Autobuzul (5)

Bătrâna poștăriță se lumină la față când îl văzu la poartă pe badea Grigor. Îi făcu semn de departe să o aștepte și grăbi pasul, în timp ce căuta cu fervoare ceva din geanta burdușită. Scoase victorioasă un plic, chiar înainte de a ajunge în fața omului ce o aștepta liniștit.

– Ai o scrisoare din străinătate, domnule Grigor, spuse femeia plinuță la trup și cu respirația accelerată de efortul depus. Trebuie să semnezi aici, adăugă ea oferindu-i un pix și un document, scoase cu aceeași dexteritate.

Bătrânul luă întâi scrisoarea și o întoarse cu grijă pe ambele părți, de parcă s-ar fi temut să n-o strice. Dădu din cap mulțumit și cu un surâs abia perceptibil, după care onoră cererea, semnând încet și apăsat în spațiul indicat cu degetul de femeie.

– Bine că te-am prins la poartă, că tare-s grăbită și n-aș mai pierde vremea intrând în casă, zise bătrâna pe nerăsuflate. Dar de la cine-i scrisoarea și ce vești poate să aducă?

Badea Grigor strecură plicul într-unul din buzunarele largi ale hainei și cu cealaltă mână își scoase pipa și tutunul din buzunarul mic de la piept. Abia apoi catadicsi să răspundă:

– Om vedea, zise el în timp ce-și îndesa cu conștiinciozitate duhanul în lăcașul destinat.

– Poate are legătură cu autobuzul din grădină, speculă poștărița Ileana încercând să-l tragă de limbă.

Văzând că intenția ei rămâne fără nicio reacție, femeia își schimbă abordarea:

– Tare mi-ar plăcea să mă lași odată în vizită la lăcașul ăla, domnule Grigor.

Bătrânul își aprinse pipa și o privea visător pe Ileana, învăluit în fumul alb și aromat.

– Care lăcaș?, întrebă el cu vorba molcomă.

– Păi, autobuzul. Doar știi că a fost un lăcaș de rugăciune, răspunse poștărița contrariată.

Dar omul ridică din umeri, facilitând astfel derularea unei noi istorisiri despre autovehiculul legendar:

– Tocmai dumneata să nu fii la curent cu cea mai mai mare minune, despre care vorbește toată lumea! E drept că unii au deformat adevărul, ba chiar l-au schimbat complet, dar cei mai mulți nu-l vom uita niciodată pe Dani, Omul Sfânt care a primit puterea de la Dumnezeu să ne lumineze și să ne vindece. Se zice că era călugăr, iar darul lui s-a simțit de când era copil. Atunci s-a retras dintre oameni și s-a apropiat de Dumnezeu în singurătate, învățând și meditând la cele spirituale, purificându-și trupul și gândurile lumești. Când a revenit printre noi, după mulți ani de sihăstrie, și-a închinat viața semenilor, făcând din autobuzul acesta un altar ambulant la care oamenii veneau să se închine, să se roage și să se vindece. Chiar și nepoata mea a fost tămăduită de o boală la ficat, după doar o singură vizită la Sfântul Dani, după ce i-a pus mâna pe locul bolnav și a spus o rugăciune. S-a întâmplat chiar aici, înainte de a se întâmpla tragedia, după care am plecat cu fata în concediu, la mare.

Imagine similară

Grigor asculta cu ochii mijiți, sprijinit de stâlpul porții și aspirând la intervale regulate din aroma tutunului. Ileana așteptă zadarnic vreun cuvânt de stimulare sau măcar de aprobare, dar, văzând că n-are șanse, respiră adânc de câteva ori și își continuă istorisirea:

– Oamenii sunt răi și necredincioși, așa cum au fost și pe vremea lui Iisus. Dacă Fiul Domnului s-ar mai naște acum, l-ar condamna la moarte chiar mai repede decât au făcut-o atunci. Așa s-a întâmplat și cu bietul Dani, pe care unii îl considerau slujitor al Satanei, vrăjitor sau șarlatan. Zvonurile erau întețite mai ales de un milionar parvenit ce își bătea rău nevasta, iar ea și-a găsit refugiul în autobuzul Omului lui Dumnezeu. El i-a oblojit rănile și sufletul, oferindu-i adăpost și alinare în mai multe rânduri. Milionarul a aflat și a tocmit oameni pentru a-l elimina pe Dani. Totul s-a petrecut în perioada când eu eram plecată la tratament, dar știu din surse sigure că mercenarii nu au avut curajul să intre în autobuz, ci l-au ademenit noaptea afară. Doar când i-au văzut silueta au început cu toții să tragă, iar din potopul de gloanțe nu a scăpat nici nevasta milionarului. Sunt fapte pe care le știu autoritățile, dar bogătașul a plătit unde trebuie pentru a se opri cercetările și a se mușamaliza totul.

Poștărița termină cu patos relatarea și își recăpătă energia după câteva exerciții de respirație. Bătrânul era la fel de impasibil, ba acum își manifesta interesul în golirea și curățarea meticuloasă a pipei.

– Ce zici, pot veni să mă rog în ce a mai rămas din altarul lui Dani?, se interesă femeia.

– Om vedea, se auzi același răspuns succint și puțin promițător al omului, fapt care o înciudă și mai mult pe Ileana.

– Trebuie să se poată, domnule Grigor. Că și eu îți aduc numaidecât orice corespondență, după cum ai văzut chiar acum. Iar dumneata trebuie să fii om credincios, cu frica lui Dumnezeu, drept pentru care știu că nu vei împiedica un alt credincios să se roage într-un lăcaș ce s-a nimerit să fie în grădina dumitale.

Grigor dădu ușor din cap, semn care putea însemna orice, dar poștărița consideră că nu mai avea rost să zăbovească. Oricum, o așteptau alți consăteni, cărora avea ceva nou să le povestească.

Tangențial (17)

– Eu nu pot să suport violența, interveni Sabina. Oricine sau orice ar fi, trebuie să-i arătăm că suntem civilizați și umani, nu niște răzbunători fără judecată și milă.

– Judecată vrei, judecată o să-i facem!, se irită Sibel. Îl acuz de blasfemie și îi cer condamnarea la moarte prin tortură. Vrea cineva să-l apere și să-l scape, n-are decât, dar cu mine nu-i merge. Trebuie să scăpăm de ființa asta oribilă și de ceilalți asemeni lui, chiar dacă ar fi să ne dăm viața pentru asta. Uitați-vă cât de despuiat ni s-a arătat. Spre asta tinde și civilizația așa-zis creștină de pe planeta noastră. Femeile umblă tot mai goale, în loc să poarte burka sau măcar un văl islamic, ispitindu-i pe bărbați și comițând astfel păcate de neiertat. Dacă nu luăm măsuri, vom ajunge toți un butoi de grăsime fără pic de rușine sau credință. Alah ne-a avertizat și numai ascultându-i poruncile putem evita un viitor atât de jalnic.

Femeia, Titus și Georgică veniră cu obiecții, fapt care generă o polemică gălăgioasă. Săndel a fost cel care s-a impus cu un ton mai ridicat.

– Hoooo! Hoooo!… De acord cu Sibel, într-o anumită măsură. Dacă planeta aceasta și cei care o conduc vor să ne stârpească de pe Pământ, e de datoria noastră să-i împiedicăm prin orice mijloace. Însă, înainte de toate, avem nevoie de informații precise. Poate reușim să ne întoarcem acasă, eliminând și amenințarea despre care ni s-a vorbit. Sperăm ca Georgică să intre în fișierele secrete și astfel să găsim o cale prin care să ducem la îndeplinire ambele misiuni. Treci la treabă, micuțule, și arată-ne ce poți!

Apoi, comandantul îl luă la o parte pe Sibel, apropiindu-se amândoi de ființa generatoare de conflict. Aceasta încetase să-i mai amenințe și îi asculta cu ceva interes.

– Și cum zici că ai să-l faci să vorbească?, îl întrebă Săndel pe sirian, având grijă să fie auzit și de cel vizat.

– Războiul m-a învățat multe, iar tortura e una dintre aceste învățături. Pot să-l fac să sufere cum nici nu gândește, să-și dorească cu ardoare să moară, dar să nu poată nici măcar a urla așa cum vrea. Nu am nevoie de instrumente anume, brațele și dinții îmi sunt de cel mai mare ajutor. Îi voi suci picioarele și mâinile, îi voi smulge organele genitale și îi voi scoate ochii din orbite, cu răbdare și plăcere.

Gazda obeză nu părea prea intimidată de amenințările lui Sibel și continua să-i sfideze din priviri. Săndel se aplecă spre urechea lui și îi spuse cu voce tare:

– Vrei să ne demonstrezi că ești nemuritor? Acum ai ocazia: tipul acesta n-are milă și credință în tine, te poate chinui mai rău decât a fost chinuit Iisus pe cruce. Dacă îți tranșează corpul în zeci de părți, iar inima ta continuă să mai bată și călcată în picioare, poate că pe mine mă vei convinge, dar nu și pe el. Te sfătuiesc să te gândești mai bine și să ne spui câteva lucruri, scutindu-ne pe toți de o experiență neplăcută și salvându-te pe tine.

„Creatorul” îi fulgeră pe rând cu privirea, la început în tăcere, după care cu aceeași voce amenințătoare:

– Credeți că mi-e frică de moarte, oameni slabi și fără minte? Eu am murit și am înviat de mii de ori, precum voi dormiți și vă treziți în fiecare dimineață. Vreți să mă răstigniți și să-mi batjocoriți trupul? Acesta nu-i decât o carcasă pe care o voi schimba la fel de ușor cum vă schimbați voi de haine. Eu sunt mai presus de înțelegerea voastră, iar dacă-mi provocați mie chinuri, în chinuri o să sfârșiți, în timp ce eu mă voi înălța din nou.

– Cine ești tu, cu adevărat?, întrebă Săndel.

– Tocmai ți-am spus, dar nu ai priceput. Încă nu-i târziu să reparați ce ați stricat, încă mai pot ierta ce mi-ați făcut. Dați-mi scaunul înapoi și vă voi păstra în slujba de administratori ai planetei, pe termen nelimitat.

– Așa cum ai făcut cu cei doi frați? Să devenim roboți care te hrănesc și curăță după tine? Să ne pierdem conștiința, iar tu să ne elimini rudele și prietenii de acasă? Nu cred că-i o situație mai bună decât moartea.

 

Imagine similară

– Pot să anulez recoltarea sufletelor de pe planeta voastră, rosti gazda cu o voce mai împăciuitoare. Sunt multe alte planete care așteaptă să fie valorificate.

– Nu cred nimic din ce spui, păcătosule!, răcni sirianul. Te-ai dat drept Alah, iar asta nu se iartă. Alah cel Mare îmi cere să-l răzbun, iar eu o voi face.

Privirea celui căzut deveni din nou sfidătoare, iar gura nu-i mai scoase niciun sunet. Săndel se ridică și îi șopti lui Sibel:

– Faci ce vrei, dar nu de față cu noi. Nu suportăm să vedem torturi, mai ales că avem și o femeie printre noi. Îi găsești o încăpere și încerci să scoți cât mai multe de la el. Eu mă spăl pe mâini și nu mai știu nimic despre asta.

Chipul tău

Imagini pentru poze cu chipul lui Iisus într-un cartof

Unii oameni au zărit chipul lui Iisus
Impregnat într-un cartof secționat,
Și-au făcut cruce și s-au rugat
Pentru iertarea păcatelor.

Alți credincioși au deslușit chipul Maicii Domnului
Într-un trunchi de arbore tăiat,
S-au închinat și au îngenuncheat
În fața acestei minuni.

Eu descopăr chipul tău în fiecare petală de floare,
Îl arăt tuturor, dar ei parcă ar fi orbi,
Numai ochii mei îl pot desluși
Și doar inima mea i se prosternează.

Când ți-e lumea mai dragă

Boitor mai zăbovi puțin în pat, după ce se trezi din somn. Căută instinctiv telecomanda de pe noptieră și porni televizorul, tocmai când se spunea horoscopul. După câteva minute, în dormitor intră nevasta, atrasă probabil de sunetele care arătau că bărbatul nu mai dormea.

– Scoală, somnorosule, că soarele a răsărit de mult, iar pe la amiază va fi prea puternic să culegi cireșelea alea, îi zise femeia ca un mic reproș.

– Nicio grijă, Ileană, că azi o să fie o zi perfectă. Am avut o grămadă de vise frumoase care mă fac să fiu optimist.

– Eeee, de-ar fi să ne luăm după vise… răspunse nevasta dând din mână a lehamite.

– Stai așa, că nu-i numai asta. Chiar acu’ mi-a prezis și Nety că voi primi niște bani, mă vor vizita niște prieteni buni și se va lăsa cu petrecere.

– Păi ea zice aproape mereu numai de bine pentru toți. De când te încrezi tu în vorbele ei?

– Dar și în horoscopul din ziar mi se anunță o zi deosebită, plină de bucurii. Și ai văzut chipul lui Iisus pe care l-am găsit în cartoful tăiat aseară. E clar că dă fericirea și peste mine, iar dacă dă peste mine, dă peste amândoi. Parcă mă simt și mai tânăr, mai viguros și încrezător.

– Dacă zici tu… să dea Domnul! Că sănătatea-i înainte de toate, iar celelalte or veni când le-o fi vremea, cugetă Ileana trebăluind prin cameră.

Boitor dădu învelitoarea deoparte și se ridică în capul oaselor, căutându-și din ochi papucii. După ce își strecură picioarele în ei și se săltă cu vioiciune din pat, dădu să iasă în pas alert afară. Doar că nu mai reuși, prăbușindu-se ca fulgerat, fără respirație. Ileana se sperie cumplit, începu să țipe și să-l scuture, sperând că-i ceva trecător. În cele din urmă, a alertat vecinii și au sunat la 112. Medicul venit cu salvarea a constatat imediat decesul, ca urmare a unui infarct major. Proaspetei văduve nu-i venea să creadă și tot murmura:

– Tocmai azi?! Doar visase atât de frumos, astrele îi erau favorabile, chiar și Iisus i-a zâmbit dintr-un cartof… Nu înțeleg cum s-a putut să moară. Tocmai azi…