Fetița care visa pentru alții (37)

În următoarele săptămâni, au avut loc schimbări radicale pentru aproape toate personajele noastre. Lanțul purificator al sentimentelor benefice l-a afectat cel mai mult pe Panait, care după ce s-a desprins de fluidul primit prin atingerea mâinilor, a rămas debusolat, alternând între concepțiile adânc înrădăcinate în mintea lui și ușurarea de care s-a bucurat când adevărul și bunătatea l-au inundat cu căldură. Rămas fără acest catalizator, în sinea lui se dădea o luptă între ce a fost și ce ar trebui să fie în continuare, iar această dilemă îl făcea să se exprime incontrolabil, prin expresii contradictorii și ilogice. Această atitudine a avut-o și în fața superiorilor care l-au interogat, iar răspunsurile i-au determinat pe aceștia să-l interneze într-o clinică psihiatrică, fără drept de vizită din partea familiei sau cunoscuților.

Rotaru nu a fost atât de afectat, dar și-a înaintat curând demisia și s-a retras într-o localitate rurală, unde a pus pe picioare o fermă agricolă, alături de soție și copii. Nici ceilalți angajați ai Serviciului Secret nu au mai rezistat mult în această postură, unii dintre ei dezvăluind adevărul despre afacerile criminale care se pun la cale în spatele ușilor înalte și devenind astfel o problemă pentru cei de la putere. Câțiva au fost arestați, alții au părăsit țara, iar o parte au dispărut fără urmă. Filofteia a fost și ea decăzută din funcția de maică stareță, fiind înlocuită de măicuța Veronica, o schimbare care a adus pacea și liniștea printre călugărițele mănăstirii. De altfel, însăși cea înlocuită și-a recunoscut păcatele și a ales ca penitență doi ani de tăcere și rugăciuni întru iertare.

Sentimente s-a reîntors în spitalul din Austria, pentru a-i fi implantat brațul bionic. Firește că Șoc nu putea să-l lase singur, iar profesorul Bogdan făcea adesea naveta între Viena și școala lui. Ei da, e vorba de școala în care au învățat și s-au cunoscut cei patru prieteni „cu probleme psihice” și care a primit din nou dreptul să funcționeze. La redeschidere, în ea au fost doar trei elevi: Poligraf, Adormitul și frații Horoscop, băieții găsiți în urma unor mărturisiri ale celor atinși de fluxul generat de copii în acea zi de pomină. Dar, după doar o lună, s-au alăturat și cei doi eroi: Sentimente și Șoc, amândoi bucuroși că operația a reușit cu succes și revin astfel într-un loc căruia i-au dus dorul. Însă nimeni nu putea să uite că dintre ei lipsește cea mai îndrăgită colegă, iar acest gând le întuneca adesea chipurile.

Doar Violeta nu voia să recunoască moartea copilei sale. Degeaba i s-a explicat de către autorități, în scris și între patru ochi, că Elena Popan a fost omorâtă de către un agent străin și apoi incinerată, ea repeta întruna că simțămintele ei de mamă îi spun cu totul altceva. Iar ca să-și mențină vie această certitudine, mergea uneori să-i viziteze pe copii și să audă amintirile frumoase pe care aceștia le depănau despre „Visătoare”. Nu avea nicio relevanță că le mai auzise de câteva ori, de fiecare dată păreau altfel, bucuria stârnită având aceeași intensitate.

Poate destinul a făcut ca într-o astfel de vizită să trăiască cea mai mare bucurie din viața ei. Se aflau cu toții în sala de agrement, în care-i plăcea să fie alături de profesorul Bogdan și elevi. Deodată, tanti Mili a intrat val-vârtej înăuntru, un gest pe care nu și-l mai permisese niciodată, mai ales că nici nu a bătut la ușă. Cu chipul răvășit de emoții amestecate și cu un glas care încerca să scoată vorbe inteligibile, spuse pe nerăsuflate:

– Sunteți căutați… de o călugăriță!

Violeta și Bogdan s-au uitat uimiți unul la altul și apoi la ea.

– Care din noi?, întrebă profesorul.

– Ăăă…, cred că amândoi, se strădui Mili să facă înțeles un lucru neclar și pentru ea.

– Atunci, invit-o mai bine aici, sugeră, la rândul ei, Violeta.

Femeia ieși la fel de brusc, iar după câteva secunde deschise ușa unei măicuțe înalte și subțiri în talie. Persoana în negru intră cu pași lenți, cercetându-i pe toți cu niște ochi pătrunzători, de ziceai că-ți intră până în măruntaie. Privirea i se opri apoi asupra doamnei Popan, încercând zadarnic să o îndulcească printr-un zâmbet artificial.

– Dumneata trebuie să fii mama fetiței dispărute, rosti ea cu o voce aproape șoptită.

– Eu sunt mama Elenei Popan. Dumneata ești de la mănăstirea…?

– Nu contează cine sunt și de unde vin, îi tăie vorba călugărița. Importantă e doar misiunea pe care mi-am impus-o, iar aceasta se încheie aici și acum. Am vrut doar să mă asigur că o predau în mâinile care trebuie.

– Ce să predați?, întrebă Violeta uimită.

Dar măicuța nu-i răspunse, fiind ocupată să deschidă din nou ușa și să facă un semn de chemare cuiva de pe hol. În curând, la intrare își făcea apariția o fetiță surâzătoare, cu ochii negri și părul alb.

– Mami?!, exclamă ea cu emoție în glas.

– Lena?!, răspunse ca prin vis doamna Popan, sărind instantaneu în picioare și deschizându-și larg brațele. Fetița mea iubită!

Copila se avântă în acele brațe dragi și drăgăstoase, cărora le-a dus dorul mai bine de doi ani. Bucuria era nemărginită și împărtășită zgomotos de toți ceilalți, prin mâinile fluturând, chiote de veselie și cuvinte izvorâte din inimi fericite. Doar misterioasa călugăriță se retrase și plecă la fel de discret precum apăruse.

Imagini pentru imagini cu călugărițe