Tangențial (10)

– O astfel de băutură le-ar prinde bine și celorlalți, se pronunță Călin privind paharul gol. Măcar de sete să nu rabde, dacă tot nu poți să ne oferi ceva comestibil de mâncare. Ia fă o comandă consistentă, într-un vas pe măsură, să nu-i ținem prea mult în așteptare.

– Stai liniștit pe acel scaun, îl invită cu amabilitate Albert, că avem multe de discutat înainte de a ne ocupa de prietenii tăi. S-au întâmplat multe de când nu ne-am văzut și sunt sigur că ai multe întrebări, iar eu de abia aștept să te luminez.

– Desigur că am, dar credeam că le vom lămuri în fața tuturor, fiecare dintre noi fiind curios să știe unde ne aflăm și ce ne așteaptă, rosti Călin urmând sfatul fratelui său.

– Să-i lăsăm deocamdată pe ei și să discutăm ca între frați buni, ce suntem. Familia e mai presus decât orice, iar noi avem acum ocazia să fim puternici cum nici nu-ți imaginezi, se entuziasmă Albert în timp ce gesticula larg, vrând să sugereze un univers întreg pe care l-ar conducea.

– Mă înspăimânți, frățioare. Acum chiar că trebuie să-mi dai niște explicații în ce te privește pe tine și locul în care ne aflăm. Deși te știam cu mari ambiții, tot nu-mi vine să cred că-ți găsești idealul într-o planetă fantomă, care străbate aiurea Universul, în timp ce noi trebuie să ne ascundem ca șobolanii prin canale lipsite de soare și mâncare decentă. E cineva care te-a acaparat?, pentru că eu nu te mai recunosc. Prea multe ai învățat în doar câteva zile și prea lauzi un loc din care aș fi nespus de bucuros să scap.

– Cei care au construit acest loc sunt ființe extrem de puternice și inteligente. Ei mi-au salvat viața și mi-au îmbunătățit considerabil capacitatea mintală. La fel cum vreau să fac și eu cu tine.

– Ce tot vorbești acolo?!, se arătă intrigat Călin. Pe mine să mă lași așa cum sunt, că sunt foarte mulțumit. Îți mulțumesc pentru găzduire, dar cred că sunt în asentimentul colegilor dacă mai sper încă într-o viață normală, poate chiar la o întoarcere pe planeta noastră.

– Ce gândire primitivă ai!, răbufni fratele său. Îți pun la picioare o planetă cum nu există alta, o armă cu care putem supune oricare altă civilizație, iar tu tânjești după viața ta anostă, fără vreo șansă de afirmare. De aceea am vrut să te scap de ea la întâlnirea de pe lacul Bicaz. La fel cum i-am scăpat și pe bătrâni, niște oameni limitați care nu m-au apreciat la adevărata valoare. Însă destinul a intervenit și mi-a oferit ceea ce meritam, dar eu sunt generos și vreau să-mi devii partener. Numai un cretin ar rata o astfel de ocazie, iar eu refuz să cred că am un astfel de frate. Așa că te voi înzestra cu darul meu chiar dacă nu îți dai încă seama ce primești, dar o să-mi mulțumești după ce vei vedea cât de multe beneficii îți va aduce. E vorba doar de implantarea unui cip în creier, care nu-ți afectează amintirile, ci îți adaugă performanțe inimaginabile și o personalitate de învingător.

Imagine similară

– Mai bine mor decât să te atingi de creierul meu, îl asigură Călin încercând să se ridice în picioare.

– Din fericire, nu mai depinde de tine. Băutura care ai sorbit-o cu nesaț conținea o doză de anestezic, care a început să-și facă efectul. Totul va decurge rapid și fără traume, ai încredere în mult iubitul tău frate. Când te vei trezi, vei fi un alt om, gata să-și sacrifice jalnicii prieteni și să-i cunoască pe creatorii unei lumi invincibile, să le mulțumească pentru o viață eternă.

– Cum adică?, apucă să se mai revolte Călin, încercând să-și păstreze luciditatea. Ce vrei să faci cu ceilalți? Am crezut că-ți pasă de ei, doar l-ai dus pe Georgică la tratament.

– Îmi pasă dacă vreunul dintre ei are probleme fizice. De cele psihice o să ne ocupăm la momentul potrivit. Să nu crezi că omul e mai presus decât celelalte specii pe care le avem în găzduire. Dimpotrivă, sunt exemplare de o inteligență mult superioară și calități fizice supranaturale, ai zice. Ți-am spus că ai ajuns în slujba celor mai avansate ființe, cu miliarde de ani de evoluție. Omul e ca un copil în scutece pentru ei, dar știința are mereu nevoie de cobai…

Călin simțea cum ochii nu-l mai ascultau, iar în urechi îi răsunau cuvintele ca un ecou. Mintea se lupta să-i rămână trează, în timp ce o mie de mâini tandre o legănau și îi șopteau cântece care-i aminteau de o voce caldă, din vremea prunciei. Toate se învârteau și se amestecau în capul lui, inclusiv luminile blânde din încăpere, ce-și sporiră intensitatea și-l pătrunseră la rândul lor. Acesta trebuia să fie sfârșitul lui ca persoană umană? Era mai îngrozitor decât o moarte cu trup și suflet, era un viol al creierului și un furt al trupului. Va ajunge un zombi fără conștiință și sentimente, un robot din carne și oase gata să execute orice ordine, la fel ca fratele său. Neputința îl făcu să plângă în sinea lui, în timp ce întunericul îl învăluia.

Tangențial (9)

– Frate drag, trăiești!, se arătă foarte surprins Călin, ridicându-se să-l îmbrățișeze. Te-am căutat peste tot, dar tu erai aici. Ce bine!

Albert primi îmbrățișarea cu un entuziasm mai rezervat, dar cu un zâmbet larg pe chip. La fel de însuflețitor și-au exprimat bucuria și ceilalți membri ai echipei, asaltându-l cu exclamații și întrebări. Doar Georgică rămase în continuare pe podea, cercetându-și glezna piciorului accidentat și afișând un chip schimonosit.

– Cum ai ajuns aici? Tu ne-ai deschis? Ești singur aici? Cine mai e cu tine?, erau doar câteva din curiozitățile celor care l-au înconjurat.

– Și eu mă bucur să vă văd pe toți, reuși să se facă auzit omul. Puteți fi liniștiți, sunteți într-un loc sigur și pe mâini bune. O să vă povestesc mai multe pe parcurs. Acum, cred că sunteți obosiți și vă e foame.

– E drept că n-am mâncat de mult și nici apă nu avem, vorbi Săndel în numele tuturor.

– Se rezolvă, prieteni. L-aș ruga pe frate-meu să mă urmeze pentru a aduce împreună tot ce-i de trebuință, le propuse Albert, punându-și mâna pe umărul lui Călin.

– Desigur, dacă așa crezi că-i mai bine, răspunse Titus cu oarecare părere de rău. Aș fi vrut să vedem cu ochii noștri unde suntem. Plus că avem un rănit cu posibilă fractură.

– Toate la timpul lor, însă rănitul are prioritate, așa că îl ducem cu noi. Hai, sus și prinde-te de noi, îl îndemnă Albert pe Georgică.

Așa au ieșit cei trei, pe aceeași ușă invizibilă pentru ochii proaspeților musafiri. Îi aștepta un culoar cu luminițe intermitente și sensibile la mișcare, în culori și intensități diferite, a căror semnificație nu era cunoscută de noii veniți. Un astfel de beculeț semnaliză ușa ascensorului care i-a coborât și mai mult înspre centrul planetei. A urmat un alt hol lung, dar parcă greutatea rănitului era mai mică, iar Călin se simțea și el că-i mai ușor. În tot acest timp, nu au schimbat o vorbă, de parcă lumina difuză și teritoriul necunoscut îi îndemna la liniște și precauție. Au scăpat doar câteva gemete înăbușite din pieptul lui Georgică, însă au ajuns cu bine într-o încăpere mai generos luminată. Asta și datorită zecilor sau chiar sutelor de monitoare care țineau loc de pereți, a meselor și aparatelor cu becuri proprii rânduite în mijloc, dar și a altor surse ce rămâneau ascunse. Pe o astfel de masă l-au așezat pe rănit, iar Albert a început să lucreze cu un aparat sofisticat, de parcă ar fi fost un doctor cu multă vechime în câmpul muncii.

– Din fericire, nu e fractură, ci doar o entorsă dureroasă, spuse acesta după câteva minute. Ține piciorul sub raza asta de lumină, până revenim noi de la bucătărie.

Georgică acceptă bucuros prognosticul și tratamentul atât de simplu, iar cei doi frați l-au lăsat singur. ”Bucătăria” despre care vorbise gazda nu semăna nicidecum cu una la care s-ar fi gândit un om, oricâtă imaginație ar fi avut. Ce-i drept, avea ceva asemănător scaunelor și mesei, dar în rest părea tot un centru de calcul sau divertisment electronic. ”Unde sunt alimentele și vasele?”, se întrebă în gând Călin, evitând să-și arate pe față ignoranța.

– Te întrebi unde sunt bucătarii și mâncarea?, îl dădu de gol fratele său.

– Cam așa ceva, dar nimic nu mă mai miră. Probabil că ești și singurul bucătar, la cât de multe ai învățat în numai câteva zile.

– Nici nu știi câtă dreptate ai, omule, îi răspunse Albert, bătându-l din nou pe umăr. Ia spune-mi, ce mâncare ați prefera, tu și prietenii tăi.

– Sunt și prietenii tăi, bănuiesc. Doar venim din același loc și avem aceleași probleme. Cred că ne-ar prinde bine câte o friptură cu garnitură de cartofi și salată verde. Și un vin bun, dacă se poate. N-ar strica nici o prăjitură cu mere, își expuse Călin poftele, salivând deja la gândul mesei mult așteptate.

– Doar atât? Precis nu mai vrei ceva?, îl iscodi Albert, zâmbind afectat.

– Ar mai fi… o ciorbă de burtă cu ardei iute. Dacă nu-i prea mult.

– Nicidecum, fratele meu. Se rezolvă în câteva clipe, îl asigură Albert în timp ce apăsa câteva taste.

O bandă rulantă se puse în mișcare și aduse pe masă un vas de plastic mare, plin cu o substanță aburindă. Părea o pastă vâscoasă, cenușie și urât mirositoare, pe care nu ar fi mâncat-o nici porcii.

– Asta-i tot ce vă pot da, dar mi-a făcut plăcere să aflu la ce îți stă capul, rosti sarcastic Albert.

– Fii serios, frate! Sper că e doar o glumă, se arătă Călin derutat.

– Nu e nicio glumă. Dar, pentru că suntem totuși frați, uite, fac o excepție și-ți ofer o băutură pe placul tău.

Urmă o altă comandă, după care banda rulă aducând un pahar din sticlă cu o băutură viu colorată în albastru. Arăta ca un cocktail frumos dichisit cu umbreluță și măslină verde.

– Te rog să-l bei în cinstea revederii noastre, îl îndemnă gazda. Iartă dacă nu ciocnesc cu tine, dar eu nu beau alcool.

Imagine similară

Călin ezită la început, dar prea era atractivă oferta, iar setea îi dădea ghes. Luă paharul, îl mirosi încântat și bău puțin din el. Avea un gust plăcut și răcoritor, astfel că îl goli apoi fără pauză.