O nouă nominalizare la Liebster Award

Nu aș fi răspuns la alte nominalizări dacă nu era vorba de un set de întrebări deosebite, venite de la Piratul Cinefil, căruia îi mulțumesc și pe această cale. Ele se referă doar la caracterul de cinefil al fiecăruia, la preferințele și felul în care își satisfac această pasiune. Pasiune pe care o am de când mă știu și pe care o hrănesc cotidian cu două-trei producții cinematografice. Am văzut că mulți dintre voi ați fost provocați cu această leapșă, dar fiecare set de răspunsuri are farmecul lui. Sper ca și al meu să pătreze aceeași notă de originalitate. Dar să trec la subiect:

  1. De unde îți cauți filmul de vizionat? – Din programul TV, respectiv revista TV- Mania.
  2. Cel mai bun film pe anul 2015? – Edge of Tomorrow: Prizonier în timp.
  3. Super-eroul preferat? dacă tot suntem în era super-hero în cinema. – Nu mă dau în vânt după super-eroi, mai ales dacă sunt prea mediatizați.
  4. Un film necunoscut care l-ai descoperit parcă de nicăieri? – Autostrada 66.
  5. Care ar fi sfatul pentru o recenzie de film bună? Nu sunt în măsură să dau sfaturi, dar îmi place să le citesc.
  6. Ultimul film văzut la cinema? – Nu pot să-mi amintesc cu exactitate, au trecut peste două decenii!!!
  7. Ce personaj ai vrea să întâlnești în lumea filmelor? – Unul creat de mine! 😉
  8. Ce părere aveți despre cinematografia autohtonă? – O părere bună, doar că aș vrea să mi-o confirme mai des.
  9. Ce căutați la un film? – Un scenariu original și interesant.
  10. Care e filmul la care te gândești chiar acum? – Live Force. Un film SF mai puțin cunoscut pe care l-am văzut de multe ori, în anii ’90.

Mi-a făcut plăcere să răspund acestor întrebări generatoare de dulci nostalgii și vă invit să faceți la fel. Luați de serviți, fără timiditate sau scuze! 🙂