Banii (XII): Alianța

– Nici prin cap nu mi-a trecut că o să-mi faci ziua atât de frumoasă!, exclamă Liviu după ce ascultă întâmplările povestite de Rodica. Țin minte cum, în adolescență, o țigăncușă pe care am întâlnit-o pe holul unui spital, s-a oferit să-mi ghicească în palmă. Atunci eram sceptic în ceea ce privește astfel de șmecherii pe seama naivilor, dar i-am întins mâna, mai ales că nu-mi cerea niciun ban. După ce mi-a spus că voi trăi mult și cu folos, a mai adăugat că voi salva o viață, după care m-a privit într-un fel ciudat și mi-a împins brusc mâna. Degeaba am întrebat-o ce-a mai văzut, m-a ocolit mereu de departe. Acum mă bucur că una din predicțiile ei s-au adeverit și chiar am salvat o viață. Deși ar putea fi doar o coincidență…

– Coincidență sau destin, cert este că ai făcut-o, iar eu îți voi fi mereu recunoscătoare. E un merit cu care te poți mândri, dar care te și obligă. Cel puțin în tradiția chineză se spune că dacă salvezi viața cuiva, ai datoria să-i porți mereu de grijă. Devii îngerul lui păzitor.

– Staaaai, stai!, interveni bărbatul întinzând mâna ca un polițist ce te oprește în trafic. În primul rând, nu suntem chinezi. Apoi, eu doar am contribuit la salvarea ta, medicii fiind cei care au făcut-o cu adevărat.

– Oricum, fără tine nu ajungeam la acei medici, care au fost plătiți din banii tăi!, insistă femeia.

Liviu făcu o pauză și sorbi ultimele înghițituri din berea ce se încălzise. Simțea apăsarea așteptărilor, accentuată de privirea ingenuă a Verei și vocea atât de persuasivă a Rodicăi. Această încolțire îi dădea un fior aparte și un gust dulce-acrișor, mult mai plăcut decât amarul oferit de bere. Și totuși, nu putea promite ceva ce n-ar fi fost capabil să facă.

– Înțeleg că îmi ceri să-mi las serviciul pe o perioadă nedefinită și să merg cu voi în București, apoi să umblu prin tribunale. Sunt două locuri în care mă simt ca peștele pe uscat, ca o oaie în pădurea cu sălbăticiuni. Și toate astea pentru ce? Doar ca să te răzbuni sau pentru bani?

– E o întrebare capcană? Ai să-mi spui că răzbunarea-i arma prostului, iar iertarea a celor puternici. Dar dacă vreau să se facă dreptate cu ce greșesc? Dacă vreau ca legea să se aplice, fac un lucru rău? Dacă am și eu mândria mea de om, care nu se lasă călcat în picioare de cel în mâinile căruia i-am pus inima, e un păcat? Da, am iubit cu adevărat, Liviu. Tu ai făcut-o vreodată?

Imagini pentru poze cu mâinile îndrăgostiților

Mâna femeii poposi delicat ca un fluture pe cea a bărbatului. Acesta tresări, retrăgându-și-o din instinct, doar pe jumătate. Simțea o căldură plăcută, care îi topea ultimele argumente și toată logica după care se baricadase. La asta se adăuga și parfumul neîndurător ce-i invada nările lacome.

– Da. Cred că da…, nu știu. Îl mai iubești?, rosti el aproape în șoaptă.

Rodica nu răspunse, ci îl privi mai îndeaproape în ochi.

– Ce profesie ai, Liviu?

– Sunt… contabil. La o firmă.

– Ești fericit? Nu te plictisesc atâtea cifre?

– Nu, adică sunt fericit. Am prieteni buni, colegi de treabă…

– Dar nu ai o prietenă. Nu cunoști emoțiile unei iubiri adevărate, a unor înălțări sufletești. Iubirea e cea mai mare aventură, dacă o trăiești cu intensitate. E ca și cum ai urca pe cel mai înalt vârf al unui munte superb, bazându-te doar pe partenerul de lângă tine. Ai încredere totală în el și pășești fără grijă, cu inima deschisă. Trebuie doar să vă dați mâna, să vă sprijiniți când e pasul mai greu. Dar dacă el nu o face la timp, ci dimpotrivă, îți dă un brânci și te aruncă în prăpastie, poți să mori sau să ajungi în scaunul cu rotile. Mai ai puterea să urci piscuri, după această lovitură? Poate te vindeci, dar nu vei risca să-ți iei același partener.

Tăcerea se așternu pentru câteva minute lungi. Vera chiar își șterse ochii cu un șervețel. Rodica reluă:

– Îți promit că nu mă interesează banii, mai am atâția cât să mă descurc până la angajare. Dar știu cel puțin o persoană căreia i-ar prinde foarte bine, iar tu ai fi artizanul unei noi fapte bune. Totul depinde de decizia ta. Dacă ești de acord, mergem împreună la avocat și demonstrăm că biletul câștigător a fost jucat de tine. Ești capabil să faci asta?

– Mda, cred că știu cum…

– Noi avem un martor, care a luat și apoi a dat mai departe banii. Ne-a promis că va coopera, doar să nu-l incriminăm.

– Și… cât crezi că va dura procesul? Îți dai seama că se poate întinde pe luni de zile sau chiar ani. Cam așa merge justiția la noi.

– E adevărat, dar importantă e depoziția ta scrisă, plus o singură prezență la bară. Avem un avocat foarte bun, el mi-a sugerat să te caut, iar amănuntele le vom stabili în fața lui. Ce zici, ești alături de noi, frumosule?

”Frumosul” nu mai avea putere să refuze.