Am fost odată…

Am fost odată Lup,
Colindam pădurile în haită,
Emanam spaimă și teroare în jur,
Dar am căzut răpus de un glonte
Țintit de o ființă mai crudă ca mine.

Am fost odată  Pasăre
Cu aripi puternice și neobosite,
Străbăteam văzduhul în toate direcțiile,
Dar am sfârșit prinsă într-un laț
Pus de o ființă ce nu știa să zboare.

Am fost odată Pește,
Alunecam cu vioiciune prin ape nesfârșite
Și depuneam milioane de icre,
Dar am căzut într-o plasă vicleană,
Făcută de o ființă lacomă.

Acum sunt o ființă numită Om
Și-mi ucid EU-rile de altădată,
Semănând teroare precum un lup,
Căutând să alunec ca un pește
Și sperând să zbor aidoma unei păsări.

100 de curiozităţi despre lumea în care trăim (I)

Unele dintre statisticile de mai jos vi se vor părea amuzante în timp ce altele sunt cât se poate de serioase. Absolut toate sunt menite, însă, să ne arate cât de puţine lucruri cunoaştem despre lumea care ne înconjoară. Demersul nostru include statistici din absolut toate domeniile de interes, de la date geografice şi zoologice până la cele politice şi militare… un melanj de informaţii mai mult sau mai puţin inedite care să vă descreţească frunţile şi care să vă permită câteva momente de reflecţie…

1. Furnicile nu dorm niciodată. Cu toate acestea, în zorii zilei, furnicile se întind asemeni oamenilor pentru a se dezmorţi.

2. Aproximativ 90% din populaţia întregii planete locuieşte în emisfera nordică.

3. Cimpanzeii şi coţofenele sunt singurele animale care îşi pot recunoaşte imaginea într-o oglindă.

4. Barajul Hoover din SUA a fost proiectat ca să reziste pentru 2.000 de ani. Cimentul folosit la ridicarea impresionantei construcţii nu se va întări complet decât peste 500 de ani.

5. În ciuda aparenţelor, două treimi din suprafaţa întregului continent african se află în emisfera nordică.

6. Dacă ţii un caras auriu într-o încăpere lipsită de lumină, acesta va deveni, în cele din urmă, alb.

7. Irlanda este singura ţară europeană în care nu există şerpi.

8. În provincia Alberta din Canada au fost ucişi absolut toţi şoarecii. În prezent, este singura provincie din lume în care nu există asemenea rozătoare.

9. Ochiul unui struţ este mai mare decât creierul acestei păsări.

10. Pentru fiecare om de pe Terra există circa 200 de milioane de insecte.Numai termitele ne depăşesc intr-un raport de zece la unu.

11. Balena albastră este animalul care produce cele mai puternice sunete (pănă la 188 de decibeli). Un astfel de sunet poate fi receptat prin apă la o distanţă de până la 850 de kilometri.

12. Te-ai gândit câtă benzină ţi-ar trebui ca să poţi înconjura planeta cu propriu automobil? Ei bine, în rezervorul unui Boeing poate încăpea suficient combustibil încât să poţi face acest lucru de patru ori.

13. Ştiţi care sunt cei mai mari consumatori de Coca-Cola din lume? Dacă aţi răspuns islandezii, aţi dat răspunsul corect…

14. Ştiţi care este apetitul unui furnicar sud-american? Ei bine, acesta poate ingera până la 30.000 de furnici…pe zi.

15. Cei mai tineri părinţi din istorie (doi copii cu vârste de 8, respectiv 9 ani) au trăit în China. Copilul lor s-a născut în anul 1910.

16. Vreţi să ştiţi care este regiunea cu cea mai scăzută criminalitate? Încercaţi Quebec, Canada. Rata criminalităţii în această zonă este similară cu cea înregistrată într-un parc Disney Word, aproape de zero.

17. Se estimează că în lume există circa un miliard de vite. 2oo de milioane dintre ele trăiesc numai în India, acolo unde sunt considerate animale sfinte.

18. În urmă cu cinci ani, 60% dintre cumpărătorii din supermarketurile lumii plăteau cu bani gheaţă. Astăzi, procentul este de doar 50%. Se estimează că în anul 2011, doar 39% dintre cumpărători vor mai plăti cu bani gheaţă în detrimentul cardurilor.

19. Pe suprafaţa unui corp uman trăiesc mai multe vietăţi decât oameni pe întreaga planetă.

20. Bufniţele sunt singurele păsări care pot distinge culoarea albastră.

21. Mamiferele sunt singurele specii vii care prezintă lobi ai urechilor.

22. Prefixul telefonic pentru Antarctica este 672.

23. Deşi nu pare, Chicago este mult mai aproape de Moscova decât de Rio de Janiero.

24. Lungimea unui elefant este egală, aproximativ, cu lungimea limbii unei balene albastre. De asemenea, limba unei balene este mai grea decât un elefant adult.

25. Limba unui crocodil este imobilă. Ea este ataşată de cerul gurii acestui animal.

26. Un om uită, în medie, circa 80% din tot ceea ce a învăţat într-o zi.

27. Durata care îi ia unui fulg de zăpadă ca să ajungă de la nori până pe suprafaţa pământului? Cel puţin o oră…

28. Cei mai mari iubitori ai cărnii de porc sunt danezii. În Danemarca există de două ori mai mulţi porci decât întreaga populaţie umană a acestei ţări.

29. Girafa este singurul animal care îşi poate introduce limba în ureche. Limba unei girafe adulte măsoară peste 50 de centimetri.

30. Biblioteca Universităţii din Indiana, SUA, se scufundă în fiecare an cu circa 2,5 centimetri. Acest fenomen se datorează unor erori aconstructorilor care au omis să calculeze şi greutatea cărţilor care vor fi depozitate în uriaşa clădire.

31. Cele mai numeroase vietăţi de pe Terra sunt antropodele. Ca un exemplu, până în prezent au fost descoperite circa 70.000 de specii …de păianjeni.

32. De peste 4.000 de ani, nicio specie animală nu a mai fost domesticită.

33. În prezent, pentru prima dată în istoria planetei, numărul persoanelor cu vârste de peste 60 de ani îl depăşeşte pe cel al copiilor cu vârsta sub cinci ani.

34. Credeţi că România este ţară săracă? Gândiţi-vă că una din cinci persoane de pe Terra trăieşte cu mai puţin de un dolar pe zi.

35. În Santa Fe, New Mexico, legea impune ca animalele de casă să poarte centură de siguranţă în maşină.

36. O singură vacă poate produce într-un an mai mult lapte decât poate consuma un singur om… circa 200.000 de pahare pline cu lapte.

37. Plajele de nudişti pot fi periculoase pentru navele care circulă în apropierea lor. Recent, un iaht cu 60 de persoane la bord s-a răsturnat pe ţărmul texan al Golfului Mexic după ce toţi pasagerii s-au îngrămădit pe aceeaşi parte a navei pentru a vedea nudiştii de pe plaja din apropiere.

38. Ştiţi câte emailuri se trimit zilnic în toată lumea? Peste 35 de miliarde…

39. Pentru fiecare tonă de peşte prinsă în oceanele lumii, oamenii aruncă trei tone de gunoi în aceleaşi ape.

40. Cea mai mare caracatiţă descoperită vreodată cântărea patru tone. A fost vânată în anul 1878, în nordul Oceanului Atlantic.

41. Cea mai mare meduză observată vreodată avea un diametru de 2,3 metri. Tentaculele sale se întindeau până la 36 de metri.

42. În statul american Dakota de Nord nu s-a înregistrat niciodată un cutremur.

43. Hawaii se apropie de Japonia cu aproximativ zece centimetri în fiecare an.

44. Rechinii sunt singurele animale despre care se ştie că nu se pot îmbolnăvi de cancer.

45. La Paz, Bolivia, este oraşul cel mai sigur din punct de vedere al prevenirii incendiilor. Dată fiind altitudinea ridicată la care se află (peste 3.000 de metri), cantitatea de oxigen din aer de abia poate susţine un foc.

46. Tot în La Paz, temperatura medie este de doar 10 grade Celsius. Şi cu toate acestea, niciodată nu s-a înregistrat o temperatură de 0 grade. Situaţia este identică şi în Punta Arenas, Chile sau Stanley, Insulele Falkland.

47. Absolut toţi creveţii se nasc masculi. Unii dintre ei devin femele la maturitate.

48. Dacă vreţi să fiţi în siguranţă în faţa unor nisipuri mişcătoare, întotdeauna să călăriţi un catâr. Dacă măgarii sau caii se scufundă în nisipurile mişcătoare, un catâr nu o va face niciodată.

49. Chiar şi astăzi, 90% din teritoriul Statelor Unite ale Americii este format din terenuri neamenajate sau ferme.

50. Numai marea piramidă a lui Keops conţine suficientă piatră încât să poată fi construit un zid înalt de 50 de centimetri care să înconjoare planeta la Ecuador.