Ecouri din ”Graiul Maramureșului”

 

Dă valoare timpului tău! | DĂ VALOARE TIMPULUI TĂU!

”Autorul Petru Racolța a publicat deja câteva cărți în palmaresul său, fiind un nume în literatura noastră. A început să scrie încă din 2011, când și-a deschis primul blog. Prima carte a fost pentru copii: „Revolta din ogradă”, publicată în 2014. Au urmat „Povestirile unui maramureșean” vol. I și II la Editura Eurotip, Baia Mare, 2016; apoi „Planeta Paradis”, publicată în 2016, primul său roman de ficțiune. În paralel, a publicat constant pe blogul dumnealui cât și în ziarul Graiul Maramureșului, epigrame, cugetări, articole, poezii…

…Călătoria mea literară a pornit cu cartea „Versuri pentru suflet și cuget”, o împletitură de poezii consistente ce încheagă viața și amărăciunea așa cum e; aici veți găsi versuri ce ajung atât la coardele sensibile cât și atrag atenția la anumite aspecte dezinvolte de o naturalețe aparte, dar și la morale ce-și ating scopul, piese încântătoare pentru a atrage interesul cititorului.(Cristina Apostol, membru al Uniunii Scriitorilor din România)

ETERNA FRUMUSEȚE

Frumusețea încolțește într-un fir de iarbă
Și se completează  printr-o pădure sacrosantă,
Frumusețea izvorăște din scurgerea unui pârâu
Și se împlinește ajungând în oceanul temperamental,
Frumusețea începe cu o pată de culoare
Care se multiplică într-un curcubeu călător,
Frumusețea răsare dintr-un cuvânt de iubire
Și poate culmina cu o dragoste nepieritoare.
Frumusețea a existat dintotdeauna
Și nu va dispărea niciodată,
Ea și-a dat mâna cu Timpul,
A molipsit tot Universul,
Asigurându-și Eternitatea.

NORII MEI

Norii mei sunt luminoși și poznași,
Mă cuceresc cu diferite forme dragi,
Uneori se transformă în oi și capre,
Iar eu devin un păstor de ocazie
Care le mână în staulul dinspre asfințit.

Norii mei iau uneori chipuri de oameni,
Unii cunoscuți, alții ca picați din cer,
Încerc să le înțeleg discuțiile șoptite,
Să aud secrete doar de ei știute,
Despre vremea și vremurile ce vor veni.

Norii mei se întunecă arareori
Și se transformă într-un stol de dragoni
Care scuipă foc și scot răgete explozive,
Atunci eu trebuie să-i liniștesc
Cu povești în care ei stăpâneau văzduhul.

Norii mei sunt cei mai frumoși,
Chiar dacă vin pe neașteptate
Și se transformă în fantezii debordante,
Lasă în urma lor un cer senin,
După cum mi-s gândurile.

DISECĂ-MI INIMA…

Dacă aș putea să descriu iubirea pe care ți-o port,
Ar însemna că nu e suficient de mare,
Dacă aș putea să-ți redau frumusețea prin cuvinte,
Ar însemna că nu e divină,
Dacă aș putea să te asigur de credința mea eternă,
Mi-aș da viața fără șovăire
Și ți-aș lăsa moștenire inima
Pe care să o diseci cu un bisturiu;
Acolo, în partea ei cea mai fierbinte,
Ai găsi dovada dragostei indescriptibile,
În forma unui univers cu chipul tău.
Dacă voi ajunge la acest sacrificiu,
Strecoară-l în palmă și dă-i binecuvântarea ta,
Înainte să facă implozie.”

(”Graiul Maramureșului” din 28 martie 2020)

ETERNA FRUMUSEȚE (parodie de Lucian PERȚA)

Când am început să scriu despre frumusețe,
Prin 2014, pentru copii și nu numai,
Am stârnit o revoltă printre simandicoase fețe,
Dar, cum zicea doamna Apostol, nu-i bai.
Frumusețea-i eternă, invidiile-s trecătoare,
Cititorii mei au ochiul format,
Ei disting sacrosanta culoare
În versurile pe care le-am publicat
Pentru suflet și cuget, ea e prezentă
În toate cuvintele, nici nu se miră
Și mai ales, la o privire atentă,
În parodiile ce le inspiră!”

(”Graiul Maramureșului” din 31 martie 2020)

Mulțumesc redacției, doamnei Camelia TOCACI și domnului Lucian PERȚA.

Parodie la o poezie

Inima nu comunică prin cuvinte (parodie de Lucian Perța)

Am întrebat o sută de intelectuali de acum ce e poezia
Și am primit doar câteva răspunsuri închegate,
Am întrebat apoi munții și codrii și câmpia
Și am primit răspunsuri nenumărate.
Vezi tu, Petre, mi-au mai zis munții,
Poezia e și acel ceva prin care
Cuvintele adunate în cutele frunții
Intră în stare de armonizare
Cu tot ce e în jur și cu inima ta,
Dar inima nu comunică prin cuvinte
Și atunci ea va încerca
Să comunice doar prin ritmul muzicii stârnite
De ele, muzică pentru suflet și cuget.
În metamorfoza aceasta stă
Frumusețea ei și toată esența.
Dar desigur, mai multe explicații îți dă
În problema asta, de-i ceri… Lucian Perța!

Imagini pentru imagini cu inimioare

Sursa: „Graiul Maramureșului” din 26.03.2019

Cronică la „Povestirile unui maramureșean”

„Autorul seinean Petru Racolța ne propune în <<Povestirile unui maramureșean>> (Editura Eurotip, Baia Mare, 2016), proze scurte de factură polițistă, erotică și science fiction, uneori lăsate fără deznodământ, alteori încheindu-se cu o morală care provoacă la meditație.

Cartea începe promițător, de la o crimă a sinelui în alte dimensiune, în <<Atingerea lumilor>>, și curge până la <<Metamorfoza>>. Spre deosebire de povestirea cu același nume a lui Franz Kafka, care îmbină monologul interior cu psihologicul și absurdul, <<Metamorfoza>> lui Petru Racolța dezvoltă o poveste de iubire între personaje veridice, care explorează lumea cu dezinvoltură și dialoghează cu naturalețe. Paul s-a metamorfozat inexplicabil, de când a călcat <<pe o scoică marină dintr-o specie necunoscută. Organismul s-a încorporat în talpa piciorului, a realizat o <<simbioză>> cu corpul lui, <<producând schimbări ireversibile>>. Corpul străin a devenit o a doua inimă, pielea lui Paul se întărea precum a unei scoici. Se transforma într-o scoică umană (Racolța, p. 182).

<<Metamorfoza>> lui Franz Kafka este o povestire despre un comis-voiajor Gregor Samsa care între somn și realitate, între oboseală și boală, își analizează trăirile interioare, când se descoperă dimineața metamorfozat într-un gândac uriaș. După ce se luptă să-și miște <<pântecele bombat>>, <<picioarele multe>>, reușește să deschidă ușa camerei cu… gura. În delirul absurd al lui Franz Kafka, limitarea la starea de gândac simbolizează paralizarea vieții interioare a individului și a inițiativei de a-și asuma responsabilități, pe când omul scoică în care se metamorfozează Paul în povestirea lui Petru Racolța amintește de degradarea relațiilor umane prin care trece un individ aflat în dificultate. Povestirea lui F. Kafka se termină cu bucuria familiei de a scăpa de <<gândac>>, care, aparent, își pierde orice identitate umană, iar existența lui îi împiedică să câștige bani de pe urma chiriașilor. <<Metamorfoza>> scriitorului nostru se încheie justițiar, cu ideea că în lupta pentru o cauză dreaptă, oricâte obstacole ar trebui omul să depășească, iubirea în sine și corectitudinea sunt suficiente ca să motiveze orice acțiune.

În ceea ce privește povestirile erotice, așa cum precizează Roger Dadoun în cartea sa de eseuri <<Erotism>> (Editura Corint, București, 2004), este greu să anulezi această <<artă degenerată>> (p. 48), deoarece în această categorie intră operele unor artiști de valoare: tablourile lui Picasso, nudurile atletice ale lui Michelangelo din Capela Sixtină, filmul <<Hiroshima, dragostea mea>>, regizat de Alain Resnais, romanul <<Amantul D-nei Chatterley>> al lui D.H. Lawrence, <<Cele unsprezece mii de bastoane>> ale poetului Guillaume Apollinaire etc. (Dadoun. p. 33-83).

Erotismul este o <<realitate preistorică>> (Dadoun, p. 28), de aceea lui Petru Racolța îi revine menirea de a cizela viziunea carnală, înlocuind-o cu o viziune artistică. Lipsa împărtășirii unor afinități intelectuale, a emoțiilor sufletești, face ca eroul să cadă în vulgar. Deși, pentru autor, erotismul pare o soluție împotriva <<banalității și conformismului>>, ar fi mai valoros din punct de vedere literar dacă ar găsi personaje care prin povești de iubire să valorifice această <<artă decadentă>> (Dadoun, p. 48). Cu toate că arta cinematografică, pictura, sculptura și literatura dau o <<strălucire universală>> (Dadoun, p. 80) erotismului, eu m-aș situa de partea moralizatoare a acestei teme controversate, înțelegând-o ca pe <<o prăjitură a omenirii>> (Dadoun, p. 34) spirituale și civilizate, în care sufletul se pierde pe sine, nu mai poate cugeta la Dumnezeu, își pierde originalitatea și unicitatea sa ca ființă, căzând în promiscuitate.

În povestirea <<Necazul lui Badea Gheorghe>> autorul narează o istorioară plină de umor ardelenesc: <<Ieri am mai adus un cocoș mare și frumos, ca să-l ajute pe primul la cocoșit. Și ce crezi că-mi văd ochii mei adineaori? Cocoșul cel vechi se dădea la cel nou, să-l încalece. Adică el nu era interesat de minunatele mele găini, ci tot de un cocoș. Apoi, când am văzut mi-a sărit țandăra și am pus mâna pe pușcă. Mie nu-mi trebuie animale care-s pe dos!>> (p. 75).

Povestirea <<Libertate>> se încheie cu o morală care provoacă la meditație: <<Dacă mintea ți-e deschisă, spiritul zboară liber și poate călători în Univers sau poate găsi Universul într-o moleculă>> (p. 18).”

Autor: Nicoleta Elena ONEA („Graiul Maramureșului” din 9 august 2016)

P.S. – Încă nu o cunosc pe doamna Nicoleta Elena Onea, dar sper să-i mulțumesc pentru obiectivitatea criticilor de mai sus.