O toamnă cu năbădăi

Venit-a toamna nervoasă,
Că prea a lipsit de-acasă,
A tunat și-a fulgerat
Și cu furtuni ne-a tratat.

Ne-a găsit pe unii seci,
Suflecați pe la mâneci,
De la treabă și căldură,
Ultima fără măsură.

Pe-alții ne-a certat mai tare
Că punem prea mult avânt
Admirându-i pe cei care
Nici măcar nu au pământ.

Adică, zice tomnița,
Că suntem mult prea distrați,
Și o să ne facă fița,
Lăsându-ne ocupați.

Astfel, ploaia ce se-arată
Nu e doar o recompensă,
Ci și o pedeapsă dată
Pentru cei plecați de-acasă.