Fetița care visa pentru alții (14)

Timpul a început să se scurgă tot mai dureros pentru doamna Popan. Deși se spune despre el că poate să vindece și cele mai adânci răni, pentru ea era un călău ce o chinuia zilnic, amplificându-i cinic durerea și adăugând noi motive de a vărsa lacrimi ce nu voiau să sece. S-au scurs așa săptămâni, luni și apoi ani, în care biata mamă s-a zbătut ca o nebună să-și regăsească fata dispărută, să audă din gura ei că e bine, să o mângâie cu mâinile ei pe căpșorul mic, să o vadă cu ochii ei că respiră plină de viață. Însă primea doar mesaje reci, parcă scrise la comandă, în care Lena o asigura că e bine, să aibă răbdare că se vor întâlni curând și atunci o să-i povestească mai multe. Acel „curând” se prelungea extrem de mult, făcând-o pe femeie să-și piardă răbdarea și să caute soluții mai rezonabile.

Baba Anița era un umăr pe care putea să se plângă și cu care făcea planuri din cele mai îndrăznețe pentru a-și împlini marea dorință. Împreună cu ea a încercat, în mai multe rânduri, să-l contacteze pe profesorul Bogdan, doar că acesta părăsise țara împreună cu cei doi băieți rămași în grija lui. De fapt, îi dăduse de înțeles că așa va face, imediat după ce fetele fuseseră ridicate și duse la o adresă necunoscută. Doamna Popan a apelat apoi la medicul Oșan, cel pe care-l socotea direct răspunzător pentru această nenorocire, prin recomandarea ce a dus la internarea copilei și apoi la publicitatea nefastă care a atras atenția politicienilor. Oșan se arătă spășit și înțelegător, drept pentru care îi oferi tot sprijinul de care era în stare. De două ori au fost împreună în București, iar în cea de-a doua vizită au obținut o audiență la Ministrul Educației, o persoană care părea pe dinafara subiectului și care le cita instrucțiuni și regulamente la fel de glaciale ca mesajele Lenei.

Pe scurt, fetița ei era bine și fericită, alături de prietena ei, Poligraf, fiind educate amândouă într-o locație secretă, ferite de influențele negative ce ar putea veni din partea dușmanilor poporului. Doamna Popan era felicitată că Lena își poate aduce astfel aportul la Siguranța Națională, dar nu i se poate permite să ia legătura cu ea, tocmai pentru a proteja anumite secrete ce s-ar putea scurge, cu sau fără voia ei. Rămâne să comunice prin mesaje electronice sau scrisori, cel puțin o perioadă de timp. Oricum, din dosarul femeii reieșea că nu-și putea permite să-i acorde atenția necesară unei copile cu nevoi speciale, fiind singură și ocupată cu un serviciu solicitant. Această întrevedere a bulversat-o și mai mult pe femeie, cu greu reușind doctorul Oșan să o liniștească, în drumul de întoarcere spre casă.

Poate din milă sau din încercarea de a-și răscumpăra vina, Oșan a continuat să o viziteze pe Violeta Popan, să rămână la discuții până târziu în noapte, în fața unui pahar de vin, după câte o cină în doi. Nu era nimic nepotrivit în asta, doar și el rămăsese singur de curând, iar acasă îl așteptau amintiri neplăcute. Puțin câte puțin, cei doi văduvi au simțit că au mai multe în comun, iar dorul pentru Lena era liantul cel mai puternic pentru sufletele lor. La care se adăuga un motiv cât se poate de pragmatic: căsătoria dintre ei ar fi eliminat orice motiv al statului de a o mai reține pe copilă, din moment ce primea o familie completă, cu tot ce e nevoie pentru o educație optimă.

Imagini pentru imagini cu schimb de inele

Uniunea dintre Popan Violeta și Oșan Ion s-a făcut într-un cadru restrâns, dar asta nu știrbea deloc din emoțiile și tandrețea specifică unei iubiri înțelepte, în care sentimentele erau dozate cu grijă, să nu ardă prea puternic și să rămână vreodată fără combustibil. De acum aveau aceleași priorități, iar cea mai mare dintre ele era lupta pentru recâștigarea Lenei. Dorința femeii de a-și păstra și numele soțului pierdut a fost acceptată cu înțelegere de noul soț, astfel că de acum o vom putea utiliza și noi oricare dintre cele trei nume ale ei. Nelu și Violeta au mai încercat să contacteze personaje sus-puse din Capitală, dar se izbeau de același refuz. Într-un gest disperat s-au adresat presei, printr-o campanie hotărâtă și nemiloasă. Replicile n-au întârziat să apară, sub forma unor mesaje anonime, în care erau amenințați cu moartea sau cu imposibilitatea de a-și mai vedea vreodată fiica. Câteva incidente ulterioare au dovedit apoi că erau luați cu adevărat în vizor.

Dar nimic nu putea să sperie o mamă, atunci când își dorea cu ardoare să-și recâștige copilul. Zi de zi, seară de seară, mintea ei țesea planuri noi, din care alegeau împreună pe cele mai puțin fanteziste. Uneori se împotmoleau sau se contraziceau, dar aveau răbdarea să le întoarcă pe toate fețele și să culeagă ceva folositor, ceva care să le perpetueze speranța. Norocul își are rolul lui, oricât de mult te-ai baza pe ambiție și inspirație. De data asta a venit sub forma unui telefon din partea profesorului Bogdan, care îi invita la o adresă din Austria. Erau sfătuiți să fie discreți și atenți în a scăpa de urmăritorii care, în mod sigur, sunt mereu cu ochii pe ei. Speranțele celor doi au prins din nou aripi puternice.