Eunucul: Epilog

Au trecut doi ani și ne aflăm pe terasa unei cafenele din Roma. Două femei superbe își beau cafeaua la o masă, discutând și privind adesea de-a lungul străzii aglomerate. Amândouă erau blonde, cu părul lung, ochi albaștri și îmbrăcate la fel, de ziceai că sunt gemene. Mulți dintre clienții din jurul lor le priveau admirativ, iar cei mai atenți își dădeau seama că așteaptă pe cineva. În cele din urmă, fețele celor două frumuseți s-au destins când de ele s-au apropiat un tânăr și un băiețel.

Bărbatul era brunet și bine bronzat, cu un păr bogat și o mustață demnă de apreciat. Zâmbetul îi era nelipsit de pe chip, în timp ce-l ținea grijuliu de mână pe copilul cu păr bălai, ce nu părea să aibă mai mult de cinci ani. La rândul lui, și acesta era o frumusețe cu ochii verzi și curioși, obrăjori cu gropițe și mânuțe fremătânde, de ziceai că vrea mereu să-și ia zborul. Tânărul o salută întâi pe una dintre femei:

– Ciao, Rita! Scuză-ne de întârziere, dar a trebuit să alegem cu atenție costumașul lui Raul. Salută-le frumos pe doamne, amice!

– Săru-mâna… Pe mine mă cheamă Raul, răspunse băiețelul într-o română destul de corectă, la fel ca și cea a celui care părea să-i fie tată.

– Servus, drăguțule, exclamă Rita în timp ce se aplecă să-l sărute pe obrăjori. Am vrut să vă fac cunoștință cu o prietenă foarte bună. Ea este Julieta.

Cea prezentată cu acest nume părea vrăjită de micuțul blond, de parcă era hipnotizată. A avut nevoie de un cot, pe care l-a primit de la prietena ei, pentru a reveni din visare.

– Eu sunt Roberto, spuse bărbatul în timp ce-i sărută mâna.

Se vedea clar că era impresionat de noua lui cunoștință.

– Piticul ăsta e prietenul meu cel mai bun și unicul meu fecior. Am învățat împreună românește, știind că mama lui a fost româncă și sperând să ajungem odată în țara ei.

După ce și-au ocupat locurile și au comandat cafeaua și sucul, Julieta întrebă timid:

– Ce știți despre ea?

– Din câte am aflat, pe căi neoficiale și din surse nu prea credibile, nu mai este în viață. I-am spus și lui Raul, că noi n-avem secrete, iar el a înțeles. Rita mi-a zis că ați fost prietene bune. De aceea am și venit, dar acum văd că ar mai fi și alte motive, o complimentă subtil Roberto.

Julieta se roși, își plecă pentru o clipă privirea, dar o ridică imediat, ațintind-o galeș asupra copilului.

– Cât de mult seamănă!, rosti ea cu admirație. Da, am fost prieten… prietenă foarte bună cu Iza, până în ultimul moment. Ea mi-a spus de existența băiețelului, care i-a fost luat la naștere. Cum l-ați înfiat? Sunteți căsătorit?

– Nevasta mea a murit anul trecut într-un accident, la câteva luni după ce l-am adus pe Raul de la orfelinat. De atunci suntem doar noi doi și memoria unui suflet care ne-a iubit foarte mult.

– Vă înțeleg perfect. Totuși, copilului i-ar prinde bine o mamă în viață, pentru o educație armonioasă. Nu credeți?

– Să ne spunem pe nume, că suntem cam de aceeași vârstă. E bine, Julieta?

– Desigur…

– Există în viața ta un Romeo, Julieta?, întrebă râzând Roberto.

Julieta tresări, dar apoi zâmbi și ea:

– A existat, dar s-a dus și el. Definitiv.

– Povestește-mi despre mama?, interveni băiețelul prinzând-o pe Julieta de mână.

Femeia îi strânse ușor mânuța și rosti:

– Mama ta a fost cea mai frumoasă femeie din lume, iar tu ești cel mai drăguț băiețel. Mai era și deșteaptă, harnică și avea un suflet minunat.

– Și de ce a murit?, întrebă Raul.

Julieta închise ochii, de parcă ar fi simțit o durere. Rămase astfel până interveni Rita.

– Hai, spune-le adevărul, că sunt căliți și pot suporta.

– Mama ta a fost… a fost răpusă de oameni răi, dragul meu. Oameni foarte răi!

– Se știe cine au fost? Au fost prinși?, se interesă Roberto.

– Nu au fost prinși, dar și-au primit pedeapsa meritată. S-a ocupat cineva de asta.

– Cred că ar trebui să ne povestești mai multe despre ea. Dar nu acum și nu aici. Ai fi atât de drăguță să ne vizitezi acasă? Avem o grădină minunată.

Julieta se roși din nou, ca o fată mare chemată la dans, și se adresă băiețelului:

– Tu ce zici? Vrei să vă vizitez?

– Vreau! Să-mi spui mai multe despre mami.

– O să-ți aduc și un cadou din partea mamei…

– Serios? Îmi plac cadourile! Hai, spune-mi ce e!

– Îți dau doar un indiciu: o să ai nevoie de o cușcă în grădină. Acum trebuie să plecăm, dar ne putem vedea mâine.

Julieta mângâie încă o dată mânuța lui Raul și îi zâmbi cuceritor lui Roberto. Între ei se simțea deja o atracție care ar putea duce cu ușurință la o iubire trainică.

– Uite numărul meu de telefon, îi spuse bărbatul, oferindu-i o carte de vizită. Să ne suni înainte de a veni, pentru a te ghida.

– Mulțumesc, așa am să fac.

– Mă bucur că v-ați înțeles, porumbeilor, zise Rita în timp ce se ridicau. Ne mai vedem și noi, Roberto. Ciao, frumosule!

– Ciao, belisima, și mulțumesc.

Au urmat pupături și chiar îmbrățișări. O despărțire frumoasă, cu promisiuni atrăgătoare. După ce au intrat în furnicarul de oameni, Rita își întrebă prietena:

– Precis ești pregătită pentru prima relație în calitate de femeie?

– Am mari emoții, dar merită orice sacrificiu. Vreau să trăiesc alături de copilul Izei.

– Și de Roberto, râse Rita.

– Și de Roberto, răspunse în același ton Julieta.

– Așadar, Romeo a murit. Trăiască Julieta! Secretul tău e în mâini sigure.

– Mă bazez pe tine, pentru că ai fost și vei fi mereu o prietenă de nădejde.

Mână în mână, cele două frumuseți se strecurau printre oamenii care întorceau instinctiv capul pentru a le admira.

Sfârșit

Un refuz confuz

Etelka era o fată drăguță foc și durdulie precum o pancovă. Nemăritată la 25 de ani, stătea cu mama ei bolnăvicioasă, pe care o îngrijea. Probabil că era mai timidă în relațiile cu bărbații și de aceea nu o prea vedeam în compania vreunui tânăr. Așa mă gândeam eu când am întâlnit-o, într-o amiază de vară, și i-am propus să ieșim la un picnic. Am avut plăcuta surpriză să accepte imediat și ne-am dat întâlnire pe după-amiază. Până atunci aveam timpul necesar să pregătesc un coș cu alimente, din care să nu lipsească o sticlă cu vin roșu.

Apoi am încălecat pe motocicletă și m-am prezentat la poarta frumoasei fete. A ieșit într-o rochie vaporoasă, afișând un zâmbet cald și promițător. Ea a ales locul potrivit, o pajiște înfloritoare și ferită de ochii lumii, umbrită pe alocuri de arbori cu ramuri stufoase. Era plăcut și frumos în jur, iar noi ne simțeam bine împreună, gustând din aperitive și sorbind din vinul incitant. Îmi povestea despre serviciul ei, colegii de muncă și problemele pe care le are cu mama sa. Eu o aprobam în tăcere, în timp ce-i admiram buzele cărnoase, cosițele bălaie și sânii voluptoși. Eram fascinat de ea și mă întrebam dacă atracția e reciprocă. Probabil că da, din moment ce a fost de acord să ieșim împreună, fără să stea pe gânduri.

Mă mai gândeam că, fiind bărbat, trebuia să fac următoarea mișcare, prin care să-i arăt afecțiunea. Așa că, după ce am strâns resturile de mâncare de pe pătură și le-am pus în coș, m-am apropiat și am sărutat-o discret pe buze. A roșit, dar nu m-a respins, ceea ce mi-a dat curajul să continui cu alte sărutări, din ce în ce mai apăsate. Ne-am întins pe pătură și mi-am lăsat o mână să alunece încet spre mijlocul și apoi pe pulpa ei cărnoasă. În timp ce limbile noastre se îmbrățișau însetate, am încercat să-i ridic fustița, însă imediat mi-a plesnit palma, îndepărtând-o. Ne sărutam în continuare și, după un timp, am încercat din nou să ajung la chiloței. De data asta m-a respins și mai hotărât, spunându-mi să încetez. Chiar s-a retras din brațele mele, cu ochii în pământ și roșie toată la față.

Degeaba i-am explicat că-mi place mult de ea, că aș vrea să fim iubiți, în zadar am mai încercat să o mai sărut. Răspunsul ei era mereu un NU hotărât, ferindu-se să mă privească în ochi. Așa a trecut o bună bucată de vreme, timp în care m-am convins că nu mai are rost să insist. Ne-am urcat pe motocicletă și am dus-o acasă, în timp ce mă frământam să înțeleg unde am greșit.

A trecut un an, și ne-am reîntâlnit la o nuntă. După o repriză de dans, am ieșit împreună în curte pentru o plimbare. Era o seară senină, iar becurile puternice scăldau în lumină împrejurimile clădirii. La fel ca mulți alți nuntași, ne-am așezat pe o bancă și am schimbat câteva impresii. Mi se părea și mai frumoasă în rochia roz ce-i scotea în evidență trăsăturile feminine. Am încercat din nou să o cuceresc, invitând-o la o incursiune prin grădina întunecoasă, dar m-a năucit răspunsul ei:

– Ai avut o dată ocazia. De ce n-ai profitat de ea?

– Draga mea Etelka, țin minte foarte bine că m-ai refuzat de câte ori am vrut să mergem mai departe. Mi-ai spus mereu NU.

– Ce prostuț ești! Trebuia să insiști și ai fi reușit. De multe ori, un Nu în gura unei femei înseamnă de fapt un Da. Îl vezi pe fotbalistul ce stă pe banca de vizavi? Ei bine, și lui i-am spus nu, săptămâna trecută, când am fost în livadă la cules de cireșe. Crezi că s-a lăsat? Mi-a astupat gura cu buzele lui, mi-a prins mâinile ca într-un clește și m-a pus pe iarbă. Degeaba l-am mușcat, el tot și-a văzut de treabă și m-a pătruns ca un armăsar. Ăsta da bărbat!

Nu am mai avut cuvinte să-i răspund. Eram rușinat și confuz totodată. Chiar eram atât de nepriceput? Oare nu aveam capacitatea să înțeleg femeile? Se pare că nu.

Picături

Picătura 1: “Este dureros să iubeşti pe cineva şi să nu îţi răspundă prin iubire. Dar ceea ce este şi mai dureros este să iubeşti pe cineva şi să nu găseşti niciodată curajul să-i mărturiseşti acelei persoane ceea ce simţi”.

Picătura 2: “Un lucru trist în viaţă este când întâlneşti pe cineva care înseamnă enorm, totul pentru tine, doar ca să afli în final că nu a fost niciodată destinat să fie. Un lucru trist este când trebuie să îl laşi să plece”.

Picătura 3: “Cel mai bun prieten îţi este acela alături de care poţi sta într-un leagăn, pe o verandă, fără să vorbiţi nimic, iar când plecaţi de acolo să vă simţiţi ca şi cum aţi fi avut cea mai bună conversaţie din viaţa voastră”.

Picătura 4: “Este adevărat că nu realizăm ceea ce am avut decât în momentul în care pierdem acel ceva. La fel de adevărat este însă şi faptul că nu realizăm ceea ce ne lipsea decât în momentul în care soseşte în viaţa noastră”.

Picătura 5: “Îţi ia doar un minut să te îndrăgosteşti de cineva, o oră ca să îţi placă cineva şi o zi ca să iubeşti pe cineva. Îţi ia o viaţă întreagă să uiţi pe cineva,( dar nu-ţi ajunge o viaţă să îl cunoşti cu adevărat, n.m.)”.

Picătura 6: “Nu căuta înfăţişări frumoase, te pot înşela. Nu umbla după bogăţie, chiar şi aceasta poate dispărea. Caută o persoană care te poate face să zâmbeşti, pentru că un singur zâmbet este suficient pentru ca o zi întunecată să devină luminoasă”.

Picătura 7: “Visează ceea ce vrei să visezi, mergi acolo unde vrei să mergi, fii ceea ce vrei să fii. Fiindcă ai doar o singură viaţă şi o singură şansă de a face lucrurile pe care vrei să le faci”.

Picătura 8: “Pune-te întotdeauna în locul celeilalte persoane. Dacă simţi că te doare, probabil că o doare şi pe ea”.

Picătura 9: “Un cuvânt aruncat la întâmplare poate să aprindă focul. Un cuvânt nemilos poate să dărâme o viaţă. Un cuvânt potrivit poate să niveleze stresul. Dar un cuvânt tandru poate să vindece şi să binecuvânteze”.

Picătura 10: “Cei mai fericiţi oameni nu dispun în mod necesar de tot ce este bun. Ei doar fac ceea ce este mai bun din tot ce vine în drumul lor”.

Picătura 11: “Iubirea începe cu un zâmbet, creşte cu un sărut, se termină cu o lacrimă. Când ai fost născut, plângeai şi toţi din jurul tău zâmbeau. Trăieşte-ţi viaţa astfel încât în ultimele clipe să fii tu cel care zâmbeşte, iar cei din jurul tău să fie cei care plâng”.