Pe urmele tatălui (3)

”Mărită-te odată, fata mea, să te văd și pe tine împlinită, așa cum sunt toți frații tăi”. Aceste cuvinte le auzea Delia la fiecare vizită pe care o făcea mamei sale, care se încăpățâna să-și ducă traiul în vechea lor casă de la țară. E drept că o vizitau cu rândul cei șase feciori și unsprezece nepoți, dar ea tot la un nepoțel din partea fetei celei mici visa, ca o ultimă dorință înainte de sfârșitul misiunii pe acest pământ. S-a îngrijit și îngrijorat pentru ea mai mult decât pentru oricare dintre băieți, în primul rând pentru că era fată, apoi pentru că era mezina familiei și lumina ochilor tatălui său. Acum, când acesta nu mai era, simțea că răspunderea pentru fericirea copilei îi revenea ei, iar asta implica neapărat o căsătorie cu un băiat bun, cu care să aibă măcar trei copii.

”Vreau să ne căsătorim, dar numai după ce mă voi convinge că suntem compatibili”, îi repeta Răzvan, ori de câte ori o auzea pe Delia că vorbește despre marele pas. S-au cunoscut imediat după absolvirea facultății, el ca jandarm și ea ca polițistă. Amândoi erau frumoși, ambițioși și deciși să răzbească în viață, pe toate planurile, iar aspirațiile comune i-au făcut să se mute în același apartament. Nu duceau lipsă de nimic, se înțelegeau de minune și le stătea foarte bine împreună, de aceea nu pricepea nimeni faptul că încă nu-s un cuplu cu acte. E drept că mai erau și din aceia care-i priveau cu scepticism, filozofând că în spatele unei relații care arată prea bine se ascunde întotdeauna o dramă. Poate că aveau dreptate, însă tânăra nu voia să recunoască.

Răzvan venea acasă mai târziu în această seară, ca în toată săptămâna. A fost propus pentru avansare, iar asta implica o perioadă de teste fizice și analize medicale complexe. Delia socoti că era momentul potrivit să pregătească o seară romantică, împodobită cu lumânări parfumate și având un meniu deosebit, completat cu o sticlă de șampanie. La urma urmei, vestea că a primit prima misiune pe teren era îmbucurătoare, un pas mic dar sigur pentru alte dosare, mai importante și cu posibilități de afirmare. Gândul acesta o mobiliză să-și arate tot talentul de bucătăreasă în preparatele cu care spera să-și impresioneze iubitul. Știa că-i place ciorba de perișoare, piureul pufos, alături de fudulii în sos de ceapă, iar la desert câte o savarină cumpărată de la cofetărie. Ar fi fost prea de tot să vină cu prăjitura ei, pentru că la capitolul ăsta mai avea nevoie de experiență.

Imagini pentru imagini cu cina romantica

Iubitul a sosit când nu se putea mai bine, masa fiind pregătită să primească farfurii cu bunătățile care miroseau atât de îmbietor. Delia a aprins în fugă lumânările și, după ce a stins lumina din sufragerie, s-a avântat să-și întâmpine perechea cu o îmbrățișare și mai multe sărutări. Gestul ei călduros nu a avut primirea la care se aștepta, iar asta o făcu să-și piardă din entuziasm. De-abia atunci își aminti de vorba tatălui ei, care-i repeta mereu că o surpriză pregătită pe îndelete are toate șansele să se transforme într-un eșec. Se vedea din ce în ce mai clar că Răzvan nu se simțea în apele lui, nu se arătă bucuros de ambianța atât de intimă și nici de exuberanța celei care muncise pentru ea. Tânărul a aprins lumina, ca și cum ar fi vrut să se desprindă de un vis nepotrivit, apoi a rămas blocat în mijlocul camerei, neștiind cum să procedeze mai departe.

– Ce e asta?, întrebă el cu o voce obosită.

– Nu se vede?, răspunse cu o oarecare dezamăgire Delia. O cină între doi îndrăgostiți… adică noi, dacă nu știai.

– Iartă-mă, dar nu cred că-i momentul potrivit, răspunse pe același ton Răzvan.

– Oooo, dragule…, îl compătimi Delia. Ai picat vreun test? Te-au respins?

Tânărul răbufni, în timp ce-și trase un scaun deoparte și se așeză:

– Nu, nu m-au respins, dar am picat la un test mai important, cel puțin pentru mine.

– Îmi pare tare rău, dragul meu, îi spuse tânăra așezându-i-se în brațe și mângâindu-i părul șaten cu cârlionți mari și deși.

Și-a dat seama că vestea ei nu-și mai avea locul în discuție și trebuia să salveze cât de cât din farmecul acestei seri.

– Spune-mi care-i testul acela atât de nenorocit încât te-a întors pe dos, îl încurajă ea cu tandrețe.

– Îți amintești că am tot amânat cununia noastră, însă nu am făcut-o fără un motiv anume. Părinții mei nu m-au avut decât pe mine, din cauză că tatăl meu era aproape steril. Cu mare noroc a reușit să o lase pe mama însărcinată o dată. Și cât de mult mi-aș fi dorit să am și eu măcar un frate sau o soră! Nu ți-am spus, dar m-am temut ca nu cumva să moștenesc această incapacitate, și nu voiam să te înham la o căsnicie în care să nu-ți pot oferi copii. Ei bine, temerile mele s-au adeverit și astăzi am aflat că ”gloanțele mele sunt oarbe”. Nu voi putea fi tată niciodată, iar dacă-mi vei fi soție, nici tu nu vei fi mamă.

Inima Deliei se strânse de durere, dar chipul ei găsi tăria să nu arate zbuciumul prin care trecea.