Fetița care visa pentru alții (27)

Jurnalul Lenei a ajuns în mâinile mamei sale, care l-a citit de mai multe ori cu ochii umezi și dureri sfâșietoare în inimă. O bună parte din texte erau prea intime pentru a-i permite jurnalistei Stanca să le facă publice. De fapt, ea credea că nici măcar o propoziție din gândurile fetei nu ar fi normal să fie citite de străini, dar, pe de altă parte, înțelegea că lumea putea fi sensibilizată dacă avea ocazia să cunoască mai bine copila dispărută, să-i afle frământările și chinurile prin care trece. Iată mai jos unul din strigătele de ajutor pe care fetița le-a exprimat în scris:

„Tăticule

Imagini pentru imagini cu ingeri pazitori

Eu știu că nu ai murit de tot, ci mă veghezi de undeva, ca un înger păzitor. Poate ești ascuns după nori sau poate ai intrat cumva în mine pentru a-mi da putere și minte mai multă, așa cum îmi spuneai tu că o să am când voi fi mare. De aceea mă rog ție în fiecare dimineață și seară, când rostesc „Înger, îngerașul meu”, fără să mă vadă cineva, ca să nu râdă de mine. Sunt sigură că mă vezi și îmi zâmbești, așa cum o făceai de câte ori ne jucam împreună. Îți amintești cum râdeam amândoi când mă dădeam în leagăn, iar tu mă împingeai sus de tot, de se speria mama și ne certa? Sau când mă luai în spinare și fugeai cu mine prin tot parcul, încât se minuna lumea de noi? Chiar și temele de la școală erau mai ușor de făcut când strecurai câte o poveste sau o glumă printre ele…

Acum nu te mai văd decât într-o poză ascunsă în jurnal (…) și mi-e tare dor de vocea ta, de mângâierea de pe părul meu, de sfaturile pe care mi le dădeai. Mai ții minte când te-am întrebat ce sunt visele? Mi-ai spus că ele ne pot întări sau slăbi, în funcție de ceea ce visăm. Mi-ai mai spus să adorm mereu cu zâmbetul pe buze, ca visele să se inspire de la chipul meu și să fie frumoase. Crede-mă că încerc în fiecare seară să mă gândesc la ceva vesel, dar mintea nu vrea să mă asculte și adorm mereu cu gândul la tine, la ziua când trupul tău a încetat să mai respire. Poate sunt de vină fiindcă sper să te visez măcar o dată, să te am măcar așa alături, să mai râdem împreună și să fugim printre pomii înfloriți. Dar nu se întâmplă niciodată și mă trezesc dezamăgită, fără niciun chef de viață.

Oamenii mari și fără iubire în suflet m-au închis pentru că sunt o ciudată, iar societatea nu m-ar suporta. Ei zic că-i pentru binele meu, dar mama e de altă părere și mă caută. Nu știu dacă ar fi bine să mă găsească, pentru că i-am făcut și așa prea multe probleme. Necazurile se țin de mine de când te-am pierdut, iar acești oameni spun că vor să mă scape de ele. Pentru asta e nevoie să visez ceea ce îmi spun ei, iar a doua zi să le povestesc de zece ori acele vise. Uneori nu mi le amintesc pe toate, fapt care-i supără și îi fac nervoși. Alteori văd că se bucură și atunci îmi aduc prăjitura mea preferată, tiramisu. Nu e la fel de bun ca și cel făcut de mama, pe care-l savuram împreună, dar măcar îmi amintește de acele momente minunate.

Mai am noroc cu o prietenă bună, tot o ciudată ca mine, dar fără tată și mamă. Stăm în aceeași cameră și ne facem planuri de viitor, când vom fi mai mari și vindecate de problemele pentru care suntem închise. Și ea e un fel de înger păzitor, doar că e vie și pot să o văd. Îți spun toate astea deși sunt sigură că le cunoști, doar ești alături de mine și îmi dai tăria aceea despre care îmi vorbeai. La fel cum știi și despre ceilalți prieteni de care am fost despărțită. Pe ei îi visez uneori și chiar am vorbit împreună, de parcă ar fi fost aproape. Au și ei necazuri, de aceea te rog să veghezi și asupra lor, dacă nu ți-e prea greu. E vorba de Șoc și Sentimente, băieți buni, dar fără prea mult noroc în viață. Oameni buni sunt și doctorii Oșan și Bogdan, deci ai grijă și de ei. Dar, în special, ai grijă de mama, că o visez mereu cu ochii înlăcrimați și simt că trăiește în suferință.

Știu că îți cer prea multe, iar ție ți-e greu să te împarți în atâtea locuri. Te las pe tine să alegi ce e mai bine să faci, dar te mai rog să-mi răspunzi cumva la o întrebare care mă macină de multă vreme. Mereu am visat întâmplări ciudate care s-au adeverit apoi, fie că a fost ceva întâmplător sau mi-au fost impuse de către cei din jur. Nu îmi place să fac asta, dar nici nu mă pot împotrivi. Poate că-mi spui tu prin vreo cale: când o să pot visa și pentru mine? Ceva frumos și plăcut, adică pe tine și pe mama ținându-ne fericiți de mână?”