Fetița care visa pentru alții (18)

Ceremonialul mesei s-a scurs în aceeași rutină, cu aproximativ același gen de dialog și cam aceleași feluri de mâncare. Nino nu mai avea apetitul și entuziasmul de la început, când încercase cu mare curiozitate fiecare preparat exotic, punând întrebări și minunându-se de răspunsuri. Icrele negre, peștele balon, fructele de mare, limbile de ciocârlie, greierii crocanți, ciocolată cu furnici, ciorba de rechin și celelalte feluri exotice, deveniseră ceva banal și lipsit de gustul inițial, chiar dacă uneori se adăuga ceva nou. Nici subiectele de discuție nu difereau cu mult, cu excepția zilelor în care li se alăturau câte o persoană importantă. Atunci se țeseau planuri mărețe, se rosteau cuvinte mari și se ridicau pahare întru slava zeilor neiertători.

Imagine similară

În acea zi, însă, Montezuma îl abordă altfel pe tânăr, imediat după ce au încetat să se mai atingă de farfurii. Vocea îi era mai gravă, privirea mai aprinsă, gesturile mai ample.

– Am o veste pentru războinicul meu favorit, spuse el atingându-i mâna. Perioada ta de pregătire s-a terminat cu bine, iar acum trebuie să treci la fapte. E vorba de o misiune importantă, încă de la început, pentru că trebuie să lovim în inima inamicilor. Să-i dezbinăm și apoi să-i cucerim, așa cum mi-au cucerit și ei regatul. Întrebarea mea este simplă: pot să am încredere că te vei achita de sarcină? Sau să mă îndoiesc de tine, așa cum mă sfătuiește trimisul zeiței Cuatlicue. El crede că inima e cea care te conduce, nu rațiunea. Spune-mi dacă-i drept.

Pe fața lui Nino se putea citi mirarea și indignarea, privind pe rând spre mentorul său și apoi spre Pablo. Zise fără echivoc:

– Îți sunt dator și am promis că te voi urma în lupta ta dreaptă. Cine mă cunoaște bine, știe că-mi respect întotdeauna cuvântul.

– Asta am vrut să aud, se bucură bărbosul, mângâindu-i tandru mâna ce părea naturală. Vezi, bătrâne sfătuitor, cât de sincer și hotărât este fiul adus de zei?

Individul cu glugă nu schiță niciun gest, dar vocea lui pițigăiată pronunță câteva cuvinte:

– Să nu te încrezi în nimeni, cu atât mai puțin în copii.

Montezuma interveni înaintea tânărului:

– Ooo, dar acesta nu mai e un copil. La vârsta lui, noi eram războinici și luptam să ne apărăm neamul, să facem alte cuceriri mărețe. Acum e momentul cel mai bun să-și arate puterea și credința, iar el recunoaște că-i pregătit. Asta o va dovedi chiar de mâine, când va părăsi castelul.

– De mâine plecăm?, întrebă Nino, cu o bucurie sesizabilă.

– Mâine plecați, tu și Pablo, îl asigură bărbosul, mângâindu-și barba.

– Și Sentimente? Avem nevoie și de el…

– Ai nevoie de Pablo, să-ți dea instrucțiuni pe parcurs. Nu îți trebuie Sentimente și n-ai trebuință de sentimente. Prietenul tău va fi în siguranță aici, iar noi vom fi mai liniștiți dacă nu-ți va fi alături. Am observat că are o influență proastă în ce te privește, dar îl tolerăm de dragul tău. Însă bagă de seamă: dacă mă vei dezamăgi și nu-ți vei îndeplini misiunea, jur pe Zeul Răzbunării că-l voi da leilor să-l sfârtece. Poți să spui că-i un fel de asigurare, în eventualitatea că înțeleptul meu sfătuitor are dreptate.

Nino își retrase mâna de sub atingerea bătrânului, invocând vizibil o aranjare a părului care-l supăra. Doar că mai tare-l deranja vestea despărțirii de Sentimente, o situație pe care sperase să o amâne la nesfârșit.

– Durează mult această misiune?, întrebă el cu strângere de inimă. Și unde trebuie să mergem?

– O să fii plăcut surprins dacă-ți voi spune că mergi în țara ta natală, România!

Tânărul chiar tresări la auzul acestei vești, apoi așteptă cu emoție să audă alte detalii.

– Sunt convins că ai vrea să demonstrezi rataților de acolo cum ai devenit o putere mondială, precum le-ai promis. Niciunul nu te-a crezut, nu te-a ajutat și nu ar fi făcut-o niciodată. Dar ne-am întâlnit și ți-am îndeplinit visul, iar ei vor rămâne muți de admirație și prețuire atunci când vei stârpi cu fulgerul tău un om care pare intangibil. Tu vei fi scânteia care va porni flacăra războiului de izbăvire a neamului nostru sfânt și nedreptățit.

– Care om?, încercă să se lămurească Nino.

– Toate la timpul potrivit, dragul meu, îl asigură Montezuma, atingându-i din nou mâna. Și încă ceva: acolo o să-ți poți revedea prietena despre care vorbea Pablo. Poate o aduci printre noi, să se bucure de confortul unui cămin edenic, unde poate visa frumos și visele să i se îndeplinească. Vezi că mă gândesc mereu la tine? O fată cu un astfel de har este mai potrivită decât un mut care îți umple capul cu prostii.

Bătrânul se ridică cu un zâmbet care-i dezveleau dinții lați și galbeni, îl cuprinse cu ambele mâini de umeri și îl trase cu putere la piept. Nino nu încercă să se opună, dar nici nu răspunse cu aceeași afecțiune. În mintea lui se învălmășeau informațiile primite, se iscau întrebări multiple și se ițeau răspunsuri din cele mai neplăcute. Pentru prima dată se simțea slab, iar acest sentiment aducea cu el o frică pe care nu o mai cunoscuse.