Pe urmele tatălui (19)

continuare

Erau vești la care Tivi nu se aștepta, prea dramatice pentru a găsi cuvintele potrivite de încurajare, cel puțin în primele momente. Toate scenariile la care se gândise păleau în fața unei mărturisiri atât de intime și neașteptate, la care simți că mintea lui se blochează, lăsând pe seama inimii orice reacție.

– Într-adevăr, treci prin niște încercări foarte grele pentru a le putea suporta singură, își auzi el cuvintele care-i curgeau fără cenzură. Ai nevoie de un umăr pe care să-ți pleci capul, de un suflet cu care să împarți durerea și de mâini tandre care să te mângâie. Aș fi mai mult decât onorat să împarți cu mine din această povară, iar eu îți promit că o să te sprijin cu tot ce pot. Poate că nu ai observat, dar tu ești în inima mea de când ne-am cunoscut, doar că n-am vrut să-ți creez probleme, atâta vreme cât aveai un angajament față de altul.

– Oooo, Tivi…, încercă Delia să întrerupă această declarație stânjenitoare.

– Lasă-mă să termin ce am de spus, după care poți să mă judeci cât de aspru vrei, continuă ferm tânărul, accentuându-și intenția cu încă o strângere de mână. Să nu crezi că m-a sedus frumusețea ta, deși e cea mai evidentă calitate. Am avut răbdarea să trec dincolo de ea și să te cunosc ca om, coleg și prietenă. Oi fi eu tânăr și neexperimentat în relații de acest fel, dar știu să apreciez caracterul unei persoane, mai ales că am avut ceva timp la dispoziție. Astfel, pot spune fără nicio îndoială că ai un suflet bun, o minte limpede și creatoare, precum și o tărie cum nu am văzut la niciun bărbat din secția noastră de poliție. Toate aceste daruri, ca și multe altele cu care mă uimești aproape în fiecare zi, ar putea să se altereze dacă pui la suflet încercările prin care treci acum. Trebuie să rămâi puternică și încrezătoare. Eu țin la tine și o să ți-o arăt de câte ori îmi vei da prilejul. Mă accepți?

Tânăra îl privea iarăși adânc și citea în ochii lui exact ce îi ieșea pe gură. Nici nu-și mai amintea de când nu mai văzuse atâta sinceritate într-o declarație, poate de când tatăl ei o asigura că viitorul îi este propice, iar el o să vegheze mereu să nu se schimbe. Părintele a plecat dintre cei vii, dar asta nu însemna că-și încalcă promisiunea, ci s-ar putea ca să o apere în alt mod, mai greu de perceput. Poate chiar și această prietenie îi e facilitată de el, din lumea de dincolo. Își desprinse ușor mâinile din călduroasa strânsoare și i se adresă mai liniștită lui Tivi.

– Te-am acceptat din primele zile, iar prezența ta mi-a fost mai benefică decât a oricărui coleg. Îmi spui acum că ții la mine de multă vreme, însă nu știu cum să o interpretez. E o declarație de dragoste sau de prietenie?

– E și una și alta, dacă îmi permiți, se roși tânărul coleg. Ți-aș spune că te iubesc, dar sunt doar cuvinte pe care aș vrea să le acopăr întâi prin fapte.

– Îmi pare bine că nu le-ai folosit… încă, zâmbi discret Delia. Iubirea nu vine ca furtuna și nu se dărâmă la primul cutremur. Dragostea la prima vedere e o pasiune care poate fi trecătoare. Ea trebuie construită în timp, cărămidă cu cărămidă, cimentată cu alte sentimente și gânduri comune. Eu am comis greșeala să așez singură acele cărămizi, fără să mă uit dacă partenerul meu face la fel. Nu mai vreau să trăiesc această experiență, iar pentru asta avem nevoie amândoi de răbdare, de încercări prin care să întărim o eventuală relație.

– Nici nu mă gândesc altfel, se bucură Tivi. Avem tot timpul din lume, răbdare nelimitată și sentimente pe care le intuiesc a fi asemănătoare. Mă bazez și pe încrederea ta, iar asta îmi amintește că nu mi-ai dezvăluit ce ți-a spus Marele Mic la ultimele întâlniri.

– Îmi pare rău, rosti Delia cu o expresie devenită din nou tristă. Nu sunt vești bune și n-am vrut să te demoralizez, dar tot am greșit tăcând. Pe scurt, suntem ”șomeri” în ce privește munca pe teren, respectiv vreun caz de rezolvat. După cel cu inseminările, repartizat lui Cosmin, l-am pierdut și pe acela cu furtul mașinii lui nea Matei, dosarul fiind clasat după ce mașina a fost curățată și vândută. La fel s-a întâmplat și după ce cadavrul Piciului a dispărut de la morgă, de parcă ar fi intrat în pământ. Ori suntem amândoi mari ghinioniști, ori chiar nu ne pricepem să rezolvăm misiunile pe care le primim.

– Sau suntem sabotați de fiecare dată, adăugă cu o jumătate de voce Tivi.

Delia îl privi lung pe sub gene, dând de înțeles că e receptivă la observația colegului.

– Și cine crezi că ar avea interesul și puterea să o facă?, îl încercă ea.

– Știu că nea Matei ți-a fost multă vreme alături, dar eu cred că are ceva foarte important de ascuns.

 

inimi - poze cu inimioare - acest