece plec la Băile Tușnad. Așadar, ne întâlnim luni, când sper să auzim numai de bine.

De ce ne place muzica tristă?

Cu toții avem câteva melodii triste în lista preferatelor, pe care le ascultăm ori de câte ori avem ocazia, inclusiv atunci când nu suntem triști și nu avem de ce ne plânge. De unde pornește această tendință „masochistă”?

muzica-trista

Potrivit unui studiu efectuat în Japonia și publicat în revista Frontiers în Psychology, muzica tristă poate evoca, de fapt, inclusiv emoții pozitive. Cercetătorii niponi au intervievat 44 de persoane (muzicieni și amatori) după ce le-au cerut să asculte, în prealabil, două melodii triste (Glinka, ”La Séparation”, în F minor și Blumenfeld, „Sur Mer”, în G minor) și una veselă (Granados, Allegro de Concierto, în G minor).

Astfel, specialiștii au aflat că muzica tristă evocă emoții contradictorii, după ce voluntarii le-au explicat că aceasta li se pare mai tragică, mai puțin romantică și mai prăpăstioasă decât ei înșiși. „În general, muzica tristă induce tristețe ascultătorilor, iar tristețea este un simțământ neplăcut. Însă, dacă muzica tristă ar evoca numai tristețe, nu am mai asculta-o”, se precizează în raportul cercetării. „Muzica percepută ca fiind tristă induce, de fapt, și un sentiment de romanticism, iar acest caracter ambivalent ne face pe cei mai mulți dintre noi să o ascultăm”, se mai arată în studiu citat.

De asemenea, spre deosebire de tristețea pe care unii dintre noi o resimțim zi de zi, tristețea indusă printr-o formă de artă poate produce un soi de plăcere, probabil pentru că nu ne amenință în nici un fel existența. În felul acesta, mulți oameni reușesc să-și gestioneze stresul cotidian.

„Emoțiile induse de muzică nu prezintă un pericol direct la adresa noastră, spre deosebire de experiențele trăite în viața de zi cu zi. Prin urmare, ne putem bucura de aceste emoții negative superficiale, precum tristețea provocată de o bucată muzicală. Ba mai mult, dacă suntem deprimați din pricina unor evenimente reale, ascultând muzică tristă ne putem calma emoțiile negative”, se mai arată în raportul japonezilor.