Oamenii inteligenți: dezordonați, adorm târziu și înjură mult

Dacă întreaga copilărie ți s-a reproșat că ești o persoană dezordonată și întotdeauna te-ai confruntat cu părinții pentru că te trimiteau prea devreme la culcare, trebuie să știi că tu erai problema în toată povestea asta. Experții au ajuns la concluzia că astfel de persoane sunt foarte inteligente.

Imagine similară

Persoanele inteligente adorm foarte târziu

Experții au studiat oamenii cu talente impresionante, ajungând la concluzia că cei care stau până noaptea târziu au un nivel ridicat de inteligență. Din această categorie fac parte Charles Darwin, Winston Churchil și Elvis Presley.

Dezordinea și inteligența merg mână în mână

Cercetătorii de la Universitatea din Minnesota au concluzionat că haosul din biroul unor persoane indică faptul că acestea sunt concentrate asupra lucrurilor care sunt cu adevărat importante, nu că sunt dezordonate. Mai mult, psihologii spun că un mediu haotic este un mod perfect pentru a ne stimula creativitatea și pentru a ne ajuta să dezvoltăm noi idei. La fel, persoanele inteligente folosesc uneori un limbaj nepotrivit, adică înjură mai mult decât cele care posedă un vocabular mai sărac și fiind needucate. Însă acești inteligenți știu de asemenea și când să-și păstreze calmul și să tacă, în funcție de situație.

Sursa: Graiul Maramureșului

5 motive pentru care inteligența te face să te îndrăgostești mai greu

1. Oamenii inteligenți prețuiesc independența. Unora li se pare absurd, însă oamenii deștepți prețuiesc foarte tare independența. Ca gânditori independenți, aceștia transferă această calitate pe care o au și în alte domenii ale vieții lor. Nu este vorba că nu pot iubi pe cineva, însă nevoia lor de libertate nu se oprește nici în cadrul unei relații. Iar această atitudine creează tensiune în relația cu partenerii.

Imagine similară

2. Oamenii deștepți nu se grăbesc să aibă o relație. Atunci când oamenii inteligenți nu au un partener, este vorba despre faptul că au luat o decizie conștientă. Cu toate că aceștia pot părea dezinteresați în ceea ce privește dragostea, câteodată este mai bine să fii singur, pentru a avea șansa de a reflecta asupra relațiilor și greșelilor din trecut.

3. Oamenii inteligenți analizează toate lucrurile. Creierul oamenilor inteligenți pare a funcționa altfel. Aceștia sunt adesea prea analitici, lucru care poate fi dăunător în relațiile cu alte persoane, deoarece nu vor fi ascultați când vor să dezbată argumentele pro și contra. Cu toate acestea, calitatea aceasta îi poate ajuta și să aibă parte de mai puține dezamăgiri în dragoste. Iubirea nu ar trebui să fie raționalizată, însă când ești orbit de emoții, s-ar putea să suferi mai mult decât persoanele raționale.

4. Oamenii deștepți sunt precauți. În mod similar cu trăsătura anterioară, oamenii deștepți nu cred în conceptul de dragoste la prima vedere. Acest lucru nu se datorează faptului că le lipsește gena romantică din ADN, ci pentru că își aduc aminte mult mai vivid suferințele din trecut. Prin urmare, aceștia tind să fie mai precauți. Cu alte cuvinte, și-au dezvoltat un mecanism de apărare.

5. Profesia înaintea iubirii. Oamenii inteligenți par a se concentra de multe ori asupra carierei lor, nu asupra vieții amoroase. Profesiile lor îi fac să se simtă apreciați, ducându-i într-o zonă de confort, deoarece le oferă posibilitatea de a-și folosi raționamentul și perspectiva analitică. De aceea, oamenii inteligenți se căsătoresc la o vârstă mai înaintată decât colegii lor, deoarece își doresc o relație matură, în care să fie înțeleși pe deplin.

Sursa: Graiul Maramureșului