Eunucul: Răzbunare cu preaviz(VII)

– Vă rog să luați loc la noi. Eu sunt comisarul Vlad Scutaru și am fost detașat temporar în acest oraș.

Bărbatul din fața lui Calup era mai degrabă tânăr, înalt, îmbrăcat impecabil și cu un zâmbet care-l deranja cel mai mult pe invitat. Dar se așeză instantaneu, cu o figură mirată:

– Nu înțeleg ce se întâmplă. Unde-i Dragoș?

Vlad rămase în picioare, făcând ture scurte în spatele biroului și fixându-l mereu cu privirea.

– Ce fel de om era Dragoș? Erați apropiați?, au fost primele întrebări menite să-l macine Calup.

– Mai beam și noi câte o bere, după servici. Cum adică „era”?, îi pică fisa omului.

– Adică nu mai este… sau e mort, cum vrei să-i spui. De aceea te întreb, ce fel de om era? Avea dușmani?

Calup își trecu mâna peste frunte, simțind că-l trec transpirațiile.

– Da’ de unde? Toată lumea îl plăcea pe Tatuatu, că așa îi ziceam noi. Era un om cinstit, d-le comisar.

– De Eunucu ai auzit?

– Ha, încercă să râdă matahala. Sigur că am auzit. Erau paznicii haremurilor la sultani.

– Eu mă gândeam la unul anume, din zilele noastre, răspunse Vlad iritat.

– Or fi și în zilele noastre, dar eu nu cunosc niciunul.

– Uite care-i treaba: Dragoș, împreună cu doi colegi de-ai lui, mi-au cerut informații despre unul Romi sau Romică, pe motiv că a încălcat legea. Eu i-am dat unele date, pentru a-l localiza și aduce în Baia Mare. Cei doi subalterni au fost găsiți a doua zi, unul pe jumătate nebun, iar celălalt fiind foarte speriat. Apoi l-am descoperit și pe Dragoș, împușcat în cap. Ce zici de asta?

– Aaaa, dacă-i vorba de Romică, e cu totul altceva. E clar că el l-a omorât pe Dragoș. Avea boală pe el, de la jocul de cărți.

– Îmi garantezi că prietenul tău era un om de cuvânt? Putem avea încredere în el?, întrebă răspicat comisarul.

– Absolut! Aș băga mâna în foc.

– Buuun! Ia să vedem noi ce avem aici… zise Vlad, apăsând butonul unei telecomenzi.

Pe ecranul televizorului din birou, urmă un filmuleț care-l făcu pe Calup să transpire din abundență, schimbându-și de două ori batista. Spre final, nu mai rezistă și izbucni:

– Ce e toată șarada asta? Nu poate fi adevărat!

– Totul este autentic, iar ce am găsit la locul faptei corespunde cu cele filmate. Doar Eunucul nu mai era de față.

Vlad scoase dintr-un sertar o armă și o puse pe masă.

– Acesta este pistolul cu care s-a jucat ruleta filmată. A fost cercetat cu atenție de experții noștri, și ghici ce au găsit? Arma e „măsluită”, dacă se poate spune așa. E reglată în așa fel încât, de fiecare dată când apeși pe trăgaci, butoiașul se rotește astfel încât mereu același lăcaș se oprește în dreptul țevii. Acesta e însemnat discret cu o liniuță, observabilă doar de cel avizat. Eunucul i-a pus glonțul lui Dragoș tocmai în acea gaură.

– Așadar l-a ucis, așa cum am zis eu.

– Vinovăția lui trebuie dovedită de judecători. Noi îl căutăm pentru a-l da pe mâna justiției. Pentru că, vezi matale, nu el a apăsat pe trăgaci. E drept că a trișat, dar cine l-a pus pe Dragoș să accepte un astfel de joc, oricum ilegal? De ce a făcut-o? Răspunsul vine în mărturisirile de la final, iar acestea te condamnă pe dumneata și pe Bombonel.

– Doar nu credeți așa ceva?! Sunt doar vorbe luate de pe un film.

– E drept, dar filmul e original. Iar despre omul care le spune ai numai cuvinte de apreciere, după cum mi-ai spus de la început. Ești acuzat de tentativă de omor, precum și omor.

– Omor?! Pe cine am omorât?

– Pe primar. Femeia aia… Rita… și-a modificat declarația și a arătat că a fost obligată să ia asupra ei crima. Chiar credeai că o să fie atât de simplu? Doar era cuțitul tău, iar femeii nu-i era ușor să te dezarmeze și apoi să-l împlânte cu atâta putere în spatele omului.

– Domnule comisar, vă dați seama cine sunt eu în acest oraș? Sunt susținut de toți oamenii importanți, iar fără mine totul s-ar duce de râpă. Așa că, vă sfătuiesc, ba nu, vă avertizez, că o să dați de dracu’ dacă vă legați de mine!

Calup se ridică în picioare, gesticulând și amenințând. Comisarul îl privea zâmbind în continuare și așteptând momentul în care ar mai putea interveni. Doar că acesta nu se produse și se văzu nevoit să-și cheme oamenii cu cătușe. Abia atunci și-a schimbat matahala tonul, cerând înțelegere pe motiv că are diabet, tensiune mărită și că nu ar putea suporta încarcerarea.

Calup a fost arestat pentru 24 de ore, apoi pentru o lună. Nu a rezistat mai mult de opt zile. Unii zic că s-ar fi sinucis, alții că a fost otrăvit, iar oamenii lui că a murit de inimă rea. Cei din urmă au ajuns și ei după gratii, cu reduceri de pedeapsă, în funcție de cât au „ciripit” la judecată.

Eunucul: Răzbunare cu preaviz (III)

– Să nu-mi mai faci niciodată una ca asta!, se răsti Calup către Dragoș, imediat când intră în biroul acestuia. Eu nu vin la poliție, poliția vine la mine dacă are nevoie de informații.

– Stai blând, că nu numai infractorii vin pe aici, ci și prietenii. Am niște vești pe care nu puteam să ți le dau în altă parte.

– Vești bune, sper.

– Și, și…

– Cum adică?, se supără namila în timp ce se arunca pe scaunul cam mic pentru șezutul lui impresionant. Parcă am stabilit că Rita va recunoaște uciderea lui Bombonel, în legitimă apărare. O să primească o pedeapsă cu suspendare, doar suntem doi martori cu greutate.

– Nu despre asta e vorba, omule. Firește că așa ne-am înțeles, și fata e de acord, mai ales după ce ai convins-o tu. Dar am o veste care o să te dea peste cap.

– Zi odată, nu mă mai fierbe, îl zori Calup în timp ce-și aprindea trabucul.

Dragoș scotoci după un dosar, din care scoase o poză, pe care o puse în fața grăsanului.

– Recunoști persoana de la volan?

Calup apucă fotografia cu degetele-i butucănoase și o cercetă cu o figură tot mai uluită.

– Nu se poate! Când și unde a fost făcută?, se burzului el.

– Așadar, îl recunoști!

– Mda… Pare a fi Romică.

– Pare?! Chiar el este, colega. Se pare că Bombonel avea dreptate, iar oamenii tăi te-au mințit. Eunucul trăiește și o duce bine mersi în Cluj-Napoca. A fost fotografiat la ieșirea din oraș, la volanul unui Logan, și a fost amendat pentru depășirea vitezei. Am un fost coleg cu care țin legătura și care l-a legitimat. El e!

– Nu-mi vine să cred! Îl omor cu mâna mea! Îi omor și pe cei care m-au mințit!

– Calm, calm, măi omule. Dacă tot omori în stânga și-n dreapta o să ți se-nfunde până la urmă, oricâte rotițe ai unge. Lasă-mă pe mine să mă ocup, nu degeaba sunt șeful poliției din localitate. Să nu uiți că am o facultate în spate…

– Lasă că știu eu cum ai luat examenele…

– Contează că le-am luat și am diploma. Tu câte clase ai?

– Mă piș pe clasele tale. Tu câți bani ai în cont? Asta contează în viață, nu bucățile de hârtie primite tot pe bani.

– Hei! Să nu uităm că suntem în aceeași oală, iar dușmanul este el, cel pe care tu l-ai „operat”. Mă lași să-mi fac treaba sau te duci tu cu gorilele tale și o dai iar în bară?

– Asta n-o să se mai întâmple! A avut noroc, asta e! A doua oară îl căsăpesc că nu mai rămâne un centimetru întreg.

– Greșit! Mă duc eu și-l găsesc. Îl arestez pentru… furt sau proxenetism și îl bag în mașină. Pe drum, o să încerce să evadeze, iar eu o să-l împușc mortal. Simplu și legal.

– Vezi să nu mergi singur, că ăsta știe să se bată.

– În fața glonțului, nu există apărare. Totuși, voi lua pe cineva de încredere cu mine.

– Dacă ai nevoie de oameni, îți dau eu câțiva. Băieți antrenați și înarmați.

– Nu e cazul. Doar să nu uiți că-mi rămâi dator. Mă vei sprijini în candidatura la primărie și îi vei compromite pe adversari.

– Totdeauna mi-am ținut promisiunile. Dovadă e și scumpetea de mașină cu care te plimbi. Așa-i că-i mișto?

– Este, este. Dar e doar o mașină. Dacă vrem să construim ceva durabil, trebuie să ne asigurăm spatele, că lumea-i rea și invidioasă.

A doua zi dimineață, Dragoș și încă doi polițiști din secție, au pornit spre Cluj-Napoca. În marea metropolă îi aștepta Vlad, un fost coleg de facultate cu care Tatuatu păstrase legătura. După strângerile de mână și câteva glume pe seama trecutului, Vlad îl întrebă:

– Ia spune, mai păstrezi tatuajele cu femei pe brațe? Că ne-am mirat cum de-ai fost admis cu ele, în ciuda regulamentului.

– Sigur că le am și nu le voi șterge niciodată. Să-l văd eu pe ăla care o să mă oblige! Dar să trecem la treabă. Care-i adresa inculpatului?

– Ahaaa, că de aia ai venit. Îmi pare rău, dar nu te prea pot ajuta. Știu doar că stă în pădurea din marginea orașului. Nici nu-mi închipuiam că locuiește cineva într-un asemenea loc.

– În pădure?! Ce pădure?, își exprimă Dragoș mirarea.

– Aici e aici, că-i vorba de pădurea Baciului, un loc ciudat și bântuit. Mulți au dispărut în adâncul ei, iar alții și-au pierdut mințile. Nu te-aș sfătui să intri acolo, mai bine aștepți până îl găsim în trafic.

– Povești de speriat copii. Avem și noi păduri dese prin Maramureș, dar nu m-au speriat niciodată. Nici de așteptat n-am timp, că sunt cu băieții și trebuie să ne întoarcem la treabă. Spune-mi doar pe unde să o iau, mai departe mă descurc eu.

Vlad întinse o hartă și îi arătă traseul. Într-adevăr, erau doar câțiva kilometri de la ieșirea din Cluj-Napoca, iar drumul părea floare la ureche. După ce-i mulțumi colegului, Dragoș își luă oameni și porni, cu harta alături.

Metamorfoza (XII)

Comisarul Stănescu era preocupat de tastele de la calculator, când Doina a fost introdusă în biroul lui. În timp ce agentul o elibera de “brăţări”, tânăra l-a salutat, dar nu a primit nici un răspuns, aşa că s-a aşezat fără mofturi pe scaunul din apropiere. După vreo cinci minute, poliţistul a abandonat computerul şi, deschizând un dosar, a privit-o pe deasupra ochelarilor. Într-un târziu a dat din cap, exclamând:

– De data asta ai întrecut măsura! Avem multe cazuri de tineri din toată ţara care vin aici şi ne fac probleme, dar tu ai vrut să te afirmi printre cei mai mari delicvenţi. Nici nu ştiu cu ce să încep. Am aflat că de data asta ai venit cu autoturismul. Ai permis de conducere?

– Am, dar e suspendat, răspunse cu calm fata.

– Deci nu ai!? Plus că nu te-ai oprit la semnalele organelor de control a circulaţiei, ba chiar ai comis o tentativă de omor…

– Nu am oprit fiindcă aveam o urgenţă medicală, dar nu a fost nimeni rănit.

– Urgenţă medicală!? Dumneata ai răpit un bolnav din spital, conform informaţiilor primite de la IGP Maramureş! Nu în spital trebuie tratate urgenţele?

– Nu am răpit pe nimeni, domnule Stănescu. A fost dorinţa pacientului să părăsească spitalul şi eu doar l-am ajutat.

– Aşa spui dumneata!, se irită comisarul. Unde e persoana în cauză, ca să confirme?

Doina coborî privirea şi răspunse cu glasul slab:

– A plecat…Nu mai voia să fie internat şi a fugit…

– A plecat? A fugit? Păi, dacă era aşa de grav, cum a putut să fugă? Unde s-a dus?

– A intrat în mare şi a înotat în larg…

– Mai slăbeşte-mă, domnişoară, cu fabulaţiile astea de jurnalistă de senzaţie, că doar nu a înotat până la turci! Plus că apa e rece şi ar face hipotermie. Ia dumneata o foaie de hârtie şi dă o declaraţie despre tot ce s-a întâmplat, dar fără să omiţi nimic. Oricum, ai timp berechet, fiindcă eşti arestată până mâine, iar de mâine sunt sigur că încă 29 de zile.

Cu acestea, îi împinse un teanc de hârtii de pe masă şi un pix. În timp ce tânăra îşi trăgea scaunul la o masă laterală şi se pregătea să facă ce i s-a cerut, uşa biroului s-a deschis, lăsând să intre un bărbat în vârstă, de statură medie, uscăţiv, cu o cocoaşă evidentă şi un nas cârn.

– Ce faci, Ghiţă, pe aici?, se oţărî comisarul la el. Iar umbli după cai verzi?

– Nicidecum, comisare, nicidecum. Am venit să-ţi spun că te cheamă şefu’.

– Da? Ce-o mai vrea de data asta?

Se ridică şi ieşi împreună cu cel care i-a adus vestea, însă, după un minut, cel din urmă intră din nou în cameră. Se apropie de Doina şi îi întinse mâna:

– Numele meu e Costeniuc Gheorghe şi am fost sunat de Nicu pentru a te ajuta. Dumneata trebuie să fii Doina.

Tânăra îi strânse mâna cu un zâmbet.

– Mă bucur să vă cunosc,zise ea. Din păcate am intrat în bucluc şi nu mai ai cum să mă ajuţi. Sunt arestată.

– Nu se ştie încă. Tocmai am vorbit cu comisarul şef, care mi-e dator, şi sper să se rezolve altfel.

-Oaaau! Da’ repede te-ai mişcat, fără să mă fi cunoscut în prealabil!

– În meseria noastră e bine să fii rapid. Am aflat de spectaculoasa ta capturare şi m-am grăbit să te scap de Virgil până nu e prea târziu.

Uşa s-a deschis din nou şi cel pomenit intră nervos şi bodogănind.

– Ce cauţi aici?, se răsti la Ghiţă. Te-am lăsat pe hol. Te rog să pofteşti afară!

Apoi se adresă tinerei;

– Termină declaraţia şi eşti liberă până mâine, când se va prezenta cineva din Maramureş să te ducă acasă. E treaba lor ce ai făcut şi să te condamne acolo.Măcar scap de completarea atâtor acte. Apropo: maşina rămâne la secţie deocamdată.

Mai continuă el cu ceva despre lumea asta care e întoarsă pe dos şi îşi aprinse un trabuc. Doina nu zăbovi mult asupra hârtiei şi, după ce i-o înmână comisarului, ieşi uşurată pe hol, unde o aştepta Ghiţă.

– Eşti în custodia mea şi arest la domiciliul, îi zise acesta râzând. Vorbesc serios. Trebuie să mergem direct la garsoniera subsemnatului şi, probabil, vom fi urmăriţi mereu. Mâine dimineaţă trebuie să te aduc înapoi. Sunt sigur că ţi-e foame şi de aceea voi opri pe drum să iau ceva provizii. Te rog să-mi spui Ghiţă, ca toţi cei care mă cunosc.

Au urcat într-o Dacie 1310 veche şi, după comandarea unei pizza, alăturată unei sticle de vin, au oprit în faţa unui bloc de locuinţe vechi, de multe decenii. Garsoniera era la parter şi intrarea pe casa scări era neîngrădită de vreo restricţie. Înăuntru era o dezordine care n-a luat-o prin surprindere pe Doina. Au eliberat împreună masa din cameră şi s-au aşezat la masă, iar după un pahar de vin şi o felie din delicatesă, dialogul s-a înviorat. Tânăra i-a mulţumit şi i-a povestit despre vasul COMUNION şi bănuielile ce le are despre MISA. L-a întrebat dacă ştie unde e sediul lor din Constanţa.

– Bineînţeles că ştiu, la fel ca mulţi alţii. Am auzit multe despre activităţile lor, însă nimic concret. Dacă ceea ce spui tu se poate proba, ar fi o ştire de senzaţie!

– Crezi că am putea intra înăuntru, fără să fim prinşi?, se interesă tânăra jurnalistă.

– Heeei! Mare puşlama eşti! Văd că a avut dreptate Nicu.O să mă gândesc la asta, până te odihneşti tu. Probabil eşti obosită după o asemenea cursă.

– Lasă asta şi mai bine spune-mi de unde-l cunoşti pe şeful meu.

Ghiţă luă paharul în mână şi se adânci în amintiri.

De ce mor bărbaţii mai repede?

O cercetare recentă a descoperit că bărbatul este fiinţa cea mai nefericită,pentru că: el are ţâţe fără lapte,ouă fără coajă,cocoşel fără aripi şi sacul fără bani.Mergând mai departe,găsim alte nedreptăţi care-i îngreunează viaţa:

-Dacă o pocneşti,se cheamă maltratarea femeii.Dacă te pocneşte ea,e autoapărare.

-Dacă iei o decizie fără să o întrebi,eşti nesimţit.Dacă ea ia o decizie fără să te consulte,e o femeie emancipată.

-Dacă îi ceri să facă ceva ce nu îi place,e dominare masculină.Dacă te roagă ea să faci ceva ce nu îţi place,îţi face o favoare.

-Dacă apreciezi formele unei femei şi lenjeria sumară,eşti pervers.Dacă nu,eşti homo.

-Dacă-i oferi flori,urmăreşti ceva.Dacă nu,eşti măgar.

-Dacă eşti mândru de realizările tale,eşti plin de tine.Dacă nu,eşti lipsit de ambiţie.

-Dacă o doare capul,e obosită.Dacă te doare pe tine,nu o mai iubeşti.

-Dacă vrei să faci dragoste mai des,eşti obsedat.Dacă nu,ai pe altcineva.

Şi vă mai întrebaţi de ce mor bărbaţii mai repede…

#În aceeaşi notă sarcastică,vă supun atenţiei câteva situaţii:

1.O domnişoară foarte elegantă,parfumată,într-un vagon plin cu ciobani:

-Nu vă miroase a Channel?…

La care unul dintre ciobani:

-Ba da,domnişoară,ne miroase ş-a miel,ş-a oaie…

2.O tânără nevastă îi mărturiseşte prietenei ei:

-Cred că vreau să-mi omor bărbatul,dar nu ştiu cum.

-Ştii cum?Am citit eu într-o carte: fă mult sex cu el.Epuizează-l.O să-l slăbeşti şi până la urmă o să-şi dea duhul.

După câteva luni,prietenele se întâlnesc din nou.Soţia arăta jalnic,în schimb soţul părea destul de fericit.

-Ce mai faci?,o întreabă prietena.

-Eu ca eu,îi zice ea la ureche,dar uită-te la prostul ăsta: habar n-are că e pe moarte.

3.Prietena îşi face curaj şi îi spune:

-Iubitul tău te înşeală.

-Ah,dragă,dar ştiu de mult.

-Ştii şi cu cine?

-Da,ştiu şi cu cine,ştiu şi de ce,dar nu prea ştiu cu ce…

4.Surpriză plăcută: soţulvine neanunţat acasă,după o lungă deplasare.Intră în casă,caută sub pat,în şifonier,în baie.Nimeni.Îi zice resemnat soţiei,în bucătărie:

-Te-ai ramolit,femeie!

5.Calculatorul şi nevasta.

-Care este asemănarea dintre calculator şi nevastă?

-Întotdeauna după ce îl cumperi,la scurt timp îţi dai seama că la aceiaşi bani îţi puteai lua ceva mult mai bun,dacă mai aşteptai un pic.