Jurnalul unei zile de joi

Nu prea am obiceiul să scriu jurnale, pentru că zilele mele se aseamănă unele cu altele, deci ar fi ceva plictisitor. Dar azi m-am gândit să fac ceva deosebit, cu riscul de a așterne niște consemnări neinteresante, ba chiar monotone pentru mulți dintre cei care vor avea răbdarea să le parcurgă.

Din primele clipe de după trezire, m-am gândit care ar fi ziua cea mai demnă să o disec în acest mini-jurnal. Evident că nu cea de azi, care de abia a început. În schimb, joia e segmentul din săptămână pe care-l aștept mereu și în care am activitatea cea mai intensă, dacă se poate spune așa. Așadar:

M-am trezit la ora 5.00, iar până pe la 6.00 mi-am făcut de lucru prin baie. Unii comentatori mi-au zis că-i prea mult timp pierdut, doar nu-s femeie să mă aranjez atâta, dar nu am pus la suflet, ci recunosc că dimineața mă mișc mai încet.

În cea de-a doua oră a zilei de joi, iau la cunoștință de mesajele primite pe e-mail și le șterg pe cele de publicitate sau neinteresante. Pe la 7.30 cobor scările și plec să-mi întâlnesc sora, care mă așteaptă în fața casei. Facem cumpărăturile împreună, iar apoi mâncăm micul dejun la mine, plus câte o ceașcă de cafea și un pahar de vorbe. Ieri am avut plăcuta surpriză să primesc vizita unui vechi și bun prieten și coleg de muncă, pe care nu-l văzusem de mult. N-a venit cu mâna goală, ci cu o sticlă de pălincă din caise și piersici, galbenă și aromată. Sub efectul licorii și alături de niște sendvișuri, ne-am întins la povești amuzante, până după miezul zilei. Tare șugubăț, Văsălica ăsta, și mereu cu tolba plină de întâmplări savuroase!

De la 14.00 am rămas singur și, până la 18.00, am navigat printre bloguri, delectându-mă cu postările voastre și comentând atunci când nu mă puteam abține. A urmat cina și știrile TV de seară, cu ajutorul cărora am și adormit.

Cam așa mi-a trecut ziua de ieri, și pot să spun că mie mi-a plăcut. Dacă pe voi v-am plictisit, nu-mi asum nicio vină, că doar v-am avertizat de la început. 🙂