Când arde inima

 

dacă îmi ia foc casa
am să ies pe ușă sau pe fereastră
pentru a chema pompierii
iar apoi îmi voi ridica
altă locuință

dacă ia foc pădurea
am să fug înspre șes
și mă voi ruga pentru o ploaie
ce va pregăti terenul
altor puieți

dacă soarele prea puternic
va pârjoli tot pământul
o să-mi fac o rachetă
cu care voi zbura în cosmos
spre altă planetă

dar dacă îmi dai foc inimii
nu voi găsi ușă salvatoare
nici ploaie care s-o stingă
și nici altă inimă în schimb
doar scrum

Imagine similară

 

Advertisements

Tigaie cu strat mortal – teflonul!

Poveste cu un canar şi o tigaie

A fost odată ca niciodată un procedeu de verificare a toxicităţii a materialului din care este fabricată o tigaie pentru prăjit. Procedeul era următorul: se lua tigaia şi se punea la încălzit pe foc, fără nici o substanţă în ea. Deasupra tigăii, la o înălţime suficient de mare, astfel încât căldura să nu fie simţită, se atârna o colivie cu un canar. În acest mod, vaporii de aer ridicaţi din tigaia ce se încălzea pe foc ajungeau la canar, dar fără să fie calzi. Însă substanţele pe care le emana metalul la căldură ajungeau în colivie.

La anumite tipuri de tigăi, canarul murea. Explicaţia: canarul este o pasăre extrem de sensibilă la substanţele toxice din aer. Când este pe foc, un metal se descompune. Evident, la o anumită temperatură. Însă această temperatură de prag contează foarte mult. Este normal ca, dacă tigaia lăsată pe foc fără nimic în ea un timp îndelungat, să se ardă şi să se descompună chiar până la a se face scrum. Însă în cazul gătitului, există materiale la care temperatura de prag nu este niciodată atinsă.

În zilele noastre, povestea nu mai este spusă niciodată. Şi nici pusă în practică de către producători. Însă, din fericire, există asociaţii care se ocupă cu acest lucru şi care trag un semnal de alarmă.

Dintre toate tipurile de tigăi folosite astăzi în bucătăriile noastre, cele mai practice ni se par a fi cele din teflon, pentru că ele au un strat antiaderent care împiedică mâncarea să se lipească de ele. Însă acest avantaj aduce cu sine un mare minus: tigăile sunt toxice. Într-un interval de două, până la cinci minute deasupra focului, stratul de teflon de pe o tigaie se descompune, emanând substanţe toxice care sunt puse de mult în strânsă legătură cu boli cum ar fi cancerul, dar şi alte afecţiuni.

Una din substanţele toxice din componenţa teflonului se numeşte ammonium perfluorooctanoate, şi este cunoscută sub denumirea de C-8. Această substanţă se mai găseşte şi în alte produse, sub denumirea de teflon sau nu: în varul lavabil cu teflon (de exemplu în România este vopseaua Savana cu teflon), în detergentul de rufe care nu lasă petele să adere la ţesătură, în materialele care nu lasă murdăria să adere la ţesătură.

Substanţele toxice din componenţa teflonului sunt absorbite în organism în trei moduri, prin inhalare, prin piele şi prin ingerare, o dată cu mâncarea gătită în vasul de teflon. Cel mai grav la ora actuală este faptul că din ce în ce mai multe vase şi ustensile pentru gătit sunt acoperite cu teflon.

Pentru că firmele producătoare de vase din teflon aduc în faţă numai avantajele, iată o listă de motive pentru renunţarea la teflon:

1. Vasele de teflon sunt scumpe şi se strică repede. Chiar şi întreţinute corect, îşi modifică forma în timp de la căldură.

2. Vasele de teflon se zgârie.

3. Mâncarea gătită la cuptor nu se prinde de tigaie, din orice material ar fi acesta.

4. În cazul aluaturilor gătite la cuptor (prăjituri, etc.), orice vas pregătit corespunzător (uns cu margarină/tapetat cu făină, etc.) face faţă provocării în mod admirabil.

5. Există pe piaţă şi alte tipuri de vase de gătit decât cele din teflon.

Alternative la tigaia de teflon (în ordinea crescătoare a toxicităţii):

1. Vasele din sticlă termorezistentă tip Jenna. Sticla nu se descompune în nici un mod la gătit.

2. Vasele ceramice.

3. Vasele de fontă.

4. Vasele de oţel inoxidabil.

5. Vasele de aluminiu, deşi şi aluminiul se descompune şi poate cauza probleme în aceeaşi arie: cancer, tumori, etc., este de preferat în faţa teflonului.

Nu alegeţi în bucătăria, în casa şi în viaţa dumneavoastră substanţe care sunt descoperite recent. Preferaţi-le pe cele care au fost lângă om sau în natură de zeci de mii de ani, şi ale căror efecte sunt bine cunoscute.

Arta de a prepara o cafea imbatabilă

Ceşcuţa de cafea este cea mai bună carte de vizită a gazdei. În cafea se simte dacă ştii să te faci preţuită, să-ţi prezinţi rafinamentul sau dacă o faci din obligaţie, pentru că aşa se cade. Trebuie talent, ca să faci o cafeluţă bună, dar, dacă nu cunoşti câteva reguli de bază, totul este degeaba. Cu spiritul lor intrat în proverb, francezii spun că, atunci când cafeaua este ispititoare, şi gazda devine încântătoare.

Câteva reguli generale

Apa de la robinet strică din start, cafeluţa. Nu poţi ascunde senzaţia de clor, gustul de metal clocit, şi acel iz specific apei stătute. Apa fiartă în prealabil nu rezolvă decât parţial toate aceste neajunsuri. Ideală este apa plată. La apa carbogazoasă, nici să nu te gândeşti.

Cafeaua trebuie să fie în termen de valabilitate şi proaspăt măcinată. Sigilată în vid, este perfectă când o desfaci. A doua zi, e bună numai dacă a fost ţinută la congelator, în pungi speciale, ermetice. În caz contrar, poţi s-o arunci, sau s-o bei în cadru restrâns.

Amestecul de cafele te califică pe linie de rafinament, dar trebuie să te pricepi. Gazdele care se respectă îşi încearcă totuşi propriu amestec, căutându-şi personalizarea în cafea.

Mulţi preferă cafeaua neîndulcită. De aceea, o gazdă care îşi respectă musafirii le oferă zahărul separat, în pliculeţe, cubuleţe sau în zaharniţă- cu o linguriţă de argint.

Cafeaua clasică, arhicunoscută

Fierbi în ibric apa, porţionată în prealabil. Când clocoteşte, dai focul foarte mic şi răstorni, dintr-o mişcare, tot praful de cafea. Dacă îl introduci “câte puţin”, ca să nu dea pe dinafară, obţii mai mult poşircă, decât cafea. Laşi până e aproape gata să dea în foc, stingi, aduni cu o linguriţă caimacul, pe care îl pui în ceşti şi acoperi ibricul 3-5 minute, după care umpli ceştile, fără să amesteci.

Înainte de a pune în ceşti, poţi adăuga o linguriţă de rom sau de coniac, dacă socoteşti că e cazul. Se exclude whisky, băutura scoţiană care nu cadrează cu cafeaua, băutura meridională. Dacă vrei să faci un plus de regie, pui alături, pe o farfurioară de dulceaţă, puţină frişcă, bătută cu mixerul. Atenţie: frişcă din smântână nefermentată. Frişca gata bătută este un surogat şi strică gustul rafinat.

Regulă: ceştile nu se servesc pline ochi. Nivelul potrivit este la 5 mm sub bordura ceştii.

Cafeaua turcească

Nu este uşor să o prepari la bloc, dar, dacă stai la vilă, merită să te dai mare. Îţi trebuie doar o plită cu focar, jar şi cenuşă incinsă.

În ibricul cu apa rece, se introduce cafeaua şi zahărul. Se aşează ibricul pe plita încinsă şi se aşteaptă veghind; pe de o parte, ajunge încet la fierbere, pe de altă parte, odată ajuns, dă rapid în foc. Înainte de a începe să dea în clocot, îl scoţi de pe plită şi îl îngropi în cenuşa încinsă, cam 30% din înălţimea ibricului. Supraveghezi atentă: în cenuşa încinsă, cafeaua trebuie să fiarbă mocnit, fără să dea în foc. Ideal ar fi să dureze 10-15 minute, dar dacă “se umflă” trebuie retrasă din cenuşă. Reuşita se va recunoaşte după stratul gros de caimac format

Cafeaua turcească se toarnă imediat în ceşti, împreună cu caimacul şi se serveşte fierbinte. Turcii adoră cafeaua opărită. În plus, deşi tutunul dăunează grav sănătăţii, o cafea turcească fără o ţigară bună, parcă n-ar mai fi chiar atât de turcească.

Cafele moderne

Cafea vieneză. Se face un amestec de cafea solubilă, smântână dulce (nefermentată), sirop, îngheţată de vanilie, ciocolată amară rasă şi se lasă la frigider. Înainte de servire, se mixează bine, se introduce un cub de gheaţă, se ornează cu ciocolată rasă şi se serveşte.

Cafea granita. Se prepară o cafea tare din praf solubil, se lasă la frigider şi se serveşte după ce i s-a adăugat o linguriţă de smântână nefermentată care a fost bătută cu mixerul. Se serveşte rece, cu un cub de gheaţă.

Cafea irish. Câte două bucăţi de zahăr cubic (mic) în fiecare pahar, câte 50 ml whisky, cafea tare şi foarte caldă. Separat, se mixează câte o linguriţă de smântână nefermentată, care se toarnă în pahare încet, ca să rămână la suprafaţă. Se poate servi fără linguriţă.

Cafea braziliană. Se fierbe în apă un amestec egal de cafea, cacao şi zahăr, omogenizate în prealabil. Se toarnă în ceşti şi se serveşte caldă.

Cafea vieneză melange. Se bat patru gălbenuşuri, cu 125 g de zahăr pudră.  Se adaugă cafea caldă şi lapte fiert, bătând în continuare, până apare o spumă slabă. Se toarnă în pahare mari, încălzite, şi se acoperă cu smântână.

Cafeaua filtru, cafeaua expresso, presata şi altele sunt foarte la modă, recomandate de producătorii aparatelor respective. Reţetele se găsesc în prospect, gustul e perfect, aroma de excepţie, dar farmecul romantic al unei cafele ca pe vremuri este doar o amintire.