Tangențial (16)

Fața gazdei se schimonosi de furie, iar fotoliul în care stătea începu să leviteze, permițându-i să-și privească interlocutorii de la înălțime.

– Tu îți permiți să mă etichetezi pe mine?!, creatură rebelă și neștiutoare, tună cu o voce mai ridicată ca niciodată. Eu te-am făcut și tot eu te voi extermina. Întâi pe tine și colegii tăi, iar apoi toată seminția ta. V-am dat apă, aer, lumină, o planetă cu condiții optime și mii de ani în care să progresați. Dar voi ce ați făcut cu toate aceste daruri? Mai de folos e un gândac pământului, decât voi, niște egocentriști irecuperabili. Dar destul am pierdut vremea cu explicații, e timpul să trec la preluare.

– Iartă-l, Doamne, că nu știe ce vorbește!, se auzi atunci glasul Sabinei, care se prosternă cu capul până la pământ. E soțul meu și nu a crezut niciodată în tine, iar aceasta a contribuit la ruptura dintre noi. În schimb, eu m-am rugat zi de zi să mă mântuiești și să mă primești alături de tine, pentru eternitate. Știu că nu mi-a venit să cred când te-am întâlnit în carne și oase, altfel mi te închipuiam, dar credința mi-e mai presus decât orice prejudecată, iar acum mă căiesc pentru îndoielile mele. Ba mă ofer să fiu prima care-și dă sufletul nevrednic pentru a sălășlui în Creatorul Înțelept, cel fără început și sfârșit. Doar o dovadă de milostivire și iertare îți cer, înainte de a-mi închide ochii: lasă-mă să-ți sărut mâna dreaptă, ca unui tată iubit și iubitor. Ar fi supremul dar la care poate visa un muritor credincios.

Cel care-și spunea Creator, se arătă impresionat de cuvintele pline de adulație a femeii, precum și de plecăciunea ce reflecta deplina umilință. Chipul i se mai destinse, iar fotoliul reveni în locul de unde se înălțase. Zise:

– Se pare că m-am înșelat în privința ta, Evă. Eu sunt milostiv, dar pot la fel de bine să fiu gelos și răzbunător. Ca un tată, așa cum bine ai spus-o, care își pedepsește sau răsplătește copiii, în funcție de faptele și meritele lor. Nu mi-a plăcut niciodată să mă arăt oamenilor, și cu atât mai puțin să fiu atins de vreunul. Dar voi face o excepție de această dată, pentru a le arăta necredincioșilor din preajma ta cât sunt de bun și iertător cu aceia care merită. Vino să-ți binecuvântez sufletul și să-ți ofer plăcerea de a mă atinge. Dar numai tu!

Titus încercă să o prindă de mână, dar Sabina se smuci din strânsoarea lui. Nici împotrivirea verbală a celorlalți nu o convinse, astfel că se apropie cu pași lenți și ochi aplecați spre conul de lumină unde trona gazda. Ajunsă în dreptul bărbatului, se înclină la fel de spășită și primi cu smerenie mâna care îi atinse întâi creștetul capului.

– Doamne, am fost învățată să apreciez mai mult dreapta, dar văd că îți folosești mâna stângă. Fii bun și lasă-mă să-ți sărut mâna dreaptă, pentru că de-a dreapta ta stau cele mai merituoase suflete, după cum ne-a învățat Scriptura.

Creatorul dădu binevoitor din cap și își desprinse mâna dreaptă de pe mânerul fotoliului, întinzând-o spre buzele în așteptare ale Sabinei. Aceasta o sărută prelung, dar în același timp o prinse strâns cu ambele mâini, trăgând cu putere.

– Ce faci, femeie?!, urlă bărbatul, încercând să-și recupereze brațul.

Dar forța nu îi era atât de mare încât să scape ușor din strânsoarea neașteptată, în timp ce bărbații ceilalți și-au dat seama că era momentul să intervină și se repeziră să-și ajute prietena. Bărbatul se zbătea cu disperare, însă fu imobilizat în câteva clipe și apoi rostogolit din fotoliu.

– Dați-mi drumul, sălbaticilor!, striga el în continuare. Veți fi pedepsiți cum nici nu vă puteți închipui, iar sufletele voastre nu vor avea niciodată odihnă. Nu știți cu cine vă puneți! Dați-mi drumul, vă spun!

Se zbătea de unul singur pe podea, încercând fără succes să se ridice în picioare. Dar oamenii nu-l băgau încă în seamă, fiind preocupați de altceva.

– Deșteaptă fată!, exclamă admirativ Georgică. De unde ai știut că are comenzile încorporate în mânerul din dreapta scaunului?

– Am văzut cum fotoliul se mișca, deși gesticula cu brațul stâng, răspunse femeia, răsuflând ușurată. E drept că am riscat, dacă mă gândesc și la posibilitatea altor comenzi, cum ar fi cele mentale.

– Ai avut o intuiție bună!, o lăudă și Titus, îmbrățișând-o.

– Și acum ce facem cu el?, întrebă Săndel. Cine știe câți mai sunt și când o să ne trezim cu ei pe cap!

– Să-l interogăm!, interveni Sibel. Iar dacă nu ne spune, o să-l torturăm. Precis că nu-i obișnuit cu durerea.

– Vrei să-ți torturezi Creatorul?, se arătă uimit Săndel.

– Ăsta-i Alah?! Sau Dumnezeul vostru? Voi nu vedeți că nu-i în stare nici să se deplaseze fără tehnologie?

– Cine știe? Poate că tehnologia a ajuns să facă totul și pentru Dumnezeu. Ea te ajută, dar poate la fel de bine să te distrugă, atunci când abuzezi de ea.

Imagine similară

 

Tangențial (14)

Însă ceea ce a urmat – chiar înainte de a se bucura de sfârșitul mesei – nu era ceva la care s-a gândit vreunul dintre ei. Lumina s-a stins complet în încăpere, lăsându-i într-un întuneric la fel de complet precum a fost acela din camera în care au fost găzduiți prima dată.

– Ce poate să fie asta, Georgică?, se auzi vocea lui Săndel.

– Habar n-am, răspunse micuțul, iritat. Nu pot să le știu pe toate, că nu-s Dumnezeu, iar locul ăsta e nou și pentru mine ca și pentru voi.

– Nu poți să faci ceva sau măcar să încerci?, întrebă și Titus.

– Pe bezna asta mi-e frică și să mă mișc. Nu se vede absolut deloc, iar fără energie nimic nu funcționează. O fi o pană de curent?

– Grozav! Pană de curent într-o tehnologie atât de avansată, mi-e cam greu să cred, deduse comandantul. Mă tem că gazdelor nu le-a prea plăcut de noi și au trecut la măsuri. Hei, voi de acolo, arătați-vă chipurile!

Invitația părea să rămână fără ecou, în timp ce fiecare dintre pământeni aștepta, cu inima strânsă, un semn cât de mic. Doar respirațiile lor și același huruit înfundat îi făceau să simtă că sunt împreună, în același loc imprevizibil. Nu se știe cât a trecut, dar răspunsul a venit, totuși, printr-o voce lin curgătoare, a cărei sursă părea foarte aproape de ei:

– La început a fost întunericul total și liniștea nevieții. Dar am venit EU, născocind cuvântul ce a spart liniștea și lumina care a alungat întunericul. Fiecărui cuvânt i-am dat un sens, iar din lumină am zămislit ființe de tot felul, cu roluri bine definite. Cineva trebuia să le stăpânească în lipsa mea, iar asta nu mi-a reușit de la început. Multe specii din acestea am eliminat până am ajuns să te fac pe tine, după chipul meu. Am crezut că vei fi cel mai potrivit, deși mi-ai înșelat de mai multe ori așteptările. Pedepsele date de-a lungul timpului – când treceam să-mi văd lucrarea și eram dezamăgit – au avut efect temporar și sub așteptări. Voi uitați repede sau dați alte înțelesuri lucrurilor atât de evidente, dacă nu vă convine adevărul. Acum, m-am convins încă o dată că speranțele mele nu mai au temei pe această planetă și mă gândesc să opresc experimentul. Sunt alte locuri de care trebuie să mă ocup, în care Raiul mult râvnit de voi există cu adevărat, întreținut de ființe mult mai reușite.

Liniște din nou, sau poate numai o pauză. Grupul profită de ea pentru a-și exprima nelămuririle:

– Cine ești și de ce nu te arăți? Cred că e o înregistrare standard. Vrei să spui că ești Dumnezeu? Alah e mare și nu vorbește ca tine! Ce vrei de la noi?

După ce spiritele mai domoliră, întrebările încetând în cele din urmă, un monitor mare se lumină, lăsând să se distingă un prim-plan cu doi ochi obosiți, de o culoare nedefinită:

Imagini pentru imagini cu priviri de bărbati

– Cu adevărat vă spun că Eu sunt El, dar nu singurul. Cei care v-au dat formă și viață, v-au păzit de catastrofe cosmice și de specii agresive, de fenomene naturale apocaliptice și de voi înșivă. Mi-ați dat diferite nume, m-ați multiplicat în diferite forme și mi-ați pus în gură vorbe ce nu-mi fac cinste. Nu sunteți doar voi de vină, din moment ce eu v-am creat. Sufletele voastre, bune sau mai puțin bune, îmi aparțin și am nevoie de ele pentru alte proiecte. Să nu credeți că-i doar o figură de stil, pentru că ele chiar există și ne sunt vitale pentru creierele în care le implantăm. Altfel cum explicați că viețile noastre măsoară milioane de ani, după unitatea voastră de timp? Credeam că totul va fi simplu: vă extragem de pe planetă, controlăm calitatea sufletului și, în funcție de rezultate, ne mulțumim cu voi sau trecem la extragerea în masă din toată specia voastră. Analizele au arătat că recolta poate fi culeasă, deci ne vom întoarce pentru a o ridica. Voi sunteți norocoșii care veți oferi esența vieții în mod direct, prin transfer instantaneu. Pentru asta am să vă iert fiindcă m-ați trezit a doua oară din starea de repaos total, dar și pentru că ați pus în pericol viețile a două exemplare proaspăt recrutate. După cum vă place să credeți, Creatorul e iertător și foarte generos, dar poate deveni nemilos atunci când nu-i respecți poruncile și te întorci împotriva lui…

– Dovedește-ne că ești Dumnezeu!, se grăbi Sabina să intervină, înainte de a se întrerupe legătura. Dă-ne lumină și lasă-ne să te vedem. În spatele unui ecran, oricine poate să se dea puternic și să-și atribuie roluri divine. Măcar să ne dăm sufletul împăcați.

– Femeieeee… Ai rămas la fel de suspicioasă și curioasă precum Eva. Nu vezi că sunteți în mâinile mele, în casa mea, în puterile mele? Doar un buton să apăs și adormiți pe vecie, fără să mai știți ce se întâmplă cu voi. Ce dovadă mai mare vreți?

– Și noi avem monitoare și calculatoare pe Pământ. Dar avem și șarlatani care-i mint pe oameni, dându-se cine nu sunt. Dacă vrei să ne oferim sufletele cu bucurie, trebuie să ne convingi că i le donăm celor care merită, deci celor care ne-au făcut. Altfel, aceste suflete se vor zvârcoli în voi și vă vor face mult rău.