Cum ne vindecăm de egoism

Un defect, o hibă în modul general de comportare – așa este descris, în general, egoismul. ”Defectul” de a vrea, aduna și păstra totul pentru sine, de a pune pe prim-plan propriile dorințe, nevoi, plăceri, de a nu se sinchisi de ceilalți și de a-și organiza viața astfel încât să nu fie deranjat.

”Da, și?” – ar putea replica ”egoistul de profesie”. ”De când este un defect să te iubești pe tine însuți, să cultivi încrederea în respectul pentru sine?”.

Nu este, atâta timp cât vorbim despre autoevaluarea iubitoare de sine și nu despre cea autodistructivă. Pentru că acolo duce, în cele din urmă, egoismul: la tăierea legăturilor cu lumea, mai întâi benevol, apoi prin efectul (provocat) de expulzare.

”Egoismul aspiră la singurătate, pentru a scăpa de dependențe.” (Henri Lacordaire, avocat și preot francez din secolul XIX).

Sigur asta ți-ai dorit? Crede-mă: nu! Fiindcă suntem creați și funcționăm ca ființe sociale, pentru care atingerea plenitudinii este sinonimă cu a împărtăși într-un sistem de dependențe.

DE LA EGOISM LA IUBIREA DE SINE

În primul său stadiu de evoluție, ființa umană era întoarsă exclusiv spre propriile nevoi: să se hrănească și să aibă un adăpost, condiții minime pentru supraviețuire. Aceasta a fost etapa iubirii de sine. Pe măsură ce a dobândit un minimum de siguranță s-a deschis, gradual, către un ”anturaj” din ce în ce mai larg: copiii, mama etc. Etapa iubirii dăruite. Copilul a primit mai întâi suficientă iubire, s-a simțit centrul universului și astfel a învățat să se iubească pe sine. Pentru ca apoi să învețe să și returneze iubirea. În caz contrar, ar fi rămas blocat în stadiul de ”centru al universului”, care știe doar să primească, nu și să dăruiască.

Altfel spus, persoana egoistă care acaparează totul în propriul profit și nu găsește plăcere în a împărtăși, nu se iubește pe sine cu toată ființa. Suferă, de fapt, de contrariul: aviditatea, nevoia de a-i smulge vieții ceea ce ar putea obține și altfel nu sunt semnul prea marii iubiri de sine, ci al dificultății de a crede în sine. Iată cum demolează psihologii una dintre definițiile superficiale ale egoismului, ca ”iubire exagerată pentru propria persoană”.

De fapt, nu această iubire narcisistă, bolnăvicioasă produce egoismul, ci atașamentul mai mult sau mai puțin patologic față de o imagine perimată asupra propriei persoane, aceea a ”copilului minune”, căruia nimic nu trebuie să-i lipsească.

Egoismul se redefinește, prin această prismă, drept lipsă de maturitate. Infantilism. Nu degeaba există comparația ”egoist ca un copil”.

MICA LUME A MARELUI EGOIST

Egoistul trăiește într-un cerc restrâns. Parcă ar fi incapabil să vadă și să audă tot ce nu-l privește personal. Mic copil, Ludovic al XIV-lea, ”regele-soare” proclama: ”Statul sunt eu!”. Egoistul proclamă: ”Lumea sunt eu!”. ”Restul” nu contează. Solitar, prin opțiune proprie sau prin forța împrejurărilor, nu este totuși prea satisfăcut de propria viață. Încă un semn clar că nu se iubește nici măcar pe sine, așa cum se spune sau se crede.

SUNT EGOIST ȘI MĂ TRATEZ

Punctul de pornire, în ”terapia anti-egoism”, constă în a conștientiza această slăbiciune și efectele dezastruoase pe care le are asupra victimei sale. Abia apoi devine posibilă ieșirea din cercul vicios conturat de tipare de gândire de genul: ”Nu te poți aștepta la nimic bun de la ceilalți… să luăm tot ce este de luat… nimic nu are valoare, dacă nu îmi aparține…”

EXERCIȚII DE ELIBERARE

Pentru a se elibera de povara egoismului, psihologii le recomandă tuturor celor care se recunosc în descrierea de mai sus un program intens de gimnastică a minții și a voinței:

Dăruiți. Poate fi vorba despre lucruri mărunte, dar gestul în sine de a dărui vă ajută să vă depășiți condiția și vă motivează. Pentru început, alegeți, pentru a dărui, persoane capabile de recunoștință. Gratitudinea lor vă va face să vă simțiți mai bine în postura generosului, pe când lipsa de reacție a unui beneficiar mai glacial v-ar putea frustra și… tăia cheful de a continua exercițiul mărinimiei.

Practicați sporturi de echipă sau arte marțiale, care asociază concentrarea asupra propriei persoane cu deschiderea spre și contactul cu ceilalți.

Deschideți-vă inima… generos în fața unui psihoterapeut. El vă va ajuta să restaurați sentimentul valorii, cu ambele sale valențe: valoarea personală și valoarea tuturor persoanelor din lumea înconjurătoare.

Aceste câteva psiho-trucuri vă vor ajuta să ieșiți din carapace și să vă întoarceți spre ceilalți, restabilind sistemul de dependențe care face din noi ființe sociale. Atenție însă la entuziasmul care vă poate lua pe val, de îndată ce aveți impresia că v-ați atins țelul!

”Omul nu este niciodată atât de egoist ca în momentele de exaltare, de entuziasm; pentru că atunci i se pare că nu există ceva mai măreț, mai demn de laudă decât propria sa persoană” (Lev Nikolaievici Tolstoi)

Sursa: ”Graiul Maramureșului”

O lume pentru fiecare

Copil fiind, îmi era frică de întuneric și de moarte. Noaptea adormeam cu lumina aprinsă, iar ziua îmi tot căutam pulsul și îmi monitorizam respirația. Probabil că asta mi se trăgea de la faptul că mergeam des la înmormântări cu bunica mea, unde vedeam adesea mortul. Omul plin de viață până mai ieri, astăzi zăcea livid și țeapăn, iar neamurile plângeau de mama focului după el. Unii mureau de tineri, iar asta mă speria și mai tare. Nu voiam să ajung ca ei niciodată, și mă rugam în gând să trăiesc veșnic.

Această temere s-a atenuat în timp, poate și datorită imaginației prin care realizam tot felul de scenarii optimiste, menite să combată dipariția sufletului în neant. Unul dintre ele îl am și acum în minte, fiind destul de plauzibil, atâta vreme cât nu poate fi combătut prin dovezi certe, ca orice altă teorie despre moarte și ce se întâmplă după ea. Conform teoriei mele, fiecare om are o lume a lui, în care nu moare niciodată. În lumea mea, eu sunt nemuritor, oricâți ani aș acumula. În lumea ta, nici tu nu vei muri vreodată. În lumea lui, el va trăi o veșnicie.

Firește că, în lumile celorlalți, vom muri cu toții când ne va veni sorocul. La fel și în lumea mea, o să văd sau o să aud cum vă stingeți pe rând, în timp ce se nasc alți oameni, vremurile se schimbă, iar durata vieții se tot mărește pe măsură ce îmbătrânesc. Fiecare cu lumea lui, în care poate fi un om oarecare, un nenorocit care abia își duce zilele sau lider. Dar NEMURITOR. Așadar, dacă auziți cândva că am plecat dintre cei vii, s-ar putea să se întâmple numai în lumile voastre. În universul meu, eu o să fiu cel care o să vă plângă dispariția, indiferent că voi avea 100 sau 200 de ani.

10 festivaluri celebre

10 festivaluri la care trebuie să ajungi măcar o dată în viață

1. Carnavalul din Rio de Janiero, Brazilia. Practic, este o petrecere non-stop care are loc în fiecare an în Brazilia. Acolo, te poți bucura de costume impresionante, de muzică samba și de păpușile gigantice care se scot în fiecare an în oraș.

2. Oktoberfest din Munchen, Germania. Se ține în ultimele două săptămâni din septembrie până în primul weekend din octombrie. Deși această petrecere are loc în foarte multe țări, trebuie să știi că nimeni nu a ajuns la nivelul germanilor. De altfel, acesta este cel mai mare festival de bere din lume.

3. Holi – festivalul ținut de hindușii din întreaga lume. Cunoscut și sub numele de sărbătoarea culorilor, Holi celebrează sfârșitul iernii și începutul primăverii. Este unul dintre cele mai frumoase festivaluri din lume și are două mari calități: este gratis și este un festival care nu produce niciodată niciun incident major.

4. Carnavalul din Veneția, Italia. Acest carnaval se ține încă din secolul al XIII-lea. Oamenii vin la acest festival și se bucură de ideea de a se masca și de a purta costume care mai de care mai interesante.

5. Tomorrowland – Boom, Belgia. Dacă îți place muzica electronică, atunci trebuie să știi că Tomorrowland este unul dintre cele mai mari festivaluri unde se ascultă astfel de gen muzical. În fiecare an, peste 100.000 de oameni vin în Belgia pentru a participa la el.

6. La Tomatina – Bunol, Spania. În fiecare an, în ultima zi de miercuri din luna august, în Spania, se desfășoară unul dintre cele mai amuzante festivaluri din lume – La Tomatina. Deși nu ține de nicio tradiție specială, oamenii ies în oraș și încep să se bată cu… roșii.

7. Coachella – Indio, California. E unul dintre cele mai importante festivaluri de muzică din lume. De asemenea, la acest festival vin și cele mai mari vedete de la Hollywood.

8. Festivalul oamenilor care fug de tauri (Encierro) – Pamplona, Spania. E unul dintre cele mai periculoase festivaluri. Cu toate acestea, cine n-ar vrea să vadă niște indivizi nebuni care se lasă loviți de tauri înfricoșători?

9. Burning Man – Black Rock City, Nevada. Totul se întâmplă în deșert și nu înseamnă altceva decât petreceri zi și noapte.

10. Glastonbury – Glastonbury, Anglia. Aici, vei avea ocazia să asculți live unele dintre cele mai importante trupe din lume, iar atmosfera este incendiară.

Sursa: ”Graiul Maramureșului”

Doamne,nu uita de ţara mea!

Spuneţi-mi,n-aţi văzut cumva o ţară?

Am fost plecat vreo zece ani pe-afară;

Azi,am venit şi-o caut cu ardoare,

Dar n-o găsesc şi-n suflet rău mă doare.

O caut peste tot,am fost şi-n sate,

Ogoare plâng în buruieni lăsate,

Înspre păduri,potecile uitate,

M-au rătăcit într-un pustiu de cioate.

Acasă poarta nu e zăvorâtă,

Căci mama tot mai iese şi se uită;

Atâta dor i-a mai rămas pe lume,

Feciorii să-i mai strige iar pe nume.

Moşneagul iese-n cale şi-o întreabă:

“Vine?La anul,cred!Acu-i la treabă,

La noi în ţară-i multă sărăcie,

Ştiu ei-că de-or veni,la ce să vie?!”

Spuneţi-mi,n-aţi văzut cumva o ţară

Cântată de poeţi odinioară,

Cu ochi de cer şi plină de verdeaţă?

Am fost şi-am căutat-o şi la piaţă.

Acolo nu era,de bună seamă,

Că prea o înjurau români de mamă;

Harbuzul,pătrunjelul,biata prună,

Erau culese parcă de pe Lună!

Chiar,voi nu aţi văzut pe jos o ţară,

Călcată în picioare şi murdară?

Ce-aveţi cu ea?Nimica nu vă cere,

Eu o declar singura mea avere!

Versuri de George Safir