Pe urmele tatălui (42)

Şedinţă festivă la IPJ BN, de Ziua Naţională a României. 13 poliţişti,  avansaţi în grad | Răsunetul

Era sfârșit de săptămână, care coincidea cu încheierea investigațiilor ministeriale în ce privește activitatea secției de poliție condusă de Marele Mic. Cu toții așteptau raportul final, cei mai mulți cu teamă, dar erau și din aceia care se gândeau la o promovare. Vorba aia: paguba unora e câștigul altora. Aceste emoții se puteau citi pe chipurile fiecăruia, dacă îi urmăreai atent cum se salută pe culoare sau cu ce privire intră în sala de ședințe unde trebuiau să se confrunte cu temerile adunate în aceste zile.

În timp ce Marele Mic nu mai părea atât de mare, Ivanciuc parcă se făcuse mai înalt, iar la acea impresie contribuia și politețea crescută a colegilor care îl vedeau ca pe cel mai îndreptățit candidat în funcția pe cale să o piardă comisarul șef. Vârsta, experiența, numărul de cazuri soluționate îl dădeau ca favorit, iar ieșirea la pensie pe care o aștepta, se putea amâna cu această ocazie. Mai erau și alți agenți care sperau la promovări, însă cei mai mulți angajați se temeau să nu piardă ceea ce aveau deja. Scaunele se ocupau rând pe rând, cu excepția celor două puse deoparte și ale căror spătare erau traversate în diagonală de o eșarfă neagră. Fără nume, fără fotografie, dar toți știau că sunt în amintirea colegilor pierduți: Tivi și Cosmin.

Comisia și-a făcut apariția pe la nouă și un sfert, condusă spre pupitru de Mic Ioan, care a rostit o introducere înainte de a ceda locul chestorului. Ceva scurt, legat de necesitatea unor controale periodice și impulsionarea activității prin inocularea noilor tehnici deținute de orașele mai mari. Nimeni nu punea preț pe spusele lui, știut fiind că, de fapt, era vorba de fapte concrete, oameni anume care și-au făcut sau nu datoria așa cum ar fi trebuit. Atenția tuturor s-a amplificat la maxim când a luat cuvântul domnul Sturzu, cu prezentarea concluziei la care s-a ajuns după cinci zile de cercetări asidue.

– Doamnelor și domnilor polițiști, să știți că nu-mi face plăcere această postură, dar e parte din îndatoririle mele ingrate și trebuie să o îndeplinesc până la capăt. Am venit în orașul dumneavoastră pentru că voiam să văd cu ochii mei cât adevăr există în zvonurile despre cazurile nerezolvate de această secție. Credeți-mă că e greu să-ți faci o idee despre activitatea solicitantă pe termen lung, având la dispoziție un timp atât de scurt și bazându-mă doar pe dosarele, mai mult sau mai puțin complete. E drept că am discutat și cu oamenii, însă multe opinii și relatări erau contradictorii, așa că am fost nevoit să-l evaluez pe fiecare cu mult discernământ, să caut ce se ascunde în spatele cuvintelor. Nu știu cât am reușit, dar acesta a fost materialul la care am avut acces, iar concluziile sunt pe măsura celor văzute și auzite. Poate că nu s-ar fi ajuns aici, dacă nu apăreau reclamații tot mai multe și incredibile despre inseminări misterioase, în care victime erau fete tinere, în special. Aceste cazuri au fost tratate cu neîncredere de la început, iar ca dovadă e faptul că i-au fost pasate unei polițiste lipsite de experiență, la fel ca și colegul ei de echipă. În ciuda acestor impedimente, cei doi tineri și-au luat treaba în serios și au început să adune date care ar fi trebuit să alerteze toată secția, în frunte cu șeful ei. Dar, contrar așteptărilor, dosarul le este luat și repartizat unui alt agent, care nu i-a dat nicio importanță și, ca să se spele pe mâini, a venit cu o motivare din care citez: ”Acuzațiile aduse de fetele așa-zis abuzate sunt total neîntemeiate, menite să ascundă de părinți sau soți aventurile amoroase”.

Privirile celor din sală oscilau între chipul Marelui Mic și cele două scaune, în care parcă îi vedeau pe cei doi colegi, vii și atenți la fiecare cuvânt.

– Îmi cer scuze dacă trebuie să spun cuvinte mai puțin plăcute despre unul de-ai voștri, cu merite deosebite după cum se vede pe câteva diplome. Nu l-am cunoscut, dar am intrat în posesia mai multor documente compromițătoare. Unele se referă la intimidarea victimelor pentru a semna că renunță la plângere, iar altele în care sunt consemnate sume de bani pe care le primea de la o persoană necunoscută și din care împărțea altor colegi. Nu se știe ce servicii făcea în schimb, însă va rămâne în sarcina viitorului vostru comandant să descâlcească toate aceste ițe. Ați înțeles foarte bine că, în virtutea puterii cu care am fost investit de către Ministrul de Interne, pot să schimb conducerea secției pe o perioadă limitată, adică până va fi ales un nou comisar șef de la București.

Ivanciuc se lumină ca un soare la auzul acestei vești, pregătindu-se să se ridice cu agilitate în picioare, imediat când își va auzi numele.

– Noua numire nu ar trebui să vă surprindă, deoarece e vorba de cea mai potrivită polițistă care poate rezolva un caz cum nici nu s-ar fi putut închipui. Un mister pentru elucidarea căruia sunteți datori să-i acordați tot sprijinul, tot timpul și toată priceperea voastră. Trebuie să opriți odată această ”epidemie” de inseminări și să-i prindeți pe cei vinovați. Iar în această luptă veți fi conduși de noul comisar, Iuga Delia.

Surpriza a fost foarte mare pentru toți, iar rumoarea din sală și paliditatea de pe chipul lui Ivanciuc perfect explicabile. Fiecare ar fi avut de obiectat, dar chestorul le-a luat-o înainte, arătând că nu-i loc de discuții.

– Știu că e o alegere surprinzătoare, dar nu uitați că-i vorba de o situație extremă. Doamna Iuga are o sarcină avansată și dispune de puțin timp, însă cunoaște cel mai bine cazul și a dat dovadă de ambiția necesară. În plus, vă are pe voi alături, iar eu sper că nu o veți dezamăgi. În funcție de aportul adus în această misiune, veți fi recompensați după ce o veți duce la capăt. Eu vă doresc succes și vă promit că sunt cu ochii pe voi!