Cu horoscopul la analiză

– Măi Costică, lămurește-mă și pe mine cum stă treaba cu horoscopul ăsta.

– Dar ce nu înțelegi, Milule?

– Așa-i că amândoi suntem „berbeci”? Așa-i! Așa-i că amândoi suntem săraci? Așa-i! Atunci cum mama mă-sii spui că ție ți se împlinesc mereu previziunile, iar mie niciodată?! Păi, după cum se anunță aproape zi de zi, ar trebui să câștigi mulți bani, să ai cel puțin o iubită fidelă și mai mulți prieteni cu care să te distrezi și să călătorești. Nu să stai doar în preajma mea și să faci ochi dulci fiecărei dudui, care nici nu te bagă în seamă.

– Greșești, amice!, se revoltă Costică. Nu mă pot plânge de iubire și nici de bani, te asigur. Tocmai pentru că-s născut într-o zodie norocoasă și știu cum să profit de asta, chiar dacă oamenii ca tine nu observă. Știi care-i baiul cu tine? Ești neîncrezător și neatent la detalii, de aceea nu-ți ies prezicerile. În schimb, eu nu ies din casă până nu citesc horoscopul și mă pregătesc sufletește pentru a-l întâmpina cum se cuvine.

– Și cum te pregătești? Îți calci cămașa și îți pui costumul potrivit?

– Nu-i loc de bășcălie, că d-aia nu ai tu parte de împliniri. Mă pregătesc sufletește, măi Milule, iar asta e condiția principală pentru a întâmpina norocul.

Imagini pentru poze cu horoscop

– Și unde sunt acele împliniri?, că eu nu le văd. Uite, de exemplu, ziarul de ieri. Spune că berbecul va primi niște bani de la locul de muncă, va reîntâlni o veche iubire cu care va reînnoda relația și, pe deasupra, veți face planuri de căsătorie. Ce ți-a ieșit din toate balivernele astea?

– Tot, ca de obicei…

– Serios?! Ai primit bani de la un loc de muncă pe care nu-l ai? Ai o iubită cu care te însori, iar eu nu știu nimic? Cum așa?

– Vezi dacă nu te pricepi, Milule? Stai că-ți explic pe înțelesul tău.

– Chiar te rog!

– Ieri, după ce-am plecat de-aici, am fost la terasa restaurantului Trei Pini și am băut o halbă de bere. Știi cine lucrează acolo? Băiatul lui Gal, vecinul nostru care s-a mutat de mult în Baia Mare. S-a bucurat să mă vadă și mi-a dat două beri din partea casei. Berile nu-s pe nasturi, deci e ca și cum aș fi primit bani. Iar localul acela poate fi considerat ca loc de muncă, doar am ajutat de câteva ori la descărcatul unor lăzi.

– Hai că-i trasă de păr, râse bine Milu. Înseamnă că ai multe locuri de muncă.

– Poți să-mi condamni concepția?

– Bine, bine, îl zori prietenul curios. Dar cu relația reînnodată cum rămâne?

– Aseară, m-a vizitat vecina, Eva. Știi tu ce fată frumoasă era în tinerețe și cât am ținut la ea. A venit să mă invite la nunta fiicei sale, ocazie cu care am stat puțin de vorbă, interesându-mă cum îi place să lucreze în Italia și cum se mai înțelege cu bărbatu.

Costică tăcu, lăsându-și interlocutorul nedumerit. Acesta reacționă nerăbdător:

– Așa, șiii… ?

– Și ce? Am reînnodat relația cu ea și am vorbit despre căsătoria fetei. Nu-i clar că iar s-au împlinit prezicerile?

– Măi, tu îți bați joc de mine sau ești… idiot?, rosti Milu exasperat. Ce-are măritișul fetei lui Eva cu horoscopul tău?

– Are, Milule, are, că toate se leagă între ele. Doar că tu ești ca Toma Necredinciosu’ și nu vrei să vezi. Pe când „idiotul” de mine vede dincolo de aparențe. De aia-s eu fericit, iar tu te plângi mereu de soartă.

– Prefer să fiu realist și nu un visător care trăiește cu iluzia unui loc de muncă la restaurantul în care bea sau să planific nunțile vecinilor. Eu am un loc de muncă adevărat și copiii mei, la care să le fac nunta când va veni vremea.

– Vezi? De aceea nu-ți iese niciodată horoscopul!

Cocostârcii, măgărușul și dulăul

Milu și Costică sunt prieteni de când erau tineri. Nu și-au permis sau nu le-a prea plăcut cartea, de aceea au început cu munca necalificată, de constructori zilieri. Aveau nevoie de bani, provenind amândoi din familii sărace. Își amintesc și acum când au lucrat, într-o vară din anii ’80, la Pârvu, un venetic ce-și găsise nevastă în localitatea lor, pe Rozalia lui Fage, fată harnică și bună bucătăreasă, dar tot sărăcuță și fără zestre. Acu’ aveau nevoie de casă, că nu era să se înghesuie cu părinții și frații ei mai mici. Bătrânii le-au dat voie să o ridice alături, pe o bucată de pământ folosit până atunci ca grădină, doar mână de lucru și materiale să-și găsească.

Așa au auzit cei doi prieteni de oportunitatea unui câștig decent, tocmai când aveau mai mare nevoie. Cinci zidari a găsit Pârvu în total, iar cu el erau șase, destui cât să ridice o casă frumușică înainte de venirea iernii. Plata nu era mare, dar ceea ce i-a atras mai mult era mâncarea bună și consistentă cu care-i servea Rozalia la amiază și la cină, udată bine cu țuică și vin. Într-o vreme în care carnea era ceva extrem de rar în magazin, iar țăranii nu se îndurau să-și sacrifice animalele decât la sărbători, gazda lor le punea mereu pe masă carne proaspătă de vânat, cu tocăniță de cartofi, iahnie de fasole, mămăliguță, pireu de cartofi sau pilaf. Adevărate delicii culinare pe care le așteptai cu poftă și apoi te lingeai pe degete. Se vedea că Pârvu e vânător iscusit și norocos pe deasupra. Păcat că el și nevasta erau vegetarieni și nu puteau să stea cu ei la masă, dar măcar cinsteau câte un pahar înainte.

Alături de viitoarea locuință, era un stâlp ce avea în vârf un cuib de cocostârci, pregătiți să-și sporească familia. La ei se uita adesea Milu, când se oprea să savureze câte o țigară. Mai admira și măgărușul blând, care parcă aștepta să fie mângâiat de fiecare muncitor. Doar dulăul cel mare nu răbda pe nimeni prin preajmă, însă au fost asigurați că lanțul e trainic și nu are cum să scape, oricât ar lătra și s-ar zbate.

Munca mergea cu spor, iar pereții se ridicau văzând cu ochii. Cu toții erau bine dispuși, doar pe Milu îl rodea ceva de la o vreme. Costică, fiind mai mult în apropierea lui, a observat schimbarea și și-a arătat nedumerirea:

– Măi, Milule, ești bolnav sau te-ai plictisit de lucru? Nu te văd în apele tale.

Prietenul oftă și își șterse transpirația de pe frunte. Apoi, după ce chibzui câteva momente, socoti că e mai bine să-și descarce năduful.

– Costică, eu cred că se întâmplă ceva necurat pe-aici…

– Necurat? Cum așa?

– Așa-i că mâncăm mereu carne de vânat la prânz și la cină?

– Așa-i… Da’ ce-i rău în asta? N-am mâncat așa bine în viața mea.

– Păi… când merge la vânătoare Pârvu ăsta, că-i toată ziua cu noi?

– Eu știu? Poate noaptea… sau duminica. Ce-mi pasă?

– Ba să-ți pese, că niciun vânător nu vânează atâta de unul singur, decât dacă-i braconier.

– Las’ să fie, ce te doare pe tine?

– Mă tem că nu-i nici asta.

– Da’ ce mai poate fi?, se irită prietenul.

– Tu n-ai văzut că, de vreo două săptămâni, lipsesc amândoi cocostârcii de pe stâlp?

Costică ridică privirea spre cuib și văzu cuibul gol.

– Mda, poate au găsit un loc mai bun.

– Hai mă, nu fi prost! Ce-am mâncat noi pe vremea aia, câteva zile? Îți spun eu: carne de pasăre.

Omul din fața scoase un strigăt de mirare și își făcu cruce.

– Nu pot să cred ce-mi spui! Dacă te-ai săturat de carne, nu trebuie să-mi faci grețuri și mie.

– Tu m-ai întrebat ce am pe suflet. Acu’ taci și ascultă! L-am văzut la vremea aia pe dulău cum rodea un picior lung de pasăre, exact ca de cocostârc. Atunci n-am făcut legătura, dar astăzi, când ne-a servit carne de „cerb”, mi-am amintit că nu l-am mai văzut pe măgăruș.

Imagini pentru poze cu magarusi

– Vrei să spui că am mâncat carne de măgar!?, se răsti Costică, atât de tare încât se uitară amândoi în jur, de frică să nu fi auzit cineva.

– Mă tem că da, șopti Milu plecând capul.

– Hmmm, dar a fost bună la gust, mormăi Costică.

– Știu, nu e otrăvitoare, că au mai mâncat și alții. Dar eu mă atașasem de micuțul animal!

– Și acum, ce vrei să facem? Dacă nu-ți place, adă-ți mâncare de-acasă sau mănâncă doar legume, cum fac și… Aoleu, d-aia nu mănâncă ăștia carne!, se dumiri Costică, lovindu-se cu palma peste frunte.

– Păi vezi?

În zilele care au urmat, Milu a trecut pe hrană vegetală, dar Costică a continuat să se înfrupte cu mâncărurile delicioase. Până într-o zi, când Rozalia le-a pus în față ostropel pe carne de căprioară. Pofticios nevoie mare, Costică își frecă mâinile la gândul gustului pe care-l va simți, doar că Milu îl trase de mânecă și îi șopti la ureche:

– Vezi că a dispărut și dulăul de pe lanț!

Divergențe și confuzii

Costică era parcă în al nouălea cer, în acea dimineață. E drept că voia bună îl caracteriza, dar parcă de data asta îi strălucea chipul ca unui tânăr îndrăgostit, deși era trecut de a doua tinerețe, iar de iubirea cea mare încă nu avusese parte. Motivul fericirii trebuia să-l împartă cu prietenul Milu, pe care-l vizită în chioșcul de ziare și reviste, unde era angajat.

– Ghici ce?, îl întrebă el pe amic, înghesuindu-se în pe un taburet care era destinat tocmai unor astfel de vizite.

Milu era ceva mai tânăr, om căsătorit, cu cinci copiii și… mai multă minte. După ce scăpă de doi cumpărători, își permise să-și dea capul mai înapoi, ca să-l citească mai bine pe cel de lângă el.

– Ce, ce?, păru el confuz.

– De ce crezi că-s fericit?

– Eu știu?… Ai băut de dimineață bună?

– Hai, fii serios! E ceva mai mult, ceva permanent…

– Ți-ai făcut permanent?! Parcă aveai părul creț dinainte…

– Nuuu, măăăă… De fapt n-ai cum să ghicești, că-i prea mare bomba: mi-am luat mașină!

– Ei, aș! Când?

– Ieri am primit oferta, ieri am testat-o, și ieri am făcut actele! Totul a mers ca pe roate! De-aia nu m-ai văzut pe-aici.

Milu făcu ochi mari, dar nu răspunse până nu primi banii pe o revistă.

– Dar de unde ai avut bani?, că doar ești pensionar pe caz de boală.

– Tocmai că n-a costat mult! De aceea m-am grăbit, să nu scap ocazia. Doar două mii de lei, exact cât aveam.

– Ahaaa, deci ai luat o vechitură!

– Așa ar zice cei neavizați. De fapt e un Audi splendid, care atrage gagicile ca un aspirator.

– Și câți ani are? Câți kilometri la bord?

– Păi… nu știu precis, dar asta-i mai puțin important! Să vezi cum zâmbeau fetele la noi când stăteam la semafoare, când luam curbele pe lângă trotuare sau când claxonam în trafic. Omule, cu mașina asta am intrat din nou pe piața matrimonială, mă simt iar tânăr și încrezător. Mă înțelegi?

– Hmmm, așa o fi. Trebuie să văd și eu minunea.

– Așa te vreau, Milule! Aștept să-ți termini treaba și pornim într-o aventură. Încă mi-e valabil permisul de conducere. Mă duc după bijuterie și te aștept cu ea vizavi, pe la patru.

Milu era curios, iar după ce a închis chioșcul și-a aruncat privirile în parcarea de alături. Într-adevăr, un Audi vechi și cam ruginit făcea contrast cu mașinile sclipitoare din jur. La volan, zâmbea cu infatuare Costică.

– Asta-i „bijuteria”?!!, îl întrebă sarcastic Milu. Nu vezi cât de jalnic arată?

– Ha, ha, ha! Râzi tu, râzi, dar nu te pricepi la inimile femeilor. Mașina asta inspiră iubire prin fiecare pată de rugină, mai ales că are culoarea potrivită. Sunetul motorului ticăie ca o inimă pasională, iar claxonul e vocea care parcă strigă „Te iubesc!” Urcă și-o să te convingi.

Imagini pentru poze cu audi vechi

Portiera se deschise cu un scârțâit, care o fi însemnând încă o dovadă de adorație în limbajul necunoscut al mașinii. După câteva încercări, porni și motorul, obosit și cu simptome de cancer. Cel puțin ăsta era diagnosticul gândit de Milu, dar ce știa el? Costică ieși cu grijă dintre celelalte autoturisme și prinse mai mult curaj pe șosea.

– Acu’ să vezi!, își atenționă plin de sine prietenul.

Încetini la o curbă și claxonă zâmbitor o fată tânără, ce aștepta să traverseze. În mod cu totul ciudat, fata întoarse capul în partea opusă.

– Asta-i o fițoasă, își explică el eșecul.

Urmă o altă abordare, cu mașina rulând aproape de o frumoasă ce mergea pe trotuarul de alături.

– Domnișoara vine la plimbare cu noi?, întrebă candid șoferul cel mândru.

– Ia mai plimbă ursul!, veni răspunsul promt al celei vizate.

– Că bine zice, măi Costică, îl sfătui iritat Milu. Lasă-le în pace și vezi-ți de drum. Poate mă recunoaște vreuna și îi spune nevesti-mii, că nu mai am liniște acasă.

– Cum să le las, măi frate? Păi de ce crezi că mi-am luat mașină? Poate așa îmi găsesc și eu perechea, că altfel nu se uită fetele la bărbați. Trebuie să aibă ceva în dotare.

– Da, dar nu o mașină ca asta. Poate un Ferrari sau Lamborghini…

– Lasă că am văzut ieri cu ochii mei. Ia să vezi cum o dau gata pe asta.

„Asta” era o doamnă stilată, cam de vârsta „vânătorului”. Acesta își scoase capul pe geam și lansă întrebarea standard:

– Singurică, singurică?

Femeia îl examină întâi pe el, apoi autoturismul, după care îl privi iar încruntată și ridică mâna, arătându-i ferm degetul din mijloc.

– Cred că orașul ăsta-i de vină. Într-un oraș mare, fetele-s mult mai abordabile, concluzionă Costică.

– Dar ia spune-mi, cine a condus ieri?

– Cum cine? Fostul proprietar, voia să-și ia adio de la mașină printr-o ultimă cursă.

– Și cum arată acel proprietar?

– Aaaa, păi era un tânăr cu mustață și un păr ce-i curgea pe umeri. Avea niște ochelari de soare, d-ăia de firmă, și un tatuaj mare pe mâna… Doar nu crezi că?…

– Poți să fii sigur! Păcat de cele două mii de lei. Gândește-te la câte buchete de flori puteai oferi, și tot primeai măcar un zâmbet. Dar așa…

Costică a picat din al nouălea cer, dar nu-i omul care să se lovească prea rău. S-a consolat cu jumătate prețul, recuperat prin vânzarea vechiturii.

O nuntă cu două mirese

Rică are o problemă și cred că, de data asta, eu sunt cel care i-a provocat-o. S-a întâmplat într-o duminică dimineață, când i-am arătat o locație foarte potrivită pentru o nuntă de prima clasă, având în vedere că Milu, feciorul lui mult iubit, era îndrăgostit și aștepta cu nerăbdare să se însoare. Este vorba de hotelul de patru stele Golden Tulipe Times, situat în centrul Bucureștiului, pe Bd. Decebal, și având un restaurant cu o bucătărie de excepție.

Milu a fost entuziasmat când a văzut imaginile, deși tatăl lui era de părere că-i prea departe de Maramureș. Am ținut partea băiatului și i-am explicat prietenului meu că putem merge cu avionul, încă o experiență de care tinerii ar fi fost încântați. Până la urmă l-am convins și feciorul a plecat fericit să-și anunțe iubita. Doar că lucrurile au luat o întorsătură neașteptată.

Băiatul era îndrăgostit de două fete în același timp. Alina nu-l băgase până atunci în seamă, dar când a văzut la ce hotel avea să se desfășoare nunta, s-a răzgândit brusc și și-a anunțat intenția de a-i fi mireasă. Doar că Milu o anunțase deja pe Crina și îi era rușine să-i spună că renunță la ea. Astfel că l-a rugat pe tatăl său să aleagă mireasa care-i place, că el nu se putea decide. Iar Rică a ales-o pe Crina.

După rezervarea locurilor și pregătirile necesare, a sosit ziua nunții, și toți invitații ne-am îmbarcat în avion, pe aeroportul din Baia Mare. Călătoria a fost scurtă, dar superbă, iar sosirea la hotel plină de surprize plăcute. Fiecare și-a luat camera în primire, fiind încântați că aveau Internet wireless, aer condiționat, cablu TV și chiar minibar. La rândul meu, am fost impresionat de existența unui centru de conferințe și banqueting, dar și de dotările moderne. Personalul era foarte amabil cu grupul nostru și chiar mă întrebam dacă nu cumva datorită faptului că suntem din celălalt capăt al țării. Apoi am aflat că toți oaspeții erau la fel de bine tratați.

Surpriza și problema, despre care vorbeam la început, s-a produs în restaurantul Good Old Times, când și-au făcut apariția două mirese, în loc de una. „Nerodul de Milu” – după cum i-a spus taică-său – nu avusese curajul să renunțe la Alina, care venise cu părinții ei și mașina familiei. Vă dați seama în ce situația a fost pus prietenul meu văzând două mirese plângând dezamăgite iar aparținătorii lor cerând explicații. Noroc că ne-a ajutat personalul restaurantului, oferind spațiu separat pentru fiecare mireasă. Mirele urma să se decidă a doua zi pe care dintre ele o va duce în fața altarului, că și astea le-a făcut pe dos „nerodul”.

Dar chiar și așa, distracția a fost peste așteptări, iar fiecare dintre noi va ține minte că a luat parte la o nuntă cum nici n-a visat. Crina a fost fericită că l-a câștigat pe mire, dar nici Alina nu a regretat această neînțelegere, și asta numai fiindcă nunta a avut loc într-o locație ideală.

Acest articol participă la competiția SuperBlog 2015