Confort sporit

A fost odată, cum nu avem nădejde să mai fie vreodată, pe vremea când trenurile noastre circulau cu o viteză de… tren, nu de car cu boi. Pe vremea aceea, vagoanele erau încălzite iarna, iar ceasurile se fixau după mersul trenurilor, fiindcă ele arareori întârziau. A fost odată, pe vremea când Bucureștiul arăta altfel, însă, bucureștenii, în marea lor majoritate, aveau aceleași năravuri. A fost o zi anume, în care trebuia să rezolv o problemă în Capitală, așa cum li se întâmplă multor provinciali în anumite momente ale vieții.

Acceleratul care ne ducea – pe mine și soția mea – a pornit din Baia Mare la ora șapte și jumătate fix și a ajuns în Gara de Nord după exact douăsprezece ore. Compartimentul a fost plin în cea mai mare parte a timpului, astfel că am dormit pe apucate, legănați de vagoanele ce zburdau pe șine și sprijiniți de umerii colegilor de călătorie, către care alunecam în momentele onirice. După o astfel de călătorie, a urmat o zi încărcată cu vizite în mai multe birouri pentru a obține o audiență la Ministrul Muncii. S-a aprobat pentru a doua, ținându-se cont că venim de departe și nu ne-ar fi ușor să mai batem drumul o dată. Urma o altă noapte, pe care am fi vrut să o dedicăm somnului și odihnei, o pauză în care să ne împrospătăm în vederea întâlnirii cu înaltul demnitar. Dezamăgirea ne-a cuprins tot mai mult când am văzut că nu găsim nicăieri o cameră de hotel, oricât ne-am rugat și am încercat să-i mituim pe recepționeri. Nu cunoșteam pe nimeni în București, iar dormitul în sala de așteptare a gării era interzis, neavând încă bilet pentru tren. Dar chiar de-am fi reușit să ne strecurăm pe o bancă, mi se rupea sufletul să-mi văd nevasta cum se chinuie să-și găsească o poziție cât de cât confortabilă pentru a adormi puțin.

Stăteam epuizați la o masă din restaurantul Gării de Nord și ne exprimam năduful în fața unui pahar de vin alb. Întâmplarea a făcut să fim auziți de un individ bine spilcuit, ce se afla la masa alăturată. Omul și-a cerut politicos scuze de intruziune și s-a așezat între noi, prezentându-se:

– Popescu Titus mă numesc, de profesie avocat. Îmi cer iertare că intervin, dar nu mă pot abține când aud graiul vostru ardelenesc atât de aproape sufletului meu, zise el sărutând mâna soției.

L-am primit cu plăcere la masa noastră, bucuroși să cunoaștem un localnic căruia să ne plângem de necazul nostru. Omul s-a arătat revoltat de situație și a venit imediat cu o rezolvare:

– Soarta a făcut să mă întâlniți, dragii mei maramureșeni! Am o slăbiciune pentru românii din nordul țării, iar dacă voi avea o fată, cu unul de acolo o voi mărita. Uite care-i treaba: eu am o cameră de oaspeți într-un apartament din Drumul Taberei, confort sporit, cum nici la cel mai bun hotel nu găsești. Ce om aș fi dacă nu vi l-aș oferi, când știu că sunteți atât de extenuați!? Avem timp să bem încă un vin, după care mergem să vă culcați.

Fericiți de ofertă, am comandat o sticlă de vin, primită cu entuziasm de avocat și răsplătită cu multe cuvinte de laudă la adresa noastră. Apoi, am comandat un taxi ce ne-a purtat pe multe străzi și bulevarde bucureștene. Domnul Popescu dădea comenzi de oprire, ieșea câteva minute și se pierdea printre blocuri, după care revenea și dădea o altă adresă. Nu puteam să evit cu privirea ceasul taxiului, pe care banii se adunau atât de spornic. Două ore se scurseseră când am poposit în fața unei case de la periferia orașului.

– Îmi pare rău, dar apartamentele erau toate ocupate, ne lămuri avocatul. În schimb, o să vă găzduiesc într-o casă extraordinară, cu confort sporit și un dormitor ca-n Rai. N-ați mai văzut așa ceva!

Taxiul ne-a costat cât o cameră luxoasă de hotel, sumă la care trebuia să adăugăm și prețul găzduirii pretențioase care se anunța. Deja era întuneric când am intrat în curte, iar domnul Popescu s-a dus să deschidă ușa unei case ce se arăta modestă pe dinafară. S-a arătat surprins că era încuiată și a început să strige:

– Mami! Mami, eu sunt. Deschide ușa, că am niște oaspeți.

O lumină s-a aprins într-una din cameră, iar apoi s-a făcut auzită o voce nervoasă de femeie:

– Iar ai adunat vagabonzi de pe străzi, Țuțule? Ți-am spus că nu-i mai primesc. Du-i în baracă.

– Mami, hai că nu-s vagabonzi… și plătesc bine.

– Lasă-mă să dorm, se răsti femeia, după care stinse lumina.

– E o mică problemă, dar se rezolvă, ne spuse domnul Popescu. Vom dormi în cabana din spate, un loc liniștit, cu confort sporit și mobilier simplu, ca la mama voastră de acasă.

Imagini pentru imagini mese si banci din lemn

”Cabana” era un fel de șură, cu o masă lungă într-o parte și două bănci fără spătar. Am oftat și mi-am privit soția cu regret vizibil, căutând apoi o modalitate de a-i face odihna posibilă. Soluția era ca ea să doarmă pe masă, iar noi, bărbații, pe bănci, cu capul sprijinit de masa din lemn masiv. Așa ne-a găsit razele dimineții, ce se strecurau cu ușurință printre scândurile strâmbe ale construcției.

– Sculați, maramureșenii mei dragi!, ne săgetă cuvintele domnului Popescu. Odihna s-a sfârșit, iar voi aveți treburi de rezolvat. După ce-mi veți achita nota pentru găzduire, firește. Pentru prietenii mei, am întotdeauna o reducere, deci nu-mi sunteți dator decât cu 200 de lei, deși ați avut parte de un confort sporit față de hotel, precum și compania mea permanentă.

Parcă nu-mi venea să cred urechilor, dar omul vorbea foarte serios și hotărât să-și primească suma, altfel coșmarul ar fi continuat și în miezul zilei.

Ce n-a văzut Parisul

Toamna e anotimpul în care îl vizitez pe Mitică. Care Mitică?! Prietenul meu din București, care mi-a fost coleg de școală și cu care țin mereu legătura. El vine pe la mine primăvara-vara, când facem câte un tur al Maramureșului. În schimb, când îi sunt oaspete, îmi arată cu mândrie ce-i nou prin Capitală, prevenindu-mă de fiecare dată că o să am parte de ceva ”Ce n-a văzut Parisul!”. Nu uită să-mi amintească faptul că suntem în Micul Paris, unde, trecând peste unele neîmpliniri, trebuie să ne bucurăm de lucrurile minunate realizate în ultimii ani.

De data asta am fost șocat când am văzut că apartamentul prietenului meu era în plin proces de zugrăvire, deci imposibil de folosit. Chiar i-am reproșat:

– Trebuia să mă avertizezi, pentru a veni după ce termini. Acum ce ne facem?

– Nicio grijă! Ba chiar e mai bine așa. Am ocazia să te cazez la un hotel cum n-a văzut Parisul!

– La hotel!? Nu prea mă dau în vânt după astfel de locații. Atmosferă rece, oameni străini, camere fără personalitate, aceeași mâncare de restaurant de care-s sătul până peste cap… Eu credeam că vom găti noi ceva, doar n-am venit cu mâna goală.

– Lasă totul aici, că n-o să-ți pară rău.

M-am supus, după care am coborât la mașina lui. Pe drum, i-am cerut, totuși, niște lămuriri.

 .

– Mergem într-o locație de 4 stele, Hotel Arc de Triomphe, care face parte din primul lanț de boutique-hoteluri numit RESIDENCE HOTELS și este singura asociație de acest gen din lume, având sediul în Los Angeles, ca membru BLLA (Boutique and Lifestyle Lodging Association). Ia broșura asta, ca să ai o idee despre ce vorbesc.

Am luat cărticica pe care mi-a întins-o în timp ce rula pe Bulevardul Kiseleff și se apropia de Arcul de Triumf. După felul entuziast în care vorbea, mi-am dat seama că voia să-mi arate ceva deosebit, mai ales că nu vizitasem niciodată împreună vreun hotel. M-am convins că avea dreptate imediat ce am ajuns la recepție și Mitică s-a ocupat de rezervare. Tot personalul era numai un zâmbet, de parcă ne cunoștea dinainte, iar camera era aranjată cu gust și deplin confort. N-am apucat să mă obișnuiesc cu ambientul, că prietenul meu m-a invitat la masă, știind că vin de la drum lung.

 .

De aici încolo, am fost plăcut surprins de fiecare serviciu inclus în cazare, pe durata celor trei zile. Felurile de mâncare erau foarte variate, începând cu cele tradiționale românești, până la preparate sofisticate din care nu mai gustasem vreodată, dar care mă ispiteau să le încerc. Iar apoi cum n-aș putea să mă bucur de accesul la Spa, cu saună și jacuzzi într-un mediu rustic și lăfăindu-ne în halate albe imaculate, asortate cu papuci comozi. Am vizitat apoi și locație pentru evenimente corporate, unde tocmai avea loc o întâlnire între artizani din toată țara. Seara a venit pe nesimțite, iar eu am zis că merită să deschidem o sticlă de șampanie, urmată de un desert delicios. Acum chiar mă bucuram că am nimerit când Mitică zugrăvea!

 .

– Ăsta e cel mai bun hotel din București?, am întrebat eu.

– Ăsta și încă două, ce fac parte din același lanț hotelier: Domenii Plaza și La Conac. Mai este unul, situat pe Riviera franceză: Les Mandariniers. Data viitoare, când mai vii în vizită, acolo mergem. Doar o viață avem!

 .

Am râs cu poftă și am închinat pentru asta. Știam că Mitică se ține de cuvânt, iar un sejur într-o zonă atât de frumoasă mă încânta mult. Deocamdată ne-am bucurat de un weekend edenic, în care nici n-am mai vrut să vizităm alte obiective. Erau destule de văzut și de făcut în incinta hotelului, doar că zilele au trecut prea repede și a venit vremea să plecăm. Amintirile au rămas, însă.Residence Hotels mic

Acest articol participă la competiția SuperBlog 2016

Aproximativ 10% dintre turiștii din România fură diferite obiecte din hoteluri

Circa 10% dintre turiștii din pensiunile și hotelurile din România pleacă acasă cu obiecte din unitățile de cazare – prosoape, tacâmuri, telecomenzi sau articole mai puțin obișnuite, precum furtunul de stins incendiul sau ghivecele cu flori, arată un studiu al portalului de rezervări HotelGuru.ro.

camera

”Cel mai frecvent, unitățile de cazare se confruntă cu lipsa unor obiecte precum prosoapele (73% din cazurile în care turiștii pleacă acasă cu obiectele hotelului), tacâmurile (44%), telecomanda (22%), obiecte sanitare (10%) sau alimente/băuturi din mini-bar, nedeclarate de turiști atunci când se decazează (27%).

Lista obiectelor <<împrumutate>> de turiști conține și: halatul de baie, cheia de la cameră, jardiniere și ghivece cu flori, papuci, iar unul dintre respondenții studiului a declarat că a avut un turist care a plecat acasă cu furtunul de stins incendiul”, se arată într-un comunicat al platformei.

Studiul a fost realizat pe un eșantion de 140 de hoteluri din România, care au răspuns online, în octombrie, la întrebările dintr-un chestionar. Majoritatea respondenților au afirmat că sesizează lipsa unor obiecte după plecarea clientului în aproximativ 10% din cazuri. Doar trei dintre cei chestionați au spus că se confruntă cu această situație în 51-75% din cazuri.

Printre cele mai valoroase obiecte dispărute se numără uscătoarele de păr, halate de baie, o tavă din inox, dar și tablouri și obiecte artizanale, astfel că valoarea totală a daunelor avute în acest an poate ajunge la 2.000 – 2.500 de lei pe unitate hotelieră, potrivit sursei citate.

”Pe lângă obiectele lipsă, managerii de la hoteluri și pensiuni sunt, uneori, și martorii unor evenimente mai puțin obișnuite. De exemplu, printre evenimentele relatate se număra și cazul unui turist care a plecat fără să achite, pe ușa de la balcon, luând și cheia cu el sau al unora care au înlocuit toate becurile cu led din apartament cu unele cu incandescență”, se arată în comunicat.

Cei mai mulți hotelieri declară că în cazul în care observă că a dispărut ceva nu fac nimic, deoarece este riscul afacerii (63,3% dintre cazuri), iar 26% dintre aceștia contactează clientul pentru a-și recupera obiectele. Cei mai mulți țin o evidență a clienților care le-au provocat daune pentru a nu-i mai caza în viitor.

Turistul căruia i se reclamă lipsa unor obiecte din camera în care a fost cazat, refuză de cele mai multe ori să recunoască, declară majoritatea respondenților. Doar 10 manageri au susținut că turiștii recunosc și restituie sau plătesc daunele.

HotelGuru.ro, parte a grupului Szallas.hu din Ungaria, este un portal de rezervări online care are listate 1.700 de unități de cazare românești din totalul celor peste 51.0000 de unități de cazare din întreaga Europă afișate pe site.

Sursa: Mediafax

Tactică de adeziune

Nu-i deloc ușor să fii căpitanul unei echipe sportive, iar dacă e vorba de șah, e și mai stresant. Zilele trecute, m-a chemat directorul instituției la care lucrez și mi-a vorbit pe un ton rece, cum nu o mai făcuse până atunci:

– Pătrule, sunt foarte dezamăgit de rezultatele echipei noastre de șah. Mi-ai promis cei mai buni oameni, victorii cu care să ne mândrim și trofee cu care să umplem vitrina clubului. Eu v-am oferit tot sprijinul logistic și material, am avut răbdare și încredere în voi, dar cu ce m-am ales? Ce se întâmplă? Unde sunt campionii de care pomeneai și victoriile cu care te lăudai?

– Domnu’ Ardeleanu, am avut, și mai am încă, probleme cu integrarea. Vedeți dvs., toți membrii echipei sunt foarte buni, dar fiecare are familie, iar aceasta are o influență negativă la prezența în timpul pregătirii și, mai ales, la meciuri. Trebuie să găsesc o soluție prin care să-i sensibilizez și să le demonstrez că șahul e la fel de important în viață precum munca, învățătura sau… fotbalul atât de popular.

– Nu știu cum vei proceda, dar te avertizez că, dacă nu apar rezultate, voi desființa echipa, iar tu o să rămâi și fără loc de muncă.

Cu o asemenea persectivă, era musai să găsesc o soluție urgentă. Se impunea o ședință cu toți cei 20 de șahiști, dar și cu familiile lor, în speranța că-i voi convinge să fim uniți în același țel. Știam că junioara noastră nu era lăsată de părinți să vină la club, de teamă că întâlnește băieți ciudați; unul din juniori era îndemnat de tată să meargă mai degrabă la fotbal; un alt jucător avea probleme cu nevasta de câte ori o partidă dura mai mult ș.a.m.d.

Locul întâlnirii era decisiv, pentru a crea impresie și a-i convinge pe toți să vină. De aceea am ales rețeta unui eveniment reușit, un hotel din zona centrală a Bucureștiului, care oferă o găzduire excelentă și pentru cei mai pretențioși oaspeți. E vorba de hotel Golden Tulip Times, cu un centru de conferințe ce beneficiază de lumină naturală și dotări din cele mai moderne. Date fiind condițiile și prezentarea făcută din timp, aici au venit toate persoanele vizate, depășind cifra de 60. Aveam mână liberă și trebuia să câștig de data asta, deși jocul era mai greu și nu se desfășura pe tabla cu 64 de pătrățele.

8888-golden-tulip-times

La început au fost impresionați de hotel, de sala de conferințe, iar apoi de expunerea făcută. Le-am explicat că sunt cei mai buni, că șahul e o treabă serioasă, un pașaport diplomatic peste granițele județului și a țării. Dacă vom înțelege acest lucru și vom fi uniți, atunci și victoriile ne vor surâde, transformându-ne într-o familie mare și fericită. După ce am răspuns la întrebări, a urmat mutarea decisivă: o masă la restaurantul Good Old Times. Acolo ne-am apropiat și mai mult, apreciind la unison preparatele savuroase cu care am fost tratați, dar și băutura care ne-a încălzit și eliberat de rețineri. Acum puteam să sper la o legătură puternică între noi, cu rezultate pe măsură. Și nu m-am înșelat, iar întâniri de acest fel au mai avut între noi, campionii și familiile noastre.

Acest articol participă la competiția SuperBlog Spring 2016