Copilul mării (4): Botezul

Tentația întâlnirilor de la malul mării era tot mai mare pentru ambii copii. Lavi era atrasă de apariția atât de exotică a băiatului cu ochii mov, iar acesta simțea o afecțiune irezistibilă pentru fetiță, prima ființă umană în care avea încredere. Amândoi căutau prilejul să ajungă la locul de întâlnire, ea convingându-și mama că plaja de la Vadu e cea mai frumoasă din lume și acolo se simte nespus de bine, iar el evadând de sub supravegherea lui Paul și a lui Matu. Degeaba era dojenit și avertizat de tutorele lui, nu avea putere să reziste chemării instinctive.

Primele cuvinte le schimbară între ei când s-au văzut a doua oară, tot în acel loc ferit de după stâncă. Predominau întrebările fetei, dar băiatul evita sau nu cunoștea toate răspunsurile. Cea mai grea era „Cum te cheamă?”, peste care sărise până la a treia întâlnire, căutând un răspuns potrivit.

– Pe mine mă cheamă Lavinia, dar mi se spune Lavi. Pe tine cum te cheamă?, a venit din nou întrebarea fetei.

Băiatul lăsă ochii în jos, rușinat.

– Nu știu… Încă nu am un nume.

– Cum așa?! Toată lumea are un nume, chiar și pisica mea. Cum îți spun părinții?

– Mama și tata au murit când eram mic, iar eu nu-mi amintesc cum îmi ziceau. Paul e prietenul meu cel mai bun, dar nici el nu știe cum mă cheamă. Mi-a zis că poate îmi voi aminti cu timpul. Până atunci îmi spune „băiete” sau „micuțule”, că nu mă are decât pe mine.

– Nemaipomenit! Să nu ai nume! Doar voi doi sunteți? Unde locuiți?

Băiatul îi arătă largul mării, iar Lavi nu știu ce să înțeleagă.

– Pe o insulă mică, o lămuri el. Cu ceilalți prieteni. Vrei să-i cunoști?

Fata aprobă încântată și, după ce băiatul dispăru sub apă pentru câteva secunde, în apropierea ei apărură doi pești mari și o focă.

– Nu te teme, că nu-i mușcă decât pe cei care-mi vor răul, o liniști copilul mării.

Frica Laviniei dispăru destul de repede, pe măsură ce se amuza de giumbușlucurile celor trei ființe care făceau cercuri în jurul ei. Foca se apropie cel mai mult, lăsându-se chiar mângâiată.

– Ea e Lala, iar cei doi câini de mare sunt Titu și Sisu.

Imagini pentru poze foca sihastru

– Ce simpatică focă!, se entuziasmă fata. Vezi, chiar și ea are un nume. Trebuie să primești și tu unul! Vrei să te botez eu?

Băiatul păru încântat de idee:

– Se poate așa simplu?

– Sigur că da! Trebuie doar să-ți găsim un nume potrivit, ceva frumos. Ai vreunul în minte?

– Nu m-am gândit. Așteptam să-mi amintesc numele care l-am primit de mic…

– Până atunci pot să treacă ani, iar eu nu știu cum să-ți zic. Ești un copil al mării, dar îți trebuie și un nume… sugestiv. Cum ar fi… Marin? Marinică?

– Da! E frumos Marin, se bucură băiatul. Atâta-i tot? Sunt gata botezat?

– Nu chiar. Hai aproape și lasă-te pe mâna mea.

Băiatul se apropie supus, iar fata îi puse mâna pe cap. Simțea atingerea ei plăcută chiar dacă era prin casca protectoare. Închise ochii și simți o ușoară apăsare care-i sugera să-și scufunde capul. De trei ori a repetat operațiunea, timp în care Lavi recita ceva de genul:

– Doamne, botează-l pe acest copil al mării cu sfântul nume de Marin! Fie ca această alegere să-i poarte noroc, să-l facă mai viteaz, mai bun, mai înțelept! Amin!

În timpul ceremoniei, Lala, Titu și Sisu, își aduseră aportul stropindu-i din belșug pe cei doi protagoniști și înghiontindu-l pe cel botezat.

– Acum e gata. Oricine te întreabă, poți să-i răspunzi că te numești Marin sau Marinică, după cum le place să te cheme. Eu sunt nașa care ți-a ales numele și te-a botezat, ceea ce înseamnă că nu poți avea secrete față de mine, iar eu trebuie să te ajut în orice problemă.

– Nașa Lavi?! Ce bine că mai am o rudă! Trebuie să-i spun și lui Paul, să nu fie îngrijorat. El crede că oamenii sunt răi.

– Sunt și oameni răi, de care trebuie să te ferești. Tati e polițist și îi prinde pe infractori, dar pe tine sunt sigur că te-ar îndrăgi. Chiar ar trebui să te prezint părinților. Vrei să alergăm împreună pe plajă?

Marinică se uită spre țărm și îi dispăru zâmbetul de pe față. Să-și părăsească teritoriul în care se simțea în siguranță și să se avânte în necunoscut, i se părea prea mult. Acolo erau oameni mulți și mari, iar el era mic și nu o cunoștea decât pe Lavi. Cum ar fi primit un copil care trăiește în mijlocul mării, cu aspect deosebit, cu obiceiuri complet diferite, cu stângăcii care l-ar fi dat de gol? Poate că părinții fetei l-ar fi tolerat, dar ceilalți? Prietenii din apă nu l-ar fi putut urma și s-ar fi dus imediat la Paul să-l avertizeze. Sigur nu era pregătit încă pentru acest pas, mai avea nevoie de timp.

– Nu pot acum. Nu am nimic pe mine, așa cum văd că au ceilalți de pe plajă. Poate data viitoare.

Advertisements