Autobuzul (6)

Curtea școlii începea să se golească de copii, de adulți, de flori și de culoare. Unii plecau cu zâmbete pe chip, alții cu ochii înlăcrimați sau încercând să-și ascundă slăbiciunile de om sentimental. Deschiderea anului școlar fusese parcă mai intensă și mai emoționantă ca niciodată, deși nu a durat decât trei ore, timp în care fiecare elev și-a vizitat clasa și a schimbat câteva cuvinte cu cel care-i va fi dascăl. Prichindeii din clasa întâi au fost vedetele sărbătorii, alături de părinții lor și noua învățătoare. De fapt nu era nouă, dacă ne raportăm la vârsta ei și la anii deceniile de experiență în această școală, înainte de pensionare. Probabil că de aceea a fost primită cu atâta căldură de mamele care-i încredințau copiii, felicitată pentru revenire și blagoslovită cu urări de sănătate și putere de muncă. Printre acestea era și Nadia Fage, fostă elevă a doamnei Pricop, cu care devenise prietenă de-a lungul anilor.

– Să tot fie vreo patru ani de când nu ai mai predat, îi spuse tânăra mamă, în timp ce micuța ei Luminița inspecta curioasă curtea școlii și mesele încărcate cu flori.

– Iar ți-ai făcut corect temele, draga mea. Exact patru ani sunt de când am plecat în Rona de Sus să am grijă de mama și de pământul lăsat de izbeliște. Dar mămuca s-a stins anul acesta, iar averea a devenit motiv de judecată prin tribunale. Ăsta a fost motivul pentru care am acceptat să revin, dar și rugămintea directoarei, care-mi spunea că nu găsește un învățător pentru clasa întâi.

– Îmi pare rău pentru pierderea suferită, dar mă bucur că ești iar printre noi și o să-mi educi fata, așa cum ai făcut și cu mine. Și mă mir cum ai putut să trăiești departe de lumea trepidantă, izolată într-un sat de munte. Eu am fost plecată cu soțul în Austria, pentru doi ani, dar tot cu gândul la locul acesta adormeam și mă trezeam în fiecare zi. Am revenit de curând, în special pentru ca Luminița să învețe la o școală românească.

– Uite că nu am știut, se miră învățătoarea. Înseamnă că nici tu nu ai fost aici când s-au întâlnit yoghinii lui Bivolaru.

– Habar nu am, răspunse Nadia și mai mirată.

– Ce păcat că am ratat amândouă această spirală, zise cu dezamăgire doamna Pricop. Se zice că un discipol al lui Gregorian Bivolaru a promis că-l va aduce pe maestru în țară, pentru a medita cu adepții și a se încărca de energie cosmică. Pe tânăr îl chema Dani… și nu mai știu cum, dar avea un autobuz personal cu care străbătea tot continentul. În ziua mult așteptată, pe terenul ales erau strânși foarte mulți adepți din localitățile apropiate, dar și din zone mai îndepărtate. Ar fi venit cu zecile de mii, însă nu s-a făcut publicitate, de frica autorităților care voiau să pună mâna pe mentor. Astfel că vestea a circulat din gură în gură și în mare taină. Autobuzul a sosit înainte de înserare și a fost înconjurat imediat de cercuri concentrice din oameni. Cu toții îi simțeau prezența, chiar dacă el întârzia să-și facă apariția; poate se ruga sau se pregătea sufletește să dea ochii cu cei care-l divinizau. Luminile difuze din interiorul autovehiculului lăsau să se întrevadă cel puțin două umbre care se mișcau într-un anume ritm, în timp ce întunericul se lăsa tot mai complet peste grupul de oameni. Apoi s-a produs minunea: un grup de stele s-a desprins din bolta cerească și a coborât deasupra autobuzului, formând o coroană care se rotea lent, lansând praf sclipitor peste întreaga adunare. Atunci au fost siguri că Guru e într-adevăr în autobuz, iar spiritul lor a ajuns la un nivel superior, nemaiîntâlnit până la această ședință… Chiar n-ai auzit nimic despre acest fenomen unic?

 

– Nu, dar nici nu prea am avut timp încă, recunoscu spășită tânăra. În schimb, știu unde se află autobuzul lui Dani.

– Excelent!, se bucură bătrâna învățătoare. Poate mergem să-l vedem împreună.

– Nu cred că-i o idee bună. E „parcat” în grădina unui bătrân ciudat și deloc bucuros de oaspeți. S-a mutat de curând printre noi, fumează ca un turc dintr-o pipă și nu umblă pe la biserică. E ceva dubios cu omul ăsta. Dar ce s-a întâmplat, până la urmă? L-au văzut pe Bivolaru?

– Poate că ar fi ieșit la vedere, dar au apărut mașinile de poliție cu sirene și somații prin portavoce. Coroana din stele a dispărut, oamenii au început să se agite, focuri de avertisment au fost trase în aer și s-a iscat o confuzie despre care mulți credeau că-i sfârșitul lumii. Picătura care a umplut paharul a fost când s-au implicat și localnicii, porniți împotriva necredincioșilor care invocau puteri misterioase și păgâne, după părerea lor. Astfel s-a iscat o încăierare generală, cu bâte, cuțite, pumni și focuri de armă necontrolate. A fost nevoie de câteva dube de mascați pentru a dispersa mulțimea și a-i aresta pe scandalagii. Ciudat este că în autobuz nu s-a găsit nicio persoană.

– Ca să vezi ce se poate întâmpla în lipsa noastră!, gândi cu voce tare Nadia.

P.S. – Fragment dezvoltat după o idee propusă de Zaraza.